Una dintre cele mai sărace comune din România se va transforma complet, cu ajutorul fondurilor europene

Peste 500 de locuitori din comuna Argetoaia, jud. Dolj, vor beneficia de servicii integrate în domeniul educaţiei, locuirii, formării profesionale şi serviciilor sociale în cadrul unui proiect în valoare de peste 16 milioane de lei derulat de Fundaţia World Vision România cu sprijinul a şase parteneri.

Proiectul „FACTIS – Fii actor pentru o comunitate transformată, integrată şi sustenabilă!” – ID 113890 este co-finaţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, are o durată de 3 ani (iulie 2018 – iulie 2021) şi este implementat de Fundaţia World Vision România împreună cu Fundaţia Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTIPEN, Habitat for Humanity România – organizaţie care în prezent a devenit cel mai mare ONG din România în domeniul locuirii sociale, Fundaţia Policy Center for Roma Minorities (PCRM), Primăria Comunei Argetoaia, Şcoala Profesională Constantin Argetoianu şi Asociaţia Centrul de Analiză şi Inovare Economico-Socială (CAIES).

Proiectul îşi propune dezvoltarea sustenabilă a uneia dintre cele mai sărace comune din România prin reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială.

Activităţile proiectului au ca beneficiari 180 de copii, care vor primi sprijin pentru creşterea accesului şi participării la educaţie, şi 375 de adulţi, pentru care se va oferi suport pentru acces şi menţinere pe piaţa muncii, dar şi măsuri de susţinere şi promovare a antreprenoriatului în comunitate. Cele 555 de persoane din grupul ţintă al proiectului vor beneficia de intervenţii pentru creşterea accesului la servicii medicale de calitate, dar şi de îmbunătăţirea condiţiilor de locuit pentru persoanele cele mai vulnerabile – renovarea şi repararea locuinţelor degradate.

Câteva dintre principalele activităţi ce vor fi implementate în cadrul proiectului:

Dezvoltarea şi implementarea Clubului de Educaţie Alternativă Argetoaia (CEA) – un program de educaţie non-formală şi remedială, menit să contribuie la dezvoltarea copiilor romi şi neromi aflaţi în situaţii de risc, inclusiv a celor care prezintă un risc crescut de abandon şcolar din cauza ratei mari de absenteism, a corigenţelor la diverse materii, ţinând cont de nevoile lor de învăţare şi de dezvoltare.

În vederea participării la atelierele de educaţie non-formală şi remedială, copiii înscrişi în proiect vor primi o masă caldă pe zi şi kit-uri educaţionale constând în rucsac, caiete, penar dotat, trusă de matematică şi alte instrumente de lucru.

Livrarea unui program de burse destinat elevilor, pentru încurajarea acestora să se înscrie în învăţământul secundar superior.

Derularea unui program de educaţie parentală prin care părinţii copiilor înscrişi la proiect si alţi beneficiari adulţi învaţă despre importanţa educaţiei, nutriţie şi sănătate.

Facilitarea accesului pe piaţa muncii pentru persoanele aparţinând categoriilor marginalizate prin intermediului unui program integrat, care cuprinde măsuri active precum: consiliere, mediere, participarea la stagii de ucenicie, programe de formare profesională în vederea dezvoltării competenţelor antreprenoriale etc. În plus, 45 de angajatori din zonă vor beneficia de subvenţii pentru angajarea persoanelor vizate de proiectul FACTIS.

Toate aceste acţiuni vor fi implementate de echipe specializate şi se vor desfăşura atât în cadrul Centrului Comunitar de Asistenţă Integrată (CCAI) ce va fi creat în Argetoaia, cât şi prin intermediul serviciilor mobile, pentru a ajunge la întreaga comunitate.

În prezent, cele 12 sate care fac parte din comuna Argetoaia înregistrează un nivel ridicat al vulnerabilităţilor socio-economice, conform unei cercetări realizate înainte de demararea Proiectului. Amintim aici procentul însemnat de persoane inactive la nivelul fiecărui sat (în satul Novacu, procentul persoanelor de 16-64 de ani care nu sunt încadrate pe piaţa muncii şi nici nu se duc la şcoală este de 90%), accesul foarte redus la apă şi canalizare (în 10 din cele 12 sate nu există gospodării cu apă curentă în locuinţă din reteaua publică) şi accesul dificil la serviciile de sănătate de calitate.

Andreea Bujor, Communication and PR Manager World Vision România

Despre Proiectul FACTIS – Fii actor pentru o comunitate transformată, integrată şi sustenabilă!

Valoarea totală a contractului de finanţare este de 16.110.977,38 lei, din care finanţare nerambursabilă: 16.085.807,77.

