Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac a fost inaugurat

Aşa cum deja ne-am obişnuit din ediţiile anterioare ale proiectului „Hotel of Ice – Bâlea Lac”, inaugurarea oficială a Hotelului de Gheaţă, obiectiv unic în partea de sud-est a Europei, este parte a unui eveniment major, cât se poate de potrivit pentru un acest loc inedit.

Şi de această dată, festivitatea inaugurării Hotelului de Gheaţă a marcat încheierea tuturor lucrărilor la obiectivele ce compun „Complexul Hotel of Ice” (Hotelul de Gheaţă, Biserica de Gheaţă, cele trei igluuri şi Winter Park Bâlea Lac) şi s-a desfăşurat la scurt timp după binecuvântarea frumosului lăcaş de cult. Festivitatea s-a desfăşurat sâmbăta trecută, 10 februarie, în prezenţa unor oaspeţi importanţi şi a numeroşi vizitatori, ce au profitat de condiţiile meteorologice superbe şi au preferat să-şi petreacă această zi în „ţinutul de cleştar” din căldarea lacului Bâlea.

Oaspetele de onoare al evenimentului inaugural a fost ambasadorul Canadei în România, Bulgaria şi Republica Moldova, E.S. Kevin Hamilton, domnia sa, alături de responsabilul proiectului „Hotel of Ice Bâlea Lac”, Arnold Klingeis și primarul comunei Cîrţişoara, Vasilică Sorin Cîrţan, având misiunea şi deosebita onoare de a tăia panglica inaugurală a Hotelului de Gheaţă. Momentul s-a desfășurat pe terasa obiectivului și a fost urmat de câteva scurte alocuțiuni susținute de invitații principali, toţi vorbitorii exprimându-şi bucuria și satisfacția de a fi prezenți la un moment așa de interesant, într-un loc atât de frumos.

În cadrul ceremoniei, iniţiatorul proiectului „Hotel of Ice – Bâlea Lac”, Arnold Gunter Klingeis, a ţinut să mulţumească toturor celor ce au sprijinit, prin orice mijloace, acest proiect. ”Am ajuns la cel de-al treisprezecelea Hotel de Gheață și ne dorim ca și prin acest proiect să arătăm României și lumii întregi potențialul deosebit de care dispune această zonă. Domnule ambasador, vă mulțumesc foarte mult pentru prezență și sper să vă bucurați de această frumoasă zi”, a spus, după tăierea panglicii, Arnold Gunter Klingeis.

În alocuţiunea rostită la Hotelul de Gheaţă, E.S. Kevin Hamilton, a spus, printre altele: ”Vă mulțumesc tuturor pentru căldura și ospitalitatea cu care ne-ați primit aici, pe mine și familia mea. Ca și canadian, ma simt ca acasă, e multă zăpadă, e gheață… Avem și noi cel puțin un hotel de gheață în Canada și sper ca între cele două să apară un parteneriat, o colaborare. Cred că sunt așa de multe similitudini între natura de aici și cea din Canada, am găsit aici o mică parte din țara mea”.

Festivitatea a fost urmată de ciocnirea câte unui pahar de şampanie, iar cei interesaţi au putut face un tur al Hotelului de Gheaţă şi complexului de igluuri.

Ceva mai târziu, o parte a invitaților s-a deplasat la Biserica de Gheață, unde au asistat la un scurt moment de rugăciune, oficiat de preotul greco – catolic Ioan Ștefan Crișan. (După acest moment, preotul a oficiat prima cununie religioasă din acest sezon la acest inedit lăcaș de cult. Mirii, Mihaela și Lucian, au fost doi tineri lugojeni.)

Prezenţa ambasadorului canadian la inaugurarea oficială a Hotelului de Gheaţă a fost folosită pentru promovarea unei noi oportunităţi de călătorie între România şi Canada. Diplomant a anunţat, în premieră că începând cu vara acestui an, toţi cei interesaţi să călătorească, pe calea aerului, între România (Bucureşti) şi Canada (Toronto şi Montreal), vor avea la dispoziţie rute directe, deservite de compania Air Canada.

Inaugurarea Hotelului de Gheaţă a fost marcată şi prin prezentarea „BERGENBIER Hotel of Ice Photo Contest 2018”, acţiune dedicată fotografilor români sau străini. În perioada imediat următoare, cei ce s-au înscris la concurs, amatori sau profesionişti, au posibilitatea de a vizita Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac şi Palatul Brukenthal din Avrig, pentru a realiza două seturi (albume) de cminim zece fotografii, ce vor fi înscrise în competiţie. Un juriu format din fotografi cu experienţă deosebită va evalua lucrările, numele laureaţilor urmând a fi anunţate pe pagina de Facebook Hotel of Ice Romania în data de 26 februarie 2018. Marele premiu este de 1.000 de euro în timp ce locurile 2 și 3 câștigă 200, respectiv 100 de euro. Cea mai interesantă fotografie va fi răsplătită, la rândul ei, tot cu 100 de euro. Fotografiile vor fi prezentate publicului în cadrul unei expoziţii, ce va avea loc între 1 și 4 martie, la Palatul Brukenthal din Avrig. Vernisajul expozitiei va avea loc în data de 3 martie 2018, în cadrul Bergenbier Ice-Party, la Palatul Brukenthal din Avrig. Concursul de fotografie este organizat de Asociaţia Proiect Transilvania, în parteneriat cu Bergenbier.

