Ana Maria Mihăescu, fost manager regional IFC: „Gradul de sustenabilitate al unei companii este direct conectat cu gradul de educație a tuturor angajaților”

Într-o companie, sustenabilitatea este direct proporțională cu gradul de educație a tuturor angajaților, consideră Ana Maria Mihăescu, fost manager regional IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale și membru independent în consiliile de administrație ale mai multor companii, precum Raif¬feisen Bank Ro¬mânia și MedLife.

Este unul dintre cei mai experimentați manageri români din sectorul bancar, fiind, totodată, o voce importantă în susținerea aplicării conceptelor de guvernanță corporativă și sustenabilitate.

 

Tot ceea ce este sustenabil este profitabil, dar nu tot ceea ce este profitabil poate fi și sustenabil. Cel mai simplu să explic este pentru zona de resurse naturale. Dacă le exploatezi într-un mod în care nu ții cont și de mediul înconjurător, până la urmă acest lucru ajunge să fie contraproductiv, se întoarce împotriva ta, și sunt exemple în istorie”, a spus Ana Maria Mihăescu în cadrul emisiunii „Afaceri pentru Viitor”, realizată de Ambasada Sustenabilității în România, proiect care aduce față în față cei mai importanți lideri ai mediului de afaceri și cele mai importante teme privind dezvoltarea sustenabilă.

 

În același timp, necesitatea integrării educației în ceea ce privește sustenabilitatea în mediul antreprenorial este foarte mare.

 

„Educația trebuie să înceapă de la micii antreprenori, pentru că ei vor fi expuși celui mai mare risc. Marile societăți dacă se vor preface doar că sunt <green> vor avea suficiente provizioane ca să răspundă la niște pierderi temporare și ele se pot adapta foarte rapid, sunt destul de agile. Societățile mici însă, care sunt mai agile decât cele mari, nu au resurse și, cu cât le ajutăm mai devreme, cu cât le spunem de aceste lucruri […], vor exista măsuri care vor avea un efect drastic asupra bunăstării populației”, adaugă fostul manager regional IFC.

 

În opinia sa, managerii din corporații și angajați ar trebui să aibă loc un dialog constant privind starea de spirit, optimismul și loialitatea echipei față de companie, și, în urma evaluării acestor indicatorii, ar trebui aplicate măsuri pentru ca angajații să își recapete motivația. „O echipă fără optimism și fără atracția locului de muncă este o piatră pe care o duci și care în timp îți afectează sustenabilitatea și profitabilitatea”, spune Ana Maria Mihăescu.

 

Așadar, abordarea sustenabilă este benefică atât pentru companie, cât și pentru bunăstarea angajaților și pentru mediul înconjurător

 

Emisiunea integrală poate fi urmărită aici.

 

Despre Ambasada Sustenabilității

 

Ambasada Sustenabilității promovează modelul economic în care companiile, prin parteneriate, pot rezolva probleme sociale și de mediu fără a sacrifica eficiența economică (profitul).

 

Ambasada este o inițiativă nonprofit, privată și apolitică.

 

Lansată oficial în 2018, organizația aduce laolaltă companiile responsabile și ONG-urile implicate pentru ca împreună să contribuim la apropierea momentului în care românii trăiesc într-un mediu sănătos, o societate echitabilă și prosperă.

 

Website: https://ambasadasustenabilitatii.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/AmbasadaSustenabilitatiiInRomania

LinkedIN: https://www.linkedin.com/company/ambasada-sustenabilitatii-in-romania/

YouTube: https://bit.ly/YouTubeASR



Comunicat publicat de: #centruldepresa (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de #centruldepresa

Tinerii din Sectorul 2 spun „Noi. Împreună.” prin teatru, arta care unește o generație

Treizeci de tineri selectați în cadrul proiectului „Noi. Împreună.” au dat viață unor spectacole originale, create pe baza propriilor experiențe și emoții, transformate prin artă…

Gala Premiilor de Excelență: o sărbătoare a performanței, pasiunii și dăruirii în educație

Universitatea Româno-Americană a organizat, ca în fiecare an, Gala Premiilor de Excelență, un eveniment emblematic dedicat performanței academice, pasiunii pentru educație și angajamentului față de…

Goldbach Consulting formează o nouă generație de experți în dezvoltare durabilă: peste 1.200 de noi profesioniști în cinci regiuni din țară

Peste 1.200 de funcționari publici din cinci regiuni ale țării au finalizat programul național de formare în dezvoltare durabilă, coordonat de Goldbach Consulting, parte a…

Lansarea platformei și inițiativei curatoriale „Praxis! Emergent Curators’ Days”

Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca anunță cu bucurie lansarea platformei și inițiativei curatoriale „Praxis! Emergent Curators’ Days”, a cărei primă ediție se va…

ANA Hotels redefinește luxul în industria ospitalității prin redeschiderea emblematicului The English Bar, a restaurantului JORJ și a SPA -lui din cadrul InterContinental Athénée Palace Bucharest

Ana Hotels anunță finalizarea lucrărilor de modernizare a spațiilor iconice din cadrul hotelului InterContinental Athénée Palace Bucharest, marcând un nou capitol în istoria sa.
Vezi profilul #centruldepresa