Asociația Control N revine în școli cu o nouă serie de ateliere educaționale

Inițiativele din sfera educației non-formale ale Asociației Culturale Control N continuă. În această săptămână au început atelierele de autocunoaștere prin scris Ori Trei. Ele se desfășoară până pe data de 5 noiembrie și sunt dedicate elevilor de gimnaziu (clasele a VI-a și a VII-a) din trei școli bucureștene: Școala Gimnazială nr. 307, Școala Gimnazială nr. 311 și Școala Gimnazială nr. 59.

Atelierele educaționale Ori Trei continuă un proces prin care scrisul este abordat din trei perspective diferite, plecând de la un numitor comun: autorul. Pe parcursul atelierelor, elevii vor fi familiarizați cu scrierea creativă, scrierea dramatică și scenaristica. Trainerii Ori Trei sunt: Oana Răsuceanu (scenarist și regizor de teatru, trainer al atelierelor de scriere creativă), Mihaela Michailov (dramaturg, trainer al atelierelor de scriere dramatică) și Ana Agopian (scenarist și regizor de film, trainer al atelierelor de scenaristică).

 

”Scrisul chiar te poate ajuta să te cunoști mai bine. Scriind despre universuri total inventate, sau chiar pornind de la realitate, ajungi să vezi lumea cu alți ochi. Nu îți pierzi curiozitatea aia de copil, în care lucrurile nu sunt evidente, nu sunt clare, în care există o constantă descoperire. Prin aceste ateliere, noi încercăm să păstrăm vie această curiozitate, să îi ajutăm pe copii să nu privească realitatea așa cum li s-a spus că trebuie privită, ci așa cum o născocește mintea lor.”, povestește Ana Agopian (trainer scenaristică).

 

Pornind de la propriile lor trăiri, gânduri, sau experiențe, copii vor ajunge în cadrul atelierelor, sub ghidajul trainerilor, să le transpună pe hârtie în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.

 

Ori Trei continuă o serie de programe similare create și implementate de Asociația Culturală Control N, în cadrul cărora trainerii au lucrat cu elevi din școli și licee bucureștene ca:  Liceul Teoretic “Ștefan Odobleja”, Liceul Teoretic Bulgar “Hristo Botev”, Liceul Teoretic Atlas, Școala Gimnazială Nr. 197, Școala Gimnazială Nr. 169 și Școala Gimnazială “Sfinții Constantin și Elena”.

 

Astfel, pe parcursul atelierelor, elevii vor experimenta, atât prin teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut: literatură, monolog, scenariu de film. Textele lor vor fi publicate pe liternet.ro și vor fi baza unui spectacol lectură găzduit de platforma UNTEATRU – https://cinematic.unteatru.ro/.

 

Ori Trei este un proiect organizat de Asociația Culturală Control N, co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) și de Primăria Capitalei prin ARCUB, în cadrul Programului București – Oraş deschis 2021. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro.

 

*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finațării.

 

***

 

Asociația Culturală Control N a fost fondată în 2009 de Oana Răsuceanu (scenarist), Ana Agopian (scenarist) și Iulia Rugină (regizor de film) cu scopul de a înlesni accesul la educație cinematografică în România, de a crea punți între artiștii locali și internaționali, de a sprijini debutul artistic și manifestările creative în zona artelor performative.

 

De-a lungul celor 12 ani de activitate, Asociația Culturală Control N a derulat proiecte în zona filmului, teatrului, dansului, fotografiei și scrierii dezvoltând parteneriate internaționale cu Italia, Franța, Belgia și Polonia.

 

În ultimii 5 ani activitatea Control N s-a extins în zona artelor performative, asociația având în portofoliu 3 producții de teatru-dans originale (Telefonul din colțul străziiDorian – inclus în selecția oficială a Festivalului Național de Teatru 2017, Dance Yourself), o producție de teatru multimedia – Neverland, o expoziție multimedia dedicată discotecilor comuniste (Disco BTT) – proiect recompensat cu Premiul AFCN 2018 pentru activarea patrimoniului cultural imaterial din România și o expoziție de fotografie – Acsinte.100, transformată într-un nou program educațional în mediul online.

 

Asociația Culturală Control N a inițiat și a implementat numeroase ateliere și training-uri dedicate tinerilor (copii și adolescenți deopotrivă), educația prin film sau teatru fiind unul dintre domeniile de interes ale celor trei membri fondatori.

 

Experiența de peste 15 ani în management cultural a celor trei membri fondatori s-a împletit cu o carieră în cinematografie, echipa de scenariști – regizor având în portofoliu 3 filme de lung metraj (Love Building, Alt Love Building, Breaking News) și 12 scurt metraje, proiectate, în total, în peste 70 de evenimente culturale din 30 de țări.



Comunicat publicat de: #centruldepresa (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de #centruldepresa

Batman vine în noiembrie la Warner TV!

Două producții din trilogia „The Dark Knight” regizată de Christopher Nolan, cu actorul Christian Bale în rol principal, vor fi difuzate de Warner TV, în…

Hili Properties plc listează la bursă 185 de milioane de acțiuni

Pe 4 noiembrie, Hili Properties plc, divizia de imobiliare a grupului Hili Ventures din Malta, lansează o ofertă publică inițială de peste 185 de milioane…

Nou record pe piața muncii: Numărul de joburi disponibile în primele 10 luni ale acestui an a depășit totalul locurilor de muncă scoase la bătaie pe întreg parcursul anului trecut

Anul acesta a fost, cu siguranță, unul al revenirii pentru piața muncii, depășind orice fel de așteptări. Doar în primele 10 luni din 2021 au…

Zilele Biz, Ediția aniversară 20 de ani

Primul și cel mai puternic festival de B2B din România

Zilele Biz, Ediția aniversară 20 de ani

Primul și cel mai puternic festival de B2B din România
Vezi profilul #centruldepresa