Comunicat de presă DIICOT

La data de 29.01.2017 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus luarea măsurii preventive a reținerii pe o durată de 24 ore a inculpaților I.M.A.şi B.V.V.:
I. M. A. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, trafic ilicit internațional de droguri de mare risc şi deținere, fără drept, de droguri de mare risc în vederea consumului propriu,
B. V. V., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată (două acte materiale) şi instigare la infracţiunea de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în noaptea de 27/28.01.2017 inculpatul B. V. V., a introdus pe teritoriul României, prin punctul de trecere a frontierei NĂDLAC, județul Arad, pe cale rutieră, din Spania, o parte disimulată într-un  aparat de sudură tip autogen, cantitatea netă de  2.218,13 grame cocaină, droguri de mare risc pe care ulterior le-a transportat până pe raza municipiului Pitești, județul Argeș.

S-a reţinut că inculpatul B. V. V a traficat  cantitatea de droguri de mare risc  la instigarea inculpatului I. M. A., care i-a solicitat să introducă cocaina pe teritoriul României, să o transporte ulterior până în București, unde i-a predat acestuia drogurile de mare risc.

La data de 29.01.2017, în jurul orelor 02:20,  inculpatul I. M. A. a fost  prins în flagrant în București, în timp ce deținea, fără drept, în vederea traficării, drogurile anterior menționate.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că inculpatul I. M. A.  era implicat pe lângă activitățile infracționale de trafic internațional de droguri de mare risc (cocaină) și în activități de trafic ilicit de droguri de mare risc, constând în comercializarea de cocaină la prețuri cuprinse între 350-400 lei/gram, îndeosebi cu ocazia unor  petreceri private, dar și cu prilejul întâlnirilor din diferite discoteci din București.

În cauză a fost indisponibilizată cantitatea de aproximativ 2.200 grame cocaină  de foarte bună calitate, al cărei preț de vânzare pe „piața neagră” a drogurilor din capitală ar fi dus la câștiguri de aproximativ 220.000 euro (la prețul de 100 euro/gram cocaină).

La data de 30.01.2017 Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu  ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Acţiunea a fost realizată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Piteşti.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.



Comunicat publicat de: #centruldepresa (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de #centruldepresa

FNGCIMM a incheiat conventii de garantare cu un numar de 29 de finantatori

FNGCIMM a incheiat conventii de garantare cu un numar de 29 de finantatori, in scopul acordarii unor facilitati de garantare pentru dobanzile esalonate pentru creditele…

FNGCIMM a prelucrat toate Cererile de inscriere in programul IMM INVEST ROMANIA,

FNGCIMM a prelucrat toate Cererile de inscriere in programul IMM INVEST ROMANIA, inregistrate pana la data de 04.05.2020. Un numar de 20.139 de solicitari au…

Samsung, Google și Apple sunt cele mai inovatoare branduri pentru români în 2020

Samsung, Google și Apple au fost desemnate de către români cele mai inovatoare branduri de tehnologie în 2020. Studiul a fost realizat pentru revista Biz…

Programul IMM INVEST Romania, cel mai mare program dedicat IMM -urilor din ultimii 30 de ani, a fost lansat astazi

Portalul www.imminvest.ro a fost deschis pentru aplicantii IMM la ora 9.00, in data de 28.04.2020. Inca din primele minute de la deschiderea aplicatiei, un numar…

Aplicatia pentru inscrierea in Programul IMM INVEST Romania va fi deschisa pentru IMM-uri in data de 28.04.2020, ora 9.00

Procedura de inscriere in Programul IMM INVEST Romania va fi reluata incepand cu data de 28.04.2020, ora 9.00. Inscrierile online se vor desfasura in sesiune…
Vezi profilul #centruldepresa