EXERCIŢII DE YOGA PENTRU ÎNCEPĂTORI, SPECIALIZATE PE AFECŢIUNILE OMULUI MODERN

Nirvana Yoga lansează programe de yoga pentru dureri de spate, dereglări gastro-intestinale şi probleme cardio-vasculare!

Nirvana Yoga propune cursuri de yoga pentru începători care să prevină şi să trateze afecţiunile coloanei, dereglările gastrice şi problemele cardio-vasculare, ca fiecare participant să îşi recâştige bunăstarea fizică şi mentală, bucurându-se de viaţă şi acasă şi la job.

Lecţiile de yoga sunt susţinute începând cu a doua jumătate a lunii august, în cadrul Studioului Nirvana Yoga din Bucureşti, Sector 2.

Cauze ale bolilor omului modern

Stresul, sedentarismul, regimul alimentar necorespunzător şi lipsa de relaxare mentală conduc la boli care, netratate, conduc la cheltuieli sporite pentru tratamente medicamentoase, concedii medicale şi vizite la doctori, stări de discomfort şi imposibilitatea de a trăi viaţa într-un mod armonios şi fericit.

Stresul, sau senzaţia că nu putem face faţă sarcinilor zilnice, se manifestă prin gânduri negative şi stări emoţionale instabile.

Acestea se trasformă treptat în afecţiuni în corpul fizic prin legătura instrinsecă care există între sistemul nervos şi cel hormonal.

Hormonii reglează activitatea şi funcţiile tuturor organelor din corp, de la apetit, senzaţia de saţietate, ritmul cardiac sau producerea de acid clorhidric în stomac pentru digestie. Dacă sunt în dezechilibru şi sunt produşi în cantităţi mai mari sau mai mici decât necesarul, au un impact negativ care conduce la boală.

Beneficiul practicii de yoga asupra sistemului nervos şi hormonal

Tehnicile Nivana Yoga ajută la echilibrarea sistemului nervos şi a celui hormonal, şi la funcţionarea acestora la capacitate optimă.

Exerciţiile de yoga au impact la nivel fizic, mental şi spiritual.

Ce se întâmplă la nivel spiritual?

Nirvana Yoga este, în primul rând, o practică spirituală.

Acest lucru se traduce prin faptul că profesorii înţeleg cauza care a dus la instalarea bolii în corpul fizic.

Ei recomandă acele terapii care susţin primirea de energie pozitivă în suflet pentru creşterea nivelului energetic şi vindecarea bazată pe conştientizare de sine.

Aceste conștientizări ajută la identificarea şi eliminarea acţiunilor negative care au condus la boală în primul rând.

Ce se întâmplă la nivel mental?

Prin exerciţiile de yoga se câştigă relaxare mentală. Aceasta rezultă în gânduri pozitive şi stări emoţionale echilibrate.

Stările emoţionale echilibrate sunt caracterizate de producerea hormonilor pozitivi, de fericire.

În absenţa stresului, corpul îşi poate relua funcțiie vitale şi se poate vindeca.

Ce se întâmplă la nivel fizic?

Tehnica de yoga curpinde exerciţii de yoga specializate care: măresc capacitatea plămânilor, optimizează metabolismul celular, detoxifică organe şi sisteme de organe, întăresc şi optimizează toate funcţiile fiziologice din corp.

Exerciţiile de yoga tonifică musculatura întregului corp şi detensionează zonele afectate de sedentarism şi boală.

Irina I., 32 ani, din Bucureşti, a participat la cursul de yoga pentru începători, centrat pe sănătatea sistemului gastro-intestinal din săptămâna 15-18 august 2017.

Irina suferă de dureri de spate în zona lombară şi are o gastrită care îi dă bătăi de cap, nereuşind să mănânce fructe şi legume negătite.

După terminarea cursului a trimis un mesaj de mulţumire, pe care a fost de acord să îl împărtăşească cu voi:

“Mi-a plăcut foarte mult ce am făcut săptămâna asta, chiar am simţit efecte deja după prima zi: nu mă mai durea coloana când stăteam în poziția șezut la curs şi la nivelul arsurilor din stomac – joi am putut bea un smoothie dimineaţă fără să am nici un fel de probleme în stomac.

Ceea ce e wow, nu mi s-a mai întâmplat de foarte mult să mănânc fructe crude fără ca stomacul să nu aibă o reacţie .”

Următorul curs de yoga pentru începători are ca temă sănătatea coloanei, durează 4 zile și se va desfășura în perioada 29 august – 1 septembrie.

Nirvana Yoga va oferă suportul scris al tuturor exerciţiilor învăţate la curs, pentru continuarea lecţiilor de yoga acasă.

Centrul Nirvana Yoga se află pe Str. Batiște nr. 28, et 1, Bucureşti, Sector 2.

Pentru detalii legate de program vizitaţi www.nirvanayoga.ro, email yogi @ nirvanayoga. ro sau sunaţi la 0733.756.897.

Despre Nirvana Yoga

Nirvana Yoga este un sistem complet, care a fost dăruit lumii de Guru Madhavacharyan, și care își are rădăcinile în peste 40 de ani de cercetări științifice în domeniul yoga. Acest sistem cuprinde practici yoghine variate, care susțin dezvoltarea armonioasă a practicanților în toate etapele vieții.

Practica este accesibilă atât începătorilor, cât și celor care au experiență în yoga și meditație. Astfel, cursurile susținute sunt variate, de la cursuri de yoga pentru începători, la cursuri de meditație, kriya, terapie prin dans, terapie prin sunet, mantre și terapie yoga.

Profesorii de yoga au terminat cursurile de yoga în India, cu acreditare Yoga Alliance, cursuri cu durată cuprinsă între una și trei luni, anual, începând cu anul 2014.

În România, Nirvana Yoga susține cursuri de yoga la Studio Nirvana în București (Str. Batiste, nr. 28, Sector 2), dar și în Cluj-Napoca (Str. Mihai Veliciu, nr. 9).

Galerie foto:


Comunicat publicat de: Articole online (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Articole online

Unitul dentar – una dintre cele mai importante dotări din cadrul cabinetelor stomatologice

Deschiderea unui cabinet stomatologic presupune luarea în calcul a unei serii destul de mare de factori. Spațiul, care poate fi cumpărat sau închiriat, trebuie să…

Bagajul perfect pentru călătoria perfectă

Când călătorim cu copiii, mai ales dacă vorbim despre o călătorie cu avionul, e bine ca bagajele celui mic să nu fie amestecate prin valizele…

   Cum alegem scaunele de bar? Iată câteva sfaturi utile

 Pentru mulți, amenajarea locuinței poate fi o activitate plăcută care implică o serie de resurse – de la timp și energie până la alegerea unor…

RoofArt România și SSAB au marcat Parteneriatul de Oțel. Retrospectiva unui deceniu de colaborare

  RoofArt România – unul dintre cei mai mari producători de țiglă metalică și sisteme pluviale din țară, și concernul scandinav SSAB – un colos…

7 Motive pentru a alege cazarea în regim hotelier

Pe lista celor mai vizitate orașe din Europa, se înscrie și București. Astfel că anul trecut, peste 2 milioane de turiști au poposit pentru a…
Vezi profilul Articole online