Observaţiile astronomice
Dată fiind mărimea corpurilor cereşti, fenomenele astronomice se observă atunci când se produc, neputând fi regizate. De aceea, observaţiile se pot face numai la anumite date şi numai atunci când cerul este senin. De aici dificultatea pe care o prezintă; în timp ce experienţele la fizică se pot organiza oricând este necesar, observaţiile astronomice nu se pot face paralele cu capitolele la care se referă şi se fac atunci când condiţiile meteorologice sunt favorabile. Cele mai potrivite luni de observaţie sunt cele de toamnă — septembrie — octombrie — si cele de primăvară — martie, aprilie şi mai.
Observaţiile se fac noaptea, când se pot observa aştrii, cu excepţia Soarelui care se observă ziua. Ele se fac dintr-un loc deschis şi la temperatura mediului înconjurător, deci la temperaturi mai scăzute. Dacă ele sunt corect efectuate, pot avea o reală valoare ştiinţifică. Dată fiind mulţimea mare a corpurilor cereşti şi a fenomenelor astronomice, amatorii înarmaţi cu lunete modeste sau chiar numai cu ochiul liber pot aduce mari servicii astronomiei. Observarea sistematică a petelor solare, a stelelor variabile, a fazelor unei eclipse şi altele sunt foarte utile.
În acest scop recomandăm lucrările practice mai jos înşirate:
1. Punerea în evidenţă a mişcării anuale a Soarelui, prin schimbarea punctelor de apus şi de răsărit. Dintr-un punct dat (acelaşi) fixăm punctele de apus şi de răsărit ale Soarelui faţă de obiectele orizontului aparent. Observaţiile se fac o dată la fiecare 2 săptămâni. Ne convingem uşor că aceste puncte se schimbă, dovedind mişcarea anuală aparentă a Soarelui. O schiţă a orizontului aparent cu reperele sale pe care notăm punctele observate de răsărit şi de apus ale Soarelui este foarte utilă.
S-ar putea să vă placă şi: test de compatibilitate
2. Pentru mişcarea aparentă a Lunii putem face acelaşi lucru, observând din 2 în 2 zile (după cum permit condiţiile atmosferice) punctele de răsărit şi apus ale Lunii.
Mai bine se poate observa deplasarea Lunii cu 13° în 24 de ore, dacă notăm pe o copie a hărţii cereşti poziţia Lunii faţă de stelele care apar în jurul ei şi schiţăm faza Lunii. Făcând această operaţie din 2 în 2 zile, ne vom da uşor seama de mişcarea Lunii spre răsărit în raport cu stelele, precum şi de succesiunea fazelor lunare.
3. Recunoaşterea constelaţiilor. În acest scop utilizăm harta mobilă a cerului înstelat.
Harta mobilă a cerului prezintă constelaţiile mai importante cu declinaţiile între —45° şi +90°, deci vizibile în ţara noastră în cursul unui an. Din cauza mişcărilor de rotaţie şi de revoluţie ale Pământului, partea văzută deasupra orizontului se schimbă cu ora nopţii şi cu anotimpul.
Pentru a ne orienta uşor, să studiem harta mobilă a cerului: în centru se află polul nord, în imediata vecinătate a Stelei Polare. Cercurile concentrice sunt paralelii cereşti din 30 în 30° (deci paralelii de 60°, 30°, 0°, —30° şi —45°), cercul corespunzător ecuatorului fiind cel îngroşat. Razele sunt meridiane cereşti trasate din 2 în 2 ore (12 meridiane). Pe hartă sunt notate stelele până la magnitudinea a 4-a, deci acele care se văd uşor cu ochiul liber.
Sursa: horoscop urania
horoscop
Comunicat publicat de: Agentia Rocadia (click pentru a vizualiza profilul)
