Ministrul Mediului a dat start verificării zonelor de picnic, pentru mini-vacanța de 1 Mai

Doamna viceprim-ministru Grațiela Leocadia GAVRILESCU, ministrul Mediului, a dispus Gărzii Naționale de Mediu să efectueze acțiuni de prevenire și control, în special în zonele frecventate de turiști, în mod tradițional, în această perioadă, pentru picnic și campare, în vederea menținerii curățeniei și protejării biodiversității.

Vremea frumoasă și minivacanța de 1 Mai îndeamnă foarte mulți turiști să caute frumusețea și răcoarea naturii. Tuturor le dorim, de pe acum, să se bucure, din plin, de acestea, dar, totodată, preventiv, le atragem atenția că natura, pentru a rămâne frumoasă, nu suportă orice”, a declarat ministrul Grațiela Gavrilescu.

În fiecare localitate, conform Legii nr. 54, încă din anul 2012, trebuiau înființate spații special amenajate pentru picnic, dotate cu grătare și saci menajeri pentru colectarea deșeurilor.

Vom verifica, în aceste zile, prin comisarii Gărzii Naționale de Mediu, existența și dotările acestora precum și modul în care turiștii respectă obligațiile aceleiași legi. Am atenționat în legătură cu aceste aspecte prefecturile și autoritățile administrației publice locale. Totodată, împreună cu custozii, vom acorda o atenție specială ariilor naturale protejate. Nu vreau să mai existe situații ca cele reflectate de presă, în care specii de floră protejate au fost, literalmente, strivite de cauciucurile autoturismelor așa-zișilor turiști iubitori de natură”, a precizat ministrul Mediului.

Începând cu 27 aprilie, comisarii GNM organizează echipe de control, care vor patrula atât în în zonele cu activități de picnic special amenajate, cât și în zonele cu potențial turistic, dar neamenajate.

Conform Legii nr. 54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic cetățenii care nu respectă prevederile legale în ceea ce privește zonele de recreere, pot fi sancționați cu amenzi ale căror valori se încadrează între 100 și 5.000 de lei, în funcție de gravitatea faptei.

Astfel, cei care aruncă deșeuri în locuri neamenajate riscă o amendă între 200 și 2.000 de lei, iar pentru aprinderea focului în locuri nepermise, cetățenii pot fi sancționați cu amenzi între 2.000 și 5.000 de lei.

 

DIRECȚIA DE COMUNICARE



Comunicat publicat de: #centruldepresa (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de #centruldepresa

Tinerii din Sectorul 2 spun „Noi. Împreună.” prin teatru, arta care unește o generație

Treizeci de tineri selectați în cadrul proiectului „Noi. Împreună.” au dat viață unor spectacole originale, create pe baza propriilor experiențe și emoții, transformate prin artă…

Gala Premiilor de Excelență: o sărbătoare a performanței, pasiunii și dăruirii în educație

Universitatea Româno-Americană a organizat, ca în fiecare an, Gala Premiilor de Excelență, un eveniment emblematic dedicat performanței academice, pasiunii pentru educație și angajamentului față de…

Goldbach Consulting formează o nouă generație de experți în dezvoltare durabilă: peste 1.200 de noi profesioniști în cinci regiuni din țară

Peste 1.200 de funcționari publici din cinci regiuni ale țării au finalizat programul național de formare în dezvoltare durabilă, coordonat de Goldbach Consulting, parte a…

Lansarea platformei și inițiativei curatoriale „Praxis! Emergent Curators’ Days”

Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca anunță cu bucurie lansarea platformei și inițiativei curatoriale „Praxis! Emergent Curators’ Days”, a cărei primă ediție se va…

ANA Hotels redefinește luxul în industria ospitalității prin redeschiderea emblematicului The English Bar, a restaurantului JORJ și a SPA -lui din cadrul InterContinental Athénée Palace Bucharest

Ana Hotels anunță finalizarea lucrărilor de modernizare a spațiilor iconice din cadrul hotelului InterContinental Athénée Palace Bucharest, marcând un nou capitol în istoria sa.
Vezi profilul #centruldepresa