Câteva sfaturi utile pentru amenajarea camerelor pentru copii

În ziua de azi, copiii sunt mult mai independenți decât eram noi la vârsta lor. Așadar, au nevoie de la vârste foarte fragede, nevoia de spațiu personal, adică de camera lor, în care să-și desfășoare nestingheriți activitățile copilăriei, cum ar fi joaca, lectura, temele pentru școală etc.

E foarte important, deci, să le oferim copiilor un spațiu doar al lor, amenajat astfel încât să le ofere tot confortul și senzația de apartenență de care au nevoie.

Spre deosebire de celelalte camere ale casei, care au, în general, destinații distincte și precise, camera copiilor este o încăpere multifuncțională: cameră de joacă, birou de studiu, dormitor, loc de primire a prietenilor, cameră de relaxare etc. De aceea, este indicată împărțirea camerei copiilor în mai multe zone de activitate: zona de somn, zona de joacă, zona de studiu șamd.

Pe măsură ce copiii înaintează în vârstă, camera poate fi regândită, urmând a se adapta noilor nevoi ale acestora.

Dacă în camera unui preșcolar, cel mai mult spațiu va fi ocupat de zona de joacă, pentru un copil care merge la școală cea mai importantă zonă devine cea de studiu, care va fi adaptată, așadar, noilor necesități ale copilului.

Evident, o cameră suficient de spațioasă destinată camerei de copii este varianta ideală pentru crearea unui univers personal al celor mici, însă nu toată lumea își permite acest lux. O cameră de dimensiuni reduse își poate face și ea treaba foarte bine, dacă este amenajată și organizată într-un mod inteligent, confortabil, ergonomic și primitor. Cel mai important la amenajarea camerei copii este planificarea în perspectivă, pentru a fi nevoie doar de mici modificări pe măsură ce copilul crește.

În orice cameră de copii trebuie să existe piese de mobilier esențiale, precum patul, biroul, scaunele, rafturile pentru cărți și un dulap. Este recomandat să evităm supraaglomerarea camerei cu diverse piese de mobilier care nu sunt neapărat necesare. Camera de copii trebuie să fie practică, funcțională, aerisită și ușor de întreținut.

Psihologii cred că vârsta ideală pentru mutarea copiilor în propria cameră este la 2-3 ani. Tot de atunci poate începe și responsabilizarea copilului, obișnuindu-l să-și păstreze ordine în lucruri și jucării și încurajându-l să devină independent. Nu trebuie neglijat nici faptul că aspectul camerei de copii în care își petrece timpul își va pune amprenta asupra dezvoltării sale psihice ulterioare.

Cel mai bine este să vă sfătuiți cu el atunci când organizați, decorați și amenajați camera de copii, întrucât el trebuie să simtă că spațiul respectiv îi aparține și că este creat pe măsura pasiunilor, preocupărilor și nevoilor sale.

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.




Cuvinte cheie:
camera, camere, copii, amenajare, mobilier, spatiu


Comunicat publicat de: Dante Int. (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Dante Int.

Modul în care marketplace-urile au influențat obiceiurile de consum

Marketplace-urile au schimbat profund modul în care consumatorii cumpără produse online. În prezent, este o normalitate faptul că tot mai mulți clienți preferă să acceseze…

Cum să îți alegi un costum de baie potrivit

Vrei să ieși în evidență vara aceasta cu un costum de baie cu design suprinzător? În acest articol vom vorbi despre cum să îți alegi…

Top branduri de machiaj Cruelty Free

Ești o persoană căreia îi pasă de mediul înconjurător și de animale? Îți dorești să protejezi animalele în orice mod posibil? Atunci ar trebui să…

De ce este important să schimbi anvelopele în funcție de sezon

Probabil că ai auzit oameni vorbind despre anvelopele de iarnă și de vară. Dar anvelopele sunt anvelope, nu? Ei bine, da și nu. Să aruncăm…

3 greșeli de evitat la cumpărarea unui frigider

Cumpărarea unui frigider este o alegere importantă. Dacă luați o decizie greșită, va trebui să trăiți cu ea ani de zile, poate chiar un deceniu…
Vezi profilul Dante Int.