Stiri din Buzau

#Jurnalul de Buzau - Cum vor circula autobuzele Trans Bus. Iată programul complet, din 7 septembrie 26

Compania Trans Bus îi anunță pe călători că, începând cu data de 07 septembrie 2026, odată cu începerea anului școlar 2026-2027, programul…
12369134

#Jurnalul de Buzau - (VIDEO) Mesajul primarului Toma, înainte de noul an școlar 20

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a postat un mesaj pe pagina sa de facebook în contextul în care noul an școlar urmează să…
12369133

#Stiri de Buzau - „Strigoii” ajung și la Brăila. Două apeluri la 112, după ce localnicii au reclamat zgomote și pietre aruncate în case 78

Articolul „Strigoii” ajung și la Brăila. Două apeluri la 112, după ce localnicii au reclamat zgomote și pietre aruncate în case se poate…
12369028

#Jurnalul de Buzau - (FOTO) Generația Zero Accidente! Campanie în rândul elevilor buzoieni 41

Săptămâna aceasta, în cadrul campaniei lansate de CNAIR – „Generația Zero Accidente!”, la Buzău au fost organizate două workshopuri…
12368572

#Jurnalul de Buzau - (FOTO) Polițiștii, în mijlocul copiilor de la after-school 65

Săptămâna aceasta., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară și Compartimentului de Analiza și Prevenirea Criminalității (IPJ)…
12367671

#Jurnalul de Buzau - (VIDEO) 200 de copii, în Tabăra Urbană de la Casa Grădinarului 67

Săptămâna aceasta, în Parcul Marghiloman, la Centrul Educațional pentru Permacultură și Hrană Sănătoasă ,,Casa Grădinarului”, a…
12367670

#Jurnalul de Buzau - Evitați risipa. Compania de Apă, apel către populația de pe Valea Slănicului 60

În contextul temperaturilor foarte ridicate și al consumului mare de apă din această perioadă, Compania de Apă Buzău vine cu un apel către…
12367669

#Sansa News - Ce a pățit Lorenna la Zilele Monteoru. Artista a cerut ajutor medical 83

Un incident a avut loc la Zilele Monteorului, eveniment anual organizat în stațiunea Sărata Monteoru. Una dintre artistele care au urcat pe scenă…
12367113

#Sansa News - (VIDEO) Românii au ajuns ”vânători de promoții”. Coșul de cumpărături conține mai puține produse și ieftine 86

Românii își schimbă tot mai mult obiceiurile de consum pe fondul scumpirilor. Calitatea din coșul zilnic de cumpărături a fost înlocuită cu…
12367112

#Sansa News - Femeie din Padina, căutată de Poliție! Alerta a fost dată de mama ei 80

O femeie din Padina, despre care apropiații spun că ar suferi de depresie în urma unui divorț, este căutată de…
12367111

#Sansa News - REVOLTĂTOR! O cunoscută afacere de familie din Buzău își închide porțile după 16 ani: „Micul producător e îngenuncheat de stat, nu de lipsa muncii” 73

O postare pe rețelele sociale, în care o buzoiancă exprimă drama prin care trece familia sa, a devenit un adevărat manifest pentru antreprenori…
12367110

#Sansa News - APĂ DE PLOAIE ȘI SĂPUN DE CASĂ? Dalele din Piața Dacia, spălate pe ploaie! Explicațiile firmei de salubrizare după valul de critici din mediul online 75

Cu o mână se apărau de ploaie, iar cu alta spălau pavelele din Piața Daciei. Este imaginea surprinsă astăzi, în…
12367109

#Sansa News - Lacul Siriu, sufocat de deșeuri. Voluntarii propun măsuri concrete pentru stoparea poluării 80

De cel puțin două ori pe an, începând din 2024, sute de voluntari din Buzău și din alte județe ale țării răspund apelului lansat de…
12367108

#Sansa News - Scene demne de filmele lui Hitchcock pe câmpurile din Buzău! Fermierii privesc neputincioși la invