Copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 5 ani beneficiază de acces gratuit la patinoarul Telekom Arena în timpul programului cu publicul

București, 12 ianuarie 2017. Pentru a încuraja în mod deosebit practicarea sporturilor pe gheață în rândul celor mici și a le crea acestora obișnuința de a face mișcare, asigurându-le astfel premisele pentru o dezvoltare armonioasă, copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 5 ani au acces gratuit la patinoarul Telekom Arena, în timpul programului cu publicul, începând cu data curentă.

Pentru siguranța copiilor, accesul pe gheață se va face obligatoriu cu patine duble și cască de protecție, care vor fi puse la dispoziție doritorilor la patinoar.

De asemenea, grupurile organizate de copii și elevi, cât și juniorii care practică hochei sau patinaj, beneficiază de gratuitate la Telekom Arena pentru sesiunile de antrenament pe întreg parcursul anului.

Patinoarul Telekom Arena este deschis pentru publicul larg de luni până vineri între orele 19:00-20:40, iar sâmbăta și duminica în două intervale orare, 11:00-12:40 și 18:00-19:40.

 

Telekom Arena este un proiect unic, singurul patinoar din zona București-Ilfov dezvoltat conform celor mai recente norme olimpice internaționale și în acord cu indicațiile Federației Internaționale de Hochei. Principalul său scop este încurajarea practicării sportului în rândul copiilor, tinerilor și sprijinirea echipelor sportive în atingerea celor mai înalte performanțe.

 

Patinoarul este situat pe Strada Drumul Gării Odăi (Otopeni), vizavi de Aeroportul Internațional Henri Coandă.

 

Inițiativa Fundației Ion Țiriac de a face sporturile pe gheață accesibile celor mici este susținută de: Telekom Romania, Allianz-Țiriac, Dedeman și Skoda.

 

Fundația Țiriac este o organizație non-profit, apolitică și non-guvernamentală, care s-a născut la inițiativa și din dorința domnului Ion Țiriac de a contribui la dezvoltarea sportului și încurajarea practicării acestuia în rândul copiilor și tinerilor din România. Activitățile fundației susțin, de asemenea, societatea în ansamblul său, oferind suport persoanelor aflate în situații dificile de viață. Mai multe detalii despre activitatea fundației se regăsesc pe www.fundatiaiontiriac.ro.

 

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați:

Ana Păun, ana.paun@tiriacltd.ro, 0754 032 195

Galerie foto:


Comunicat publicat de: #centruldepresa (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de #centruldepresa

Gala Premiilor de Excelență: o sărbătoare a performanței, pasiunii și dăruirii în educație

Universitatea Româno-Americană a organizat, ca în fiecare an, Gala Premiilor de Excelență, un eveniment emblematic dedicat performanței academice, pasiunii pentru educație și angajamentului față de…

Goldbach Consulting formează o nouă generație de experți în dezvoltare durabilă: peste 1.200 de noi profesioniști în cinci regiuni din țară

Peste 1.200 de funcționari publici din cinci regiuni ale țării au finalizat programul național de formare în dezvoltare durabilă, coordonat de Goldbach Consulting, parte a…

Lansarea platformei și inițiativei curatoriale „Praxis! Emergent Curators’ Days”

Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca anunță cu bucurie lansarea platformei și inițiativei curatoriale „Praxis! Emergent Curators’ Days”, a cărei primă ediție se va…

ANA Hotels redefinește luxul în industria ospitalității prin redeschiderea emblematicului The English Bar, a restaurantului JORJ și a SPA -lui din cadrul InterContinental Athénée Palace Bucharest

Ana Hotels anunță finalizarea lucrărilor de modernizare a spațiilor iconice din cadrul hotelului InterContinental Athénée Palace Bucharest, marcând un nou capitol în istoria sa.

OPEN CALL: 2 ateliere despre natură și artă stradală la Teatrul Masca

OPEN CALL: 2 ateliere despre natură și artă stradală la Teatrul Masca Teatrul Masca lansează două apeluri deschise pentru participanți la atelierele de peisagistică (seră…
Vezi profilul #centruldepresa