Informare de presă Ministerul Mediului

Interzicerea cu data de 1 iulie 2018, a introducerii pe piața națională a pungilor de transport din plastic subțire (cu grosimea peretelui mai mică de 50 de microni) și foarte subțire cu mâner (cu grosimea peretelui mai mică de 15 microni), precum și interzicerea de la comercializare, începând cu data de 1 ianuarie 2019, a pungilor de transport din plastic subțire și foarte subțire cu mâner

La inițiativa Ministerului Mediului, Guvernul României a aprobat în ședința de ieri, 5 octombrie, proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii  nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje.

Actul normativ transpune prevederile Directivei (UE) 2015/720, iar România, ca orice alt Stat Membru, avea termen de transpunere a acesteia până la data de 27 noiembrie 2016. Astfel, pentru conformarea cu prevederile acesteia, și anume reducerea consumului de pungi de transport din plastic subțire, România va interzice, începând cu data de 1 iulie 2018, introducerea pe piața națională a pungilor de transport din plastic subțire (cu grosimea peretelui mai mică de 50 de microni) și foarte subțire cu mâner (cu grosimea peretelui mai mică de 15 microni). De asemenea, începând cu data de 1 ianuarie 2019 se va interzice și comercializarea pungilor de transport din plastic subțire și foarte subțire cu mâner.

Menționăm că pungile de transport din plastic subțire și foarte subțire fără mâner nu fac obiectul interzicerii comercializării sau introducerii pe piața națională.

Operatorii economici care comercializează pungi de transport din plastic, cu excepția pungilor de transport din plastic foarte subțire, sunt obligaţi să comercializeze numai pungi de transport din plastic care respectă cerinţele esenţiale privind caracterul reutilizabil al unui ambalaj, astfel încât acestea să corespundă unor reutilizări multiple.

De asemenea, proiectul de act normativ stipulează că, începând cu data de 27 mai 2018, Ministerul Mediului va raporta situația cu privire la consumul anual de pungi de transport din plastic subțire atunci când furnizează către Comisia Europeană date privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje.

Totodată, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului asigură preluarea, prin ordin al ministrului mediului, în termen de 120 de zile de la publicarea, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, a actului de punere în aplicare adoptat de Comisia Europeană care stabilește specificațiile etichetelor sau ale marcajelor menite să asigure recunoașterea la nivelul Uniunii a pungilor de transport din plastic biodegradabile și compostabile.

Precizăm că, și în România, nivelul actual al consumului de pungi de transport din plastic creează cantități ridicate de deșeuri, care conduc la poluarea mediului și agravează problema deșeurilor abandonate inclusiv în corpurile de apă, amenințând biodiversitatea ecosistemelor acvatice.

 

DIRECȚIA DE COMUNICARE, TRANSARENȚĂ ȘI IT



Comunicat publicat de: #centruldepresa (click penttu a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de #centruldepresa

VIITORUL POLITICII DE COEZIUNE DUPĂ ANUL 2020 Parlamentul European, Bruxelles

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov (ADRBI), cu sprijinul doamnei europarlamentar Ana-Claudia Ţapardel, organizează in data de 17 octombrie 2017, la Parlamentul European din Bruxelles, un…

Comunicat de presă Ministerul Mediului

Viceprim-ministrul, ministrul Mediului, Grațiela-Leocadia GAVRILESCU, participă luni, 16 octombrie 2017, la conferința internațională Fenomene meteo extreme și sisteme de avertizare timpurie în contextul managementului riscului…

Top cele mai performante agenţii de PR 2017

Miercuri, 11 Octombrie, în cadrul Galei Biz PR Awards, Revista Biz a lansat rezultatele topului celor mai performante agenţii de PR, ediţia 2017, un studiu…

Expoziţie cu obiecte de design cehoslovac găsite în România

Expoziţia Made in CZ / Found in RO care va avea loc la Teatrul Naţional din Bucureşti prezintă obiecte de origine cehoslovacă şi cehă pentru…

Bilanțul a 10 ani de pensii private obligatorii în România: 38 miliarde de lei acumulate, 7 milioane de contributori, 7 miliarde de lei câștig net în conturi

Pilonul II de Pensii în România împlinește un deceniu de existență în România, timp în care a dovedit că protejează contribuțiile participanților și le aduce…
Vezi profilul #centruldepresa