Țiriac Collection prezintă în premieră la Salonul Auto București 2017 modelul DeLorean DMC-12 din anul 1981

În perioada 4-12 noiembrie, galeria Țiriac Collection expune în cadrul Salonului Auto București și Accesorii 2017, în premieră pentru public, un exemplar DeLorean DMC-12 din anul 1981, exponat intrat recent în colecția domnului Ion Țiriac. Alături de DeLorean, vizitatorii vor putea admira mai multe vehicule de excepție parte din colecție, precum Mercedes-Benz SLR McLaren Stirling Moss Edition din 2009, Ford Mustang Shelby GT 500 din 1969, Messerschmitt KR 200 din 1962 și Rolls-Royce Phantom III Sports Saloon din 1937.

DeLorean DMC-12 este o mașină sport, destinată pieței americane, fabricată de DeLorean Motor Company între anii 1981-1982, în Irlanda de Nord. Este singurul autovehicul produs vreodată de companie.

Modelul a apărut în trilogia Back to the Future în postura de mașină a timpului creată de excentricul om de știință Doc Brown. Șase automobile au fost folosite în timpul filmărilor, iar unul a fost fabricat integral din fibră de sticlă pentru scenele în care mașina trebuia să zboare.

 

Modelul Mercedes-Benz SLR McLaren Stirling Moss, un vehicul de mare viteză fără parbriz și plafon, a fost produs într-o ediție limitată de numai 75 de unități pentru a celebra cea de-a 75-a aniversare a celebrului pilot de Formula 1 Stirling Moss.

Motorul V8 supraalimentat are o putere de 640 CP. Viteza maximă a maşinii este de 350 km/h, iar accelerarea de la 0 la 100 km/h se face în mai puţin de 3,5 secunde.

 

Ford Mustang este una dintre marile povești de succes americane, o compactă sport cu aspect modern care redă perfect esența vremurilor în care a fost lansată. Modelul a intrat în istoria auto ca unul dintre vehiculele care s-au vândut cel mai bine: 418.000 de unități în 1964, anul lansării, și peste 1 milion de exemplare comercializate până în 1966. Shelby GT 500, produs între anii 1967-1969, ocupă un loc de top în ierarhia modelelor Mustang. Cu un motor V8 de 435 CP, Shelby era disponibil atât în varianta coupé cât și decapotabilă.

 

Messerschmitt KR 200, cunoscut și sub numele Kabinenroller (scuter cu cabină), a fost proiectat de inginerul aeronautic Fritz Fend și produs în fabrica germană de avioane Messerschmitt din anul 1955 până în 1964. Cea mai interesantă dotare a mașinii este reprezentată de motor și de transmisie, care oferă posibilitatea de a folosi toate cele 4 trepte de viteză, atât în mersul cu fața, cât și în deplasarea cu spatele.

Mașina a obținut premiul de popularitate – „Best of Show Referendum del Pubblico” la Concursul de Eleganță Auto Internațional „Alla Corte dei Medici” din Florența, ediția 2017.

 

Rolls-Royce Phantom III a fost expus pentru prima dată în cadrul Olympia Motor Exhibition, în octombrie 1935. Modelul impunea la vremea sa noi standarde de excelență în domeniul vehiculelor motorizate, iar calitatea şi costul acestei maşini, a cărei producție a fost limitată la 710 exemplare până la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, era pe măsură.

Propulsată de un motor V12 de 7,340cc, unitatea este dotată cu suspensie față independentă. Totodată, Phantom III cântărește cu 8% mai puțin decât predecesorul său, Phantom II, și dezvoltă o putere cu 12% mai mare.

În perioada 2012-2014 maşina a fost restaurată complet de inginerii Țiriac Collection, iar în 2014 a obținut premiul special al juriului pentru restaurare în cadrul Concursului de Eleganţă Auto desfăşurat anual la Sinaia.

 

Galeria a lansat de curând o aplicație proprie pentru smartphone, care include peste 170 dintre modelele auto și moto expuse în spațiul consacrat din Otopeni.

 

Aplicația mobilă este disponibilă pentru sistemele de operare iOS și Android și poate fi descărcată gratuit de la adresa http://app.tiriaccollection.ro/.  Aceasta permite vizitarea virtuală a Țiriac Collection și explorarea 360° a exponatelor în exterior, cât și în interior, în cazul celor mai relevante dintre acestea.

 

Țiriac Collection este prima galerie auto personală din România deschisă publicului, care reunește modele auto și moto emblematice, atât clasice, produse începând cu anul 1899, cât și de ultimă generație, aparținând celor mai importanți producători auto din lume.

 

Programul de vizitare pentru publicul larg este de vineri până duminică, în intervalul orar 10:00-19:00. Detalii suplimentare despre Țiriac Collection pot fi accesate la adresa www.tiriaccollection.ro și pe pagina de facebook a galeriei.

 

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați:

Ana Păun, ana.paun@tiriacltd.ro, 0754 032 195



Comunicat publicat de: #centruldepresa (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de #centruldepresa

Participarea viceprim-ministrului și ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu, la evenimentul „SDEE Muntenia Nord – 120 ani de istorie și tradiție”

Viceprim-ministrul și ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, va participa luni, 26 noiembrie, la evenimentul „Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Muntenia Nord – 120 ani de…

Participarea delegației României la COP2 - Convenția de la Minamata privind mercurul

În perioada 19-23 noiembrie 2018, la Geneva, Elveția, s-a desfășurat cea de-a doua Conferință a Părților la Convenția de la Minamata privind mercurul. România a…

Antibiotice Iași - rezultate economico-financiare în primele 9 luni 2018: majorare cu 5% a profitului net și cu 3% a veniturilor din vânzări

În primele 9 luni ale anului 2018, compania Antibiotice a realizat un plus de 3% la veniturile din vânzări și un profit net în creștere…

Antibioticele Mileniului III – dezbatere cu participare internațională

Vineri, 9 noiembrie, Antibiotice SA a lansat programul de responsabilitate socială Antibioticele Mileniului III, prin reunirea la Muzeul Național Cotroceni a unor experți internaționali și…
Vezi profilul #centruldepresa