Carrefour România obține titlul GUINNESS WORLD RECORDS la secțiunea Longest line of pie slices
București, 4 octombrie 2018 – Carrefour România a doborât recordul GUINNESS WORLD RECORDS™ pentru secțiunea Longest line of pie slices, cu o plăcintă care măsoară o lungime de 2.371,20 de metri. Preparatul a fost realizat de către experții brutari ai Carrefour România, din mere românești proaspete și gustoase, direct de la producătorii locali
Carrefour România redescoperă gusturile tradiționale printr-un eveniment inedit, devenind deținătorul unui titlu oficial GUINNESS WORLD RECORDS pentru Longest line of pie slices. Recordul anterior a fost obținut pe 9 decembrie 2017, când Téléthon și Carrefour (Franța) au realizat o plăcintă cu lungimea de 421,60 metri. Pentru certificarea noului record, un adjudecător oficial al GUINNESS WORLD RECORDS s-a ocupat de măsurarea exactă a dimensiunilor plăcintei, stabilind dacă toate criteriile de jurizare au fost îndeplinite corespunzător.
Desertul, atât de cunoscut românilor, a fost realizat din produse proaspete și gustoase, din mere românești, de la micii producători locali. Pentru realizarea preparatului au fost utilizate 2 tone și jumătate de făină și peste 5 tone de mere românești. Plăcinta a fost pregătită în laboratoarele proprii Carrefour, iar peste 100 de angajați din raionul brutărie din hipermarketurile din București, Brăila și Ploiești au contribuit la înscrierea acesteia în Cartea Recordurilor. Rețeta aleasă pentru plăcintă este una tradițională și urmează a fi produsă la o scară mai largă, în toate hipermarketurile din țară, astfel încât locuitorii fiecărui oraș se vor putea bucura de gustul și aroma ingredientelor proaspete, românești la ei acasă. Totodată, Carrefour a decis ca după certificarea tentativei oficiale de către Guinness World Records, cea mai lungă plăcintă de mere va fi donată centrelor de copii din București.
„Recordul a reprezentat încă de la început o provocare pentru Carrefour România. Am vrut să le reamintim clienților noștri de gustul copilăriei printr-un desert cunoscut tuturor, celebra plăcintă de mere, într-un mod surprinzător. La Carrefour susținem și încurajăm dezvoltarea micilor producători locali, iar mobilizarea pentru îndeplinirea recordului a însemnat implicarea totală a acestora în proiect. Ne bucurăm că le putem oferi, zi de zi, consumatorilor opțiuni alimentare sănătoase și de calitate, pentru ca aceștia să poată mânca mai bine, oriunde și oricând.”, spune Silviu Diaconu, Director Achiziții Fructe și Legume al Carrefour România.
„Alături de ciorbe, plăcintele reprezintă un diferențiator al gastronomiei românești de bucătăriile națiunilor din jur. Plăcintele sunt în mod tradițional gătite în multe țări, însă o diversitate atât de mare cum găsim în bucătăria românească nu are nicio altă națiune. Cu precădere plăcinta de mere (cu variațiunea celei cu dovleac) coaptă în modul acesta, folosind aceste tehnici specifice, nu e regăsită în nicio parte a lumii, oricât de apropiată sau îndepărtată ar fi. Văd în plăcinta de mere îndelungata tradiție și abordarea inovativă în același timp. E ceva doar al nostru, o direcție pe care doar noi, românii, am explorat-o.”, spune Marius Tudosiei, Specialist în gastronomie.
***
Despre Carrefour:
În România, grupul Carrefour oferă clienților săi multiple posibilități de a face cumpărături, atât în cele 320 magazine din țară, cât și prin portalul unic www.carrefour.ro, de unde clienţii din Bucureşti pot achiziţiona produse alimentare din secţiunea „Supermakret Online”, dar şi produse nealimentare din secţiunea Carrefour&Partenerii, cu livrare oriunde în ţară sau cu ridicare de la punctele „Click&Collect” din hipermarketurile Carrefour. Mai mult, prin platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și App Store, Carrefour le oferă clienților din Iași, Cluj, Constanța și București posibilitatea de a face cumpărături din peste 50.000 de produse la preț de hipermarket, livrate în 90 de minute. De asemenea, prin intermediul Gurmandio, clienții din Botoşani, Brăila, Buzău, Focşani, Galaţi, Iași, Suceava, Piatra-Neamț, Târgu Jiu pot comanda o varietate mare de preparate, atât din secțiunea de gastronomie a Carrefour, cât și de la restaurantele locale, livrare gratuită și multiple metode de plată (cash, card, tichete de masă).
Carrefour a dezvoltat pentru clienții săi mijloace inovatoare de plată, precum aplicația „Carrefour Pay”, prin intermediul căreia aceștia pot verifica preţurile din magazin sau plăti cumpărăturile direct din aplicaţie, la casele de marcat. Continuând seria inovațiilor, anul trecut, Carrefour a lansat în hipermarketul Carrefour Băneasa, serviciul integrat „Casa ta – Self Service”, prima casă de marcat unde clienții au posibilitatea să scanze și să plătească singuri, în același loc, produsele cumpărate.
Carrefour susține comunitățile în care activează prin programe relevante, astfel că, în 2017, retailerul a lansat, în premieră în România, Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăști, prima de acest gen fondată alături de un retailer. Proiectul aduce mai aproape de clienții Carrefour producătorii agricoli români cu produse de calitate și le oferă acestora oportunitatea de a accesa o piață de desfacere sustenabilă.
În aprilie 2018, Carrefour România a lansat Filiera Calității Carne de Mânzat, continuându-și astfel misiunea și angajamentul de a le oferi clienților produse românești de calitate, proaspete și gustoase, cu gust autentic, la un preț competitiv, prin dezvoltarea de parteneriate durabile cu micii producători locali. Filiera Calității Carne de Mânzat se alătură celorlalte 2 lansate de Carrefour în România, începând cu 2008, pentru morcov și cartofi, asigurând controlul calității produselor oferite, prin monitorizarea și verificarea continuă a standardelor de calitate setate împreună cu partenerii de către o echipă de experți.
Carrefour Romania, record, placinta mere
Comunicat publicat de: McCann PR (click pentru a vizualiza profilul)