Toamna aduce noi provocări în cel mai dificil raliu hard enduro din lume

Vertical Madness, cum este numită cea de a 17-a ediție a Red Bull Romaniacs, va avea loc la Sibiu, în perioada 27 -31 octombrie. Dintre cele cinci etape programate în WESS – World Enduro Super Series 2020, competiția din România este singura care se va desfășura. Ocazie unică pentru profesioniști și amatori să simtă spiritul competiției la cel mai înalt nivel. Este pentru prima dată din 2004 când raliul se desfășoară toamna – doar prima ediție a fost organizată în acest anotimp -, iar peisajul va fi unul nou chiar și pentru cei care participă în mod regulat la Red Bull Romaniacs.

Pentru că pasiunea pentru hard enduro și dorința de a continua sunt mari, organizatorii sunt determinați să ducă această ediție la bun sfârșit, în pofida dificultăților din acest an. Din luna martie se lucrează pentru ca evenimentul să se poată desfășura, iar lucrurile este clar că vor decurge atipic. Totuși, vorbim despre racing iar singura opțiune este să se ajungă la sosire, căci Vertical Madness va fi într-adevăr o ediție memorabilă din toate punctele de vedere.

 

Echipa Red Bull Romaniacs ajută concurenții cu pregătirea călătoriei către Sibiu și revenirea ulterioară în țara de origine. Deși mai sunt câteva săptămâni bune până la start, participanții au început deja să sosească în România, dorind să folosească acest timp pentru antrenament și adaptarea cu toamna din Carpați. Primul rider sosit este William Slominski, un concurent din Statele Unite ale Americii, care se află la a patra participare, iar din rândul europenilor prima care a ajuns în România este Sandra Gomez. Madrilena își dorește să devină prima femeie care termină raliul pe traseul clasei Gold, cel mai dur din competiție.

Concurenți care deja au în palmares titluri sau podiumuri la clasa Gold se așteaptă să vadă o nouă față a raliului, Alfredo Gomez (Spania, locul 2 în 2019): ”prietenii îmi tot spun cât de frumos este toamna în România și că este foarte diferit de peisajul de vară cu care suntem obișnuiți. Acum vom avea posibilitatea să experimentăm și îmi doresc să fie și zile în care să lăsăm gecile la service point.”

Pe lista de înscriși se află deja nume consacrate din hard-enduro: Manuel Lettenbichler (Germania, câștigător 2019), Graham Jarvis (Marea Britanie, Regele Carpaților – 7 titluri), Jonny Walker (Marea Britanie – două titluri), Wade Young (Africa de Sud, câștigător în 2018), dar și un număr impresionant de amatori care își urmează pasiunea indiferent de context.

Având în vedere că este prioritar să se aplice regulile impuse de Ministerul Sănătații, anul acesta nu vor mai exista puncte pentru spectatori, aici intrând inclusiv finișurile fiecărie zile de offroad și evident că a fost nevoie să se renunțe la spectaculosul prolog din centrul Sibiului. Fanii sunt încurajați să urmărească online Vertical Madness 2020, o ediție care va fi într-adevăr memorabilă și care le va oferi spectacol în cel mai pur hard enduro spirit.

 

Program Vertical Madness 2020

26 octombrie – Verificari administrative și tehnice

27 octombrie – Calificari

28 – 31 octombrie – cele 4 zile de off-road.

Pentru mai multe detalii vă rugăma accesați www.redbullromaniacs.com



Comunicat publicat de: #centruldepresa (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de #centruldepresa

Tinerii din Sectorul 2 spun „Noi. Împreună.” prin teatru, arta care unește o generație

Treizeci de tineri selectați în cadrul proiectului „Noi. Împreună.” au dat viață unor spectacole originale, create pe baza propriilor experiențe și emoții, transformate prin artă…

Gala Premiilor de Excelență: o sărbătoare a performanței, pasiunii și dăruirii în educație

Universitatea Româno-Americană a organizat, ca în fiecare an, Gala Premiilor de Excelență, un eveniment emblematic dedicat performanței academice, pasiunii pentru educație și angajamentului față de…

Goldbach Consulting formează o nouă generație de experți în dezvoltare durabilă: peste 1.200 de noi profesioniști în cinci regiuni din țară

