Copiii au luat cuvântul într-o consultare cetățenească unică despre viitorul Uniunii Europene: #EuropeKidsWant

Peste 300 de copii din 23 de comunități și orașe din județul Bacău și-au făcut vocile auzite joi, 27 septembrie 2018, într-o consultare cetățenească unică în România, prima de acest fel din Uniunea Europeană, organizată exclusiv pentru copii astfel încât aceștia să își poată exprima opiniile cu privire la viitorul Europei înaintea Președinției României a Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019.

Evenimentul „Europa Copiilor“, organizat de Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul ministrului Delegat pentru Afaceri Europene, și Institutul European din România, în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău, Inspectoratul Școlar Bacău și UNICEF în România, a evidențiat nevoia participării copiilor și adolescenților în dezbaterile menite să definească viitorul politicilor europene.

„Uniunea Europeană de mâine trebuie să fie un proiect construit de cetățenii săi. Din această perspectivă, dar și a faptului că în anul 2019 vom celebra 30 de ani de la semnarea Convenției privind Drepturile Copilului, nu puteam încheia acest ciclu de evenimente fără a-i consulta și pe copii și tineri, ideile lor putând contribui la generarea unor politici care să le poată oferi un viitor mai bun“, a declarat  Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

Dezbaterea de la Bacău a fost organizată ca parte a „Consultărilor cetățenești pentru viitorul Uniunii Europene“, o serie de evenimente lansate de Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ministrului Delegat pentru Afaceri Europene și Institiutul European din România pe 9 mai 2018. Copiii care au participat la dezbaterea organizată la Sala „Ateneu“ din Bacău vin din 32 de școli din diferite medii din județul Bacău și fac parte inclusiv din grupuri vulnerabile care se confruntă cu sărăcia sau discriminarea. Aceștia au vârste cuprinse între 10 și 18 ani.

„Fiecare copil se naște cu o zestre psihică ce se remarcă prin felul în care își manifestă plăcerile și neplăcerile, arătând deschis ceea ce simte. Pentru a ne pune în valoare calitățile și pentru a ne oferi un viitor cât mai strălucit atât nouă, cât și generațiilor următoare, în societatea noastră adulții trebuie să ne recunoască dreptul la libera exprimare“, a spus Lorena Condei, elevă în clasa IX-a la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare“ Bacău.

Creșterea și consolidarea participării copiilor este un obiectiv de bază al UNICEF în România, atât în cadrul programelor implementate, cât și în dialogul cu principalii decidenți politici și cu partenerii.

„Șansa de a-i avea ca parteneri de dezbatere pe copii si pe adolescenți și de a colabora cu ei deschide noi perspective, oferă soluții diferite și inovatoare. Noi, la UNICEF, ne-am luat angajamentul să oferim copiilor ocazia de a-și exprima părerea despre chestiuni care îi afectează, pe ei și pe comunitățile din care provin. Dorim ca alături de ei și de ceilalți parteneri ai noștri, să identificăm, să creăm, să implementăm și să monitorizăm împreună soluții“, a spus Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în România.

La începutul lunii august, Ministerul Afacerilor Externe prin intermediul ministrului Delegat pentru Afaceri Europene, UNICEF și Eurochild au făcut apel către copiii și tinerii din România pentru a-și exprima opiniile în sondajul online „Europa Copiilor“. Rezultatele sondajului vor sta la baza discuțiilor din cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European, desfășurate pe 20 noiembrie 2018 cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, precum și în cadrul altor întâlniri la nivel înalt. Pe parcursul consultării publice organizate la Bacău, copiii și-au exprimat opiniile și ideile cu privire la drepturile copilului, participarea copiilor, educație, sănătate, precum și utilizarea mediilor online.

Despre UNICEF în România

UNICEF este prezent în România şi în alte 190 de ţări şi teritorii pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescenţă. În România, UNICEF lucrează împreună cu Guvernul, Parlamentul, autorităţi locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naţionali şi internaţionali şi cu mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educaţie timpurie de calitate şi la şcoală, pentru protejarea adolescenţilor şi monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecţie socială şi pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor. UNICEF este susţinut financiar integral prin contribuţiile voluntare ale persoanelor fizice, corporaţiilor, fundaţiilor şi a guvernelor.

Despre „Consultările cetățenești pentru viitorul Uniunii Europene“

Ministerul Afacerilor Externe, prin ministrul delegat pentru Afaceri Europene, și Institutul European din România au lansat pe 9 mai 2018 o serie de „Consultări cetățenești pentru viitorul Uniunii Europene“. Ciclul de evenimente are ca scop dezbaterea liniilor prioritare viitoare ale proiectului comunitar și se înscrie în cadrul generat de inițiativa lansată la nivel european și andosată la nivelul statelor membre (documentul „Inițiativa Consultărilor cetățenilor UE – cadrul comun“ / „EU Citizens’ Consultations Initiative – Joint Framework“). Consultările cetățenești constituie astfel cadrul democratic pentru a dezbate cele mai importante teme la nivel european, atât cele care privesc direct România și pe cetățenii săi, cât și cele relevante pentru viitorul Uniunii Europene.



