Bagajul perfect pentru călătoria perfectă

Când călătorim cu copiii, mai ales dacă vorbim despre o călătorie cu avionul, e bine ca bagajele celui mic să nu fie amestecate prin valizele părinților, atât din rațiuni de organizare, cât și pentru a da copilului un aer de independență, pe care mai devreme sau mai târziu îl va aprecia.

Ideal pentru călătoriile în familie, dar și pentru momentele când copilul pleacă în excursii sau tabere școlare, este să cumpărați o valiză rigidă tip troler. Un troler copii este tipul ideal de bagaj, care îl va ajuta să își care fără mari probleme lucrurile, atât în avion, cât și cu trenul sau cu mașina.

Dacă vi se pare că e nevoie, puteți opta chiar pentru seturi de trolere copii ieftine, cu un bagaj pentru cală și un bagaj de mână.

Cu toate acestea, nu este întotdeauna ușor să găsim cel mai bun troler. Iată de ce veți găsi în cele ce urmează câteva indicații care să vă ajute să luați cea mai bună decizie în alegerea unui troler, care să fie convenabil atât din punct de vedere al calității, cât și ca preț.

2 sau 4 roți

Trolerul este varianta ideală de bagaj, pentru că cel mic și-l poate căra singur de acasă, prin aeroport sau gară sau în locul de cazare. Un troler poate avea două sau patru roți care fac misiunea de gestionare a greutății mult mai ușoară. Pentru un plus de manevrabilitate alegeți un model cu 4 roți.

Materialul

Un material rigid si robust este obligatoriu pentru trolerul pentru copii, pentru că va oferi astfel protecția conținutului. Fie că este vorba de haine, de cărți sau de jucării, ele vor fi perfect protejate în trolerul cu carcasă metalică sau din policarbonat. Si trolerele cu carcasă din plastic sunt rezistente și în plus sunt foarte ușoare când sunt goale, ceea ce înseamnă că nu vor adăuga la greutatea finală a bagajului.

Vârsta copilului

La vârsta de 2 ani sau la vârsta de 4 sau 5 ani, fiecare copil va fi încântat să aibă un bagaj mic pentru călătorie… Fie că are numai 2 ani și îi dați un mini troler pe care să îl care singur în aeroport în călătoriile în familie, fie că are 8 ani și pleacă în prima sa călătorie fără părinți, trolerul rigid cu roți este o idee salvatoare.

Compartimentarea

Compartimentarea ar trebui să fie una cat mai practică. Alegeți trolere pentru copii cu mai multe compartimente, care să îi facă mult mai ușoară sarcina de a-și găsi lucrurile si asigurați-vă că îi arătați cum să folosească spațiile de depozitare.

Capacitatea trolerului

Trebuie aleasă în funcție de vârsta copilului, la fel ca și greutatea. Evitați să supraîncărcați copilul, chiar dacă trolerul are roti.

Siguranța

Alegeți trolere cu buton de blocare pentru mâner, care să îl ajute să manevreze cât mai bine direcția bagajului. Pentru un plus de siguranță, cumpărați un troler cu cifru, dar înainte de plecare asigurați-vă că cel mic știe să îl folosească și că nu uită parola.

Aspectul

Un troler frumos îi va face mai mândri atunci când pleacă de acasă neînsoțiți. Vor fi mândri nu numai de independența câștigată, ci și de obiectul special pe care îl poartă. Băieții pot opta pentru trolere cu super-eroi, iar fetițele pot găsi pe Mykitty.ro modele cu prințese din basme sau din povești moderne, iar pentru cei mai mici, veți găsi chiar seturi de trolere în formă de animăluțe, în culori vii și extrem de atrăgătoare.

Nu ezitați să faceți copilului o bucurie și să îl trimiteți într-o călătorie de vis cu un accesoriu special!

 



Comunicat publicat de: Articole online (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Articole online

Unitul dentar – una dintre cele mai importante dotări din cadrul cabinetelor stomatologice

Deschiderea unui cabinet stomatologic presupune luarea în calcul a unei serii destul de mare de factori. Spațiul, care poate fi cumpărat sau închiriat, trebuie să…

   Cum alegem scaunele de bar? Iată câteva sfaturi utile

 Pentru mulți, amenajarea locuinței poate fi o activitate plăcută care implică o serie de resurse – de la timp și energie până la alegerea unor…

RoofArt România și SSAB au marcat Parteneriatul de Oțel. Retrospectiva unui deceniu de colaborare

  RoofArt România – unul dintre cei mai mari producători de țiglă metalică și sisteme pluviale din țară, și concernul scandinav SSAB – un colos…

7 Motive pentru a alege cazarea în regim hotelier

Pe lista celor mai vizitate orașe din Europa, se înscrie și București. Astfel că anul trecut, peste 2 milioane de turiști au poposit pentru a…

„Adevărul din intersecție”: Zeci de polițiști rutieri și agenți de salubritate au primit termosuri cu ceai cald și cafea

Într-o perioadă în care viscolul și ninsoarea îngreunează și mai mult circulația din București, oricum mult prea aglomerată din cauza numărului mare de mașini și…
Vezi profilul Articole online