Peste 1.200 de funcționari publici din cinci regiuni ale țării au finalizat programul național de formare în dezvoltare durabilă, coordonat de Goldbach Consulting, parte a…

Lansarea platformei și inițiativei curatoriale „Praxis! Emergent Curators’ Days”

Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca anunță cu bucurie lansarea platformei și inițiativei curatoriale „Praxis! Emergent Curators’ Days”, a cărei primă ediție se va…

ANA Hotels redefinește luxul în industria ospitalității prin redeschiderea emblematicului The English Bar, a restaurantului JORJ și a SPA -lui din cadrul InterContinental Athénée Palace Bucharest

Ana Hotels anunță finalizarea lucrărilor de modernizare a spațiilor iconice din cadrul hotelului InterContinental Athénée Palace Bucharest, marcând un nou capitol în istoria sa.
Vezi profilul #centruldepresa
 

Stiri din Sibiu

#Mesagerul de Sibiu - Soma organizează, între 5 și 9 octombrie, a doua campanie de colectare a deșeurilor periculoase din anul 2026, în municipiul Sibiu 59

La începutul lunii octombrie, operatorul de salubritate SC Soma SRL, va organiza o nouă campanie de colectare a deșeurilor periculoase, categorie…
12373770

#Mesagerul de Sibiu - Lucrări la rețeaua de apă din Sibiu: presiune scăzută și posibile întreruperi în mai multe cartiere 43

Apă Canal Sibiu anunță lucrări de cuplare a unui nou tronson de conductă pe strada Viitorului, în perioada 30 septembrie, ora 09:00 – 2…
12373769

#Mesagerul de Sibiu - „În spatele fiecărui diagnostic se află responsabilitate”. Medicii sibieni, sărbătoriți astăzi 38

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu le-a transmis medicilor un mesaj de mulțumire, de Ziua Internațională a Medicului, sărbătorită pe…
12373768

#Mesagerul de Sibiu - Wizz Air reia zborurile directe Cluj-Napoca – Marrakesh în sezonul de iarnă 2026/2027 (P) 50

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, împreună cu Consiliul Județean Cluj și compania aeriană Wizz Air, anunță extinderea rețelei de…
12373767

#Mesagerul de Sibiu - Șoferii Tursib, puși să simuleze efectele alcoolului. Exercițiul făcut alături de polițiști. FOTO 46

Ședință de siguranță a circulației azi! Au participat șoferii Tursib, alături de reprezentanți ai Poliției. În cadrul întâlnirii,…
12373766

#Mesagerul de Sibiu - Consiliul Județean Sibiu lansează licitația pentru renovarea Pavilionului Administrativ al Spitalului Clinic Județean de Urgență 52

Daniela Cîmpean: „După investițiile în spațiile destinate pacienților, continuăm modernizarea cu clădirea în care lucrează personalul…
12373765

#Mesagerul de Sibiu - Weekend de desen și animație la Teatrul Gong din Sibiu, alături de Paul Mureșan 49

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu propune un weekend dedicat desenului și filmului de animație, alături de artistul vizual Paul…
12373764

#Mesagerul de Sibiu - Mesajul sibienilor din 1824, ascuns în Turnul Sfatului. Cât costau alimentele, lemnul și vinul acum 202 de ani 47

Cilindrul din tablă descoperit de muncitori în timpul lucrărilor la Turnul Sfatului păstrează mărturia sibienilor din anul 1824. Textul…
12373763

#Mesagerul de Sibiu - „Să se bucure de viață cât mai mult timp”. Seniorii Căminului pentru Persoane Vârstnice din Sibiu, sărbătoriți de ziua lor 45

La Căminul pentru Persoane Vârstnice din Sibiu cei 75 de seniori care locuiesc aici au avut parte de o zi specială, cu muzică, dans și…
12373762

#Mesagerul de Sibiu - Horatiu Cojocaru a fost numit director al CAS Sibiu 44

Schimbare la conducerea Direcției de Sănătate Publică Sibiu după ce directorul DSP Horațiu Cojocaru  a fost numit director general al Casei…
12373761
Vezi toate stirile din Sibiu