Mai merită menţionat faptul că, la evenimentul inaugural de la Hotelul de Gheaţă a participat şi fotomodelul sibian Bianca Drăghiciu (o nouă speranţă a modelingului feminin românesc), adolescent fiind, în acest sezon, imaginea oficială a obiectivului.

Galerie foto:


Comunicat publicat de: #centruldepresa (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de #centruldepresa

Tinerii din Sectorul 2 spun „Noi. Împreună.” prin teatru, arta care unește o generație

Treizeci de tineri selectați în cadrul proiectului „Noi. Împreună.” au dat viață unor spectacole originale, create pe baza propriilor experiențe și emoții, transformate prin artă…

Gala Premiilor de Excelență: o sărbătoare a performanței, pasiunii și dăruirii în educație

Universitatea Româno-Americană a organizat, ca în fiecare an, Gala Premiilor de Excelență, un eveniment emblematic dedicat performanței academice, pasiunii pentru educație și angajamentului față de…

Goldbach Consulting formează o nouă generație de experți în dezvoltare durabilă: peste 1.200 de noi profesioniști în cinci regiuni din țară

Peste 1.200 de funcționari publici din cinci regiuni ale țării au finalizat programul național de formare în dezvoltare durabilă, coordonat de Goldbach Consulting, parte a…

Lansarea platformei și inițiativei curatoriale „Praxis! Emergent Curators’ Days”

Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca anunță cu bucurie lansarea platformei și inițiativei curatoriale „Praxis! Emergent Curators’ Days”, a cărei primă ediție se va…

ANA Hotels redefinește luxul în industria ospitalității prin redeschiderea emblematicului The English Bar, a restaurantului JORJ și a SPA -lui din cadrul InterContinental Athénée Palace Bucharest

Ana Hotels anunță finalizarea lucrărilor de modernizare a spațiilor iconice din cadrul hotelului InterContinental Athénée Palace Bucharest, marcând un nou capitol în istoria sa.
Vezi profilul #centruldepresa
 

Stiri din Sibiu

#Sibiu 100% - Salariul minim se MAJOREAZĂ de astăzi. Cât bani vor câștiga în plus salariații 52

Peste 1,7 milioane de români care sunt remunerați cu salariul minim pe economie vor primi, începând de astăzi, bani mai mulți. Salariul minim…
12365442

#Sibiu 100% - ULTIMA ORĂ: Trafic paralizat pe DN1 între Veștem și Sibiu după un accident cu 6 persoane 50

UPDATE: „În urma evaluării medicale, toate cele 6 persoane implicate în accident sunt transportate la spital: un bărbat în vârstă de 36…
12365441

#Sibiu 100% - Român acuzat că pregătea ATACURI și voia să provoace PRĂBUȘIREA statului, reținut. Îndemna la uciderea unor persoane pe care le considera „subumane” 45

Un cetățean român a fost arestat în Germania, fiind acuzat de procurorii federali că a încercat să înființeze o organizație teroristă de…
12365440
Buget 2026: Ajutoare pentru pensionarii cu venituri mici. Vezi dacă te încadrezi

#Sibiu 100% - Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Ce spune Ilie Bolojan despre plata pensiilor și salariilor 43

Premierul demis Ilie Bolojan a transmis un mesaj de calm pentru salariați și pensionari, în contextul discuțiilor privind situația economică a…
12365439

#Sibiu 100% - Bolojan: Alegerile anticipate nu sunt o opțiune în acest moment. PNL respinge suspendarea președintelui Nicușor Dan 51

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat marți seară că scenariul organizării alegerilor parlamentare anticipate nu este luat în calcul în…
12365438

#Sibiu 100% - ?Germania NU s-a implicat în propunerea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier?. Ce spune Ilie Bolojan 43

Premierul interimar Ilie Bolojan a oferit explicații despre decizia de a-l propune pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier și a vorbit…
12365437

#Sibiu 100% - FOTO/ULTIMA ORĂ: Șofer BĂUT implicat într-un accident pe Calea Șurii Mici. Ce s-a întâmplat 106

Accident violent, miercuri dimineața, la intrarea în Sibiu: o femeie a ajuns la spital, unul dintre șoferi consumase alcool. Polițiștii rutieri…
12365205

#Mesagerul de Sibiu - Lăbuțe fericite, muzică și distracție la poalele cetății. PET FEST revine la Cisnădioara cu o ediție plină de surprize 70

Iubitorii de animale sunt așteptați în acest weekend la una dintre cele mai îndrăgite manifestări dedicate prietenilor necuvântători. PET…
12364401

#Sibiu 100% - ?Duminica Orbului?, ziua în care foștii comuniști au câștigat democratic puterea: 36 de ani de la primele ALEGERI LIBERE din România 109

36 de ani de la primele alegeri libere din 20 mai 1990: între speranță, manipulare și cel mai controversat vot din istoria recentă. Pe 20 mai…
12363517

#Turnul Sfatului - Sezonul ieșirilor Via Transilvanica se deschide oficial cu acțiuni de ecologizare și remarcare. Peste 100 de km de traseu străbate județul Sibiu 79

„Părinții de drum” și voluntarii proiectului Via Transilvanica vor fi pe traseul „care unește” la finele acestei săptămâni, în cadrul…
12362090
Vezi toate stirile din Sibiu