Despre World Vision România

World Vision România este o organizaţie creştină, care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Inspirată de valorile creştine, fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. În 28 de ani de prezenţă în România, am ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în aproape 400 de comunităţi din 8 judeţe.

www.worldvision.ro, http://www.facebook.com/WorldVisionRomania, http://blog.worldvision.ro/



Comunicat publicat de: #centruldepresa (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de #centruldepresa

Tinerii din Sectorul 2 spun „Noi. Împreună.” prin teatru, arta care unește o generație

Treizeci de tineri selectați în cadrul proiectului „Noi. Împreună.” au dat viață unor spectacole originale, create pe baza propriilor experiențe și emoții, transformate prin artă…

Gala Premiilor de Excelență: o sărbătoare a performanței, pasiunii și dăruirii în educație

Universitatea Româno-Americană a organizat, ca în fiecare an, Gala Premiilor de Excelență, un eveniment emblematic dedicat performanței academice, pasiunii pentru educație și angajamentului față de…

Goldbach Consulting formează o nouă generație de experți în dezvoltare durabilă: peste 1.200 de noi profesioniști în cinci regiuni din țară

Peste 1.200 de funcționari publici din cinci regiuni ale țării au finalizat programul național de formare în dezvoltare durabilă, coordonat de Goldbach Consulting, parte a…

Lansarea platformei și inițiativei curatoriale „Praxis! Emergent Curators’ Days”

Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca anunță cu bucurie lansarea platformei și inițiativei curatoriale „Praxis! Emergent Curators’ Days”, a cărei primă ediție se va…

ANA Hotels redefinește luxul în industria ospitalității prin redeschiderea emblematicului The English Bar, a restaurantului JORJ și a SPA -lui din cadrul InterContinental Athénée Palace Bucharest

Ana Hotels anunță finalizarea lucrărilor de modernizare a spațiilor iconice din cadrul hotelului InterContinental Athénée Palace Bucharest, marcând un nou capitol în istoria sa.
Vezi profilul #centruldepresa
 

Stiri din Dolj

#Oltenasul - Execuţia Spitalului Regional de Urgenţă, în avans. Olguţa: Ritmul este ameţitor! 32

Ieri ADR SV Oltenia a organizat o vizită de monitorizare pe șantierul Spitalului Regional de…
12362016

#Oltenasul - Muzeul Olteniei Craiova, expoziția ”Semne de lut – Centenar Dumitru Șchiopu”, vineri, 08 mai 2026, ora 11:00, în Casa Băniei, Craiova 38

Muzeul Olteniei Craiova, în parteneriat cu Comitetul de Organizare a Centenarului „Dumitru Șchiopu” din comuna…
12362015

#Cuvantul Libertatii - Non-stop pe drumurile din județ 63

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au fost prezenți în teren și au desfășurat…
12361911

#Cuvantul Libertatii - CFR Cluj reintră în lupta pentru titlu 76

CFR Cluj a câştigat, pe teren propriu, scor 1-0, derby-ul local, cu Universitatea Cluj, în etapa a şasea din play-off şi echipa lui Pancu a…
12361523

#Cuvantul Libertatii - Barcelona se desprinde la 11 puncte de Real Madrid 74

FC Barcelona a învins-o în deplasare, scor 2-0, pe Getafe, în etapa a 32-a din La Liga, şi formaţia catalană are acum 11 puncte avans faţă…
12361522

#Cuvantul Libertatii - Săptămână de graţie pentru handbalistele Craiovei 68

Săptămână cum nu se putea mai reuşită pentru echipa feminină de handbal a Craiovei, care s-a calificat în Final Four-ul Cupei României, iar…
12361521

#Cuvantul Libertatii - Barcelona se desprinde la 7 puncte de Real Madrid 97

FC Barcelona a câştigat, în deplasare, scor 2-1, derby-ul cu Atletico Madrid şi catalanii au acum 7 puncte avans faţă de Real Madrid, cu 8…
12361232

#Cuvantul Libertatii - Arsenal, eliminată de ?sfinţi? din Cupa Angliei 104

După ce a pierdut finala Cupei Ligii, contra lui Man City, Arsenal Londra a fost eliminată şi din Cupa Angliei, în sferturi, de Southampton.…
12361231

#Jurnalul Olteniei - Intrare Domnului în Ierusalim: Tradiții de Florii 101

Floriile marchează Intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim și începutul Săptămânii Patimilor. The post Intrare Domnului în Ierusalim:…
12361118

#Craiova 24 - Barcelona învinge Atletico Madrid și se apropie de titlu. 81

Barcelona învinge Atletico Madrid și își consolidează șansele la titlu Într-o seară plină de intensitate, Barcelona a reușit o victorie…
12361108
Vezi toate stirile din Dolj