Conferinta anuala a Afacerilor de Familie din Romania

Conferința Afacerilor de Familie, organizată de Family Business Network România pe tema „Guvernanța corporatistă în afacerile de familie. Soluții personalizate de investiții pentru administrarea bunurilor familiei” a avut loc in data de 29 octombrie 2018, în București – Hotel Athenee Palace Hilton.

„FBN România pe noi ne-a pus pe roate și ne-a ajutat enorm. Eram (eu și fiul meu n.r) în plin proces de transfer de knowledge și nu știam cum să abordăm subiectul, iar relația mamă fiu nu este deloc ușoară. Dar, datorirtă conferințelor FBN la care Alex a participat pe de-o parte, și eu pe de altă parte, am reușit să găsim calea și cred că acum suntem într-un punct foarte bun.” – Anca Vlad participant la Conferința Anuală a Afacerilor de Familie în calitate de fondator al Fildas Group, o afacere de familie membră a Asociației Family Business Network România.
Invitați speciali:
Charles Robinet-Duffo a vorbit despre experiența transferului între generația a doua și a treia în cadrul grupului PDG Henner Franţa
Jakub Kolodziej a vorbit despre experiența trecerii conducerii la a doua generație în cadrul Roleski Group Polonia.

În cadrul conferinței au mai luat cuvântul Florin Madar – Președinte FBN România și fondator Temad, Sorana Baciu – Preşedintele Asociaţiei Administratorilor Independenți AAI, Lukas Puchinger – Portfolio Manager LGT Bank, Angela Roşca – Managing Partner Taxhouse, Gabriel Sincu, Corina Mindoiu, Andreea Cosmanescu – EY România

 

Despre Anca Vlad

 

Locul 1 în Top 50 cele mai influente femei din România ediția 2018 a Forbs, doamna Anca Vlad este fondatoarea unuia dintre cele mai puternice grupuri din domeniul farmaceutic, o afacere construită pas cu

pas, într-un sfert de secol. Astăzi, Grupul Fildas – Catena este unul dintre cei mai importanți jucători din România pe piața de distribuție pharma și cu amănuntul, având peste 6000 de angajați si afaceri cumulate de 1 256 milioane euro.

Compania Fildas Trading a intrat în premieră în Top 500 cele mai mari companii din Europa Centrală și de Est, realizat de Coface, direct pe poziția 355, fiind a cincea cea mai mare companie antreprenorială autohtonă.

Lanțul de farmacii Catena, cu un număr de peste 650 de farmacii, este lider pe acest segment. Investițiile masive și sistematice în brandul Catena au dat roade. În acest an, Catena a fost premiată cu trofeul Superbrands în cadrul Galei Superbrands, precum și cu premiul Qudal 2018/2019- Farmaciile Catena Nr. 1 în Calitate și Servicii.

Despre FBN România, organizatorul Conferinței Anuale a Afacerilor de Familie

Family Business Network România (FBN România) a fost înfiinţată în anul 2012 și urmărește să popularizeze în România conceptul „afacere de familie” și potențialul afacerilor de familie pentru dezvoltarea economică și socială a României.
Începând cu anul 2015, FBN România a devenit membră a European Family Businesses, cu sediul la Bruxelles. Pentru detalii vizitati www.europeanfamilybusinesses.eu

În acest moment, membrii Asociatiei FBN România sunt antreprenorii ce deţin companiile: Adrem Invest, Agricin, Amset Prodexim, Autonom Services, Bog’Art, Class Living, Cris-Tim, Dinamic 92 Distribution, Electra, Eximtur, FAN Courier Express, Fildas Trading, Ivatherm, Global Vision, MBT Telecom, M&M Product, Novaintermed, Omnilogic, Secpral Pro Instalatii, Skela, Temad Co, Te-Rox, Tecnostar Consulting, Tester Grup, Transavia, Carrefour, Volkswagen, BMW, Ford Motor, Fiat, Porsche, L’Oreal, Arcelor Mittal, Samsung Electronics, Auchan, Cargill sunt câteva dintre cele mai cunoscute companii din lume care sunt afaceri de familie.

Family Business Network România (FBN România), Strada I.G.Duca, nr. 36, Clădirea B2, camera 2211, Otopeni, județul Ilfov, 075100.

Fotografii si filme din cadrul evenimentului sunt si vor fi postate si in pagina de Facebook Family Business Network România: https://www.facebook.com/Family-Business-Network-Rom%C3%A2nia-101530910615708/

 



Comunicat publicat de: #centruldepresa (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de #centruldepresa

Tinerii din Sectorul 2 spun „Noi. Împreună.” prin teatru, arta care unește o generație

Treizeci de tineri selectați în cadrul proiectului „Noi. Împreună.” au dat viață unor spectacole originale, create pe baza propriilor experiențe și emoții, transformate prin artă…

Gala Premiilor de Excelență: o sărbătoare a performanței, pasiunii și dăruirii în educație

Universitatea Româno-Americană a organizat, ca în fiecare an, Gala Premiilor de Excelență, un eveniment emblematic dedicat performanței academice, pasiunii pentru educație și angajamentului față de…

Goldbach Consulting formează o nouă generație de experți în dezvoltare durabilă: peste 1.200 de noi profesioniști în cinci regiuni din țară

Peste 1.200 de funcționari publici din cinci regiuni ale țării au finalizat programul național de formare în dezvoltare durabilă, coordonat de Goldbach Consulting, parte a…

Lansarea platformei și inițiativei curatoriale „Praxis! Emergent Curators’ Days”

Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca anunță cu bucurie lansarea platformei și inițiativei curatoriale „Praxis! Emergent Curators’ Days”, a cărei primă ediție se va…

ANA Hotels redefinește luxul în industria ospitalității prin redeschiderea emblematicului The English Bar, a restaurantului JORJ și a SPA -lui din cadrul InterContinental Athénée Palace Bucharest

Ana Hotels anunță finalizarea lucrărilor de modernizare a spațiilor iconice din cadrul hotelului InterContinental Athénée Palace Bucharest, marcând un nou capitol în istoria sa.
Vezi profilul #centruldepresa