Comunicat publicat de: #centruldepresa (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de #centruldepresa

Tinerii din Sectorul 2 spun „Noi. Împreună.” prin teatru, arta care unește o generație

Treizeci de tineri selectați în cadrul proiectului „Noi. Împreună.” au dat viață unor spectacole originale, create pe baza propriilor experiențe și emoții, transformate prin artă…

Gala Premiilor de Excelență: o sărbătoare a performanței, pasiunii și dăruirii în educație

Universitatea Româno-Americană a organizat, ca în fiecare an, Gala Premiilor de Excelență, un eveniment emblematic dedicat performanței academice, pasiunii pentru educație și angajamentului față de…

Goldbach Consulting formează o nouă generație de experți în dezvoltare durabilă: peste 1.200 de noi profesioniști în cinci regiuni din țară

Peste 1.200 de funcționari publici din cinci regiuni ale țării au finalizat programul național de formare în dezvoltare durabilă, coordonat de Goldbach Consulting, parte a…

Lansarea platformei și inițiativei curatoriale „Praxis! Emergent Curators’ Days”

Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca anunță cu bucurie lansarea platformei și inițiativei curatoriale „Praxis! Emergent Curators’ Days”, a cărei primă ediție se va…

ANA Hotels redefinește luxul în industria ospitalității prin redeschiderea emblematicului The English Bar, a restaurantului JORJ și a SPA -lui din cadrul InterContinental Athénée Palace Bucharest

Ana Hotels anunță finalizarea lucrărilor de modernizare a spațiilor iconice din cadrul hotelului InterContinental Athénée Palace Bucharest, marcând un nou capitol în istoria sa.
Vezi profilul #centruldepresa
 

Stiri din Bacau

#Monitorul de Trotus - Avarie RAJA Onești! Ce zone sunt afectate 11

Echipele RAJA intervin astăzi – 22 octombrie 2026 pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400…
12375513

#Monitorul de Trotus - The Valley 2026, la BRU Roastery Onești: două zile cu produse locale, mâncare tradițională și oferte speciale 6

Sarmale la doar 19 lei, purceluș la proțap la 28 de lei și reduceri de minimum 20% la producătorii locali! Ce surprize îi așteaptă pe…
12375512

#Monitorul de Trotus - Sute de căței din Onești își caută o familie! Cum poți adopta un prieten necuvântător 28

Sute de căței aflați  la Adăpostul de câini din Onești așteaptă să își găsească o familie și un cămin în care să primească grijă…
12375511

#Monitorul de Trotus - „Minutele de aur – Învață să salvezi o viață”, proiect dedicat elevilor, lansat la Biblioteca „Radu Rosetti” din Onești 10

Cum poți ajuta o persoană aflată într-o situație de urgență până la sosirea ambulanței? La această întrebare au căutat răspunsuri…
12375510

#Bacau NET - Exercițiu de adăpostire în caz de atac aerian, organizat la un colegiu din Onești 9

La adăpostul de protecție civilă din incinta Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” din municipiul Onești a fost organizat un exercițiu privind…
12375212

#Bacau NET - Magazin din Bacău, amendat cu 10.000 de lei și închis temporar după ce a vândut produse pentru vapat unei fete de 14 ani 12

Polițiștii locali băcăuani au constatat, în această dimineață, că un magazin de pe strada Alexandru cel Bun a vândut produse pentru vapat…
12375211

#Bacau NET - Deputatul Lucian Bogdănel, la lansarea noului volum al scriitorului Gheorghe Iorga: „O oglindă limpede a timpurilor noastre” 12

Deputatul PSD Bacău, Lucian Bogdănel, a participat la lansarea volumului „Conjuncturi şi conjecturi”, semnat de scriitorul și eseistul…
12375210

#Bacau NET - Cele trei fântâni de pe Bulevardul Unirii din Bacău vor fi reabilitate 11

Cele trei fântâni de pe Bulevardul Unirii din municipiul Bacău urmează să fie reabilitate, valoarea totală estimată a lucrărilor fiind de…
12375209

#Bacau NET - Accident grav în județul Bacău, între un autoturism și un TIR. O persoană a rămas încarcerată 11

În această dimineață, în jurul orei 05:20, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în comuna Livezi, satul Orășa, în urma…
12375208

#Bacau NET - Regiunile estice ar putea primi mai mulți bani europeni prin propunerile susținute de Dragoș Benea. Raportul intră astăzi la vot în plenul Parlamentului European 12

Regiunile de la frontiera estică a Uniunii Europene ar putea beneficia de fonduri suplimentare, de o cofinanțare europeană de până la 95% și de…
12375207
Vezi toate stirile din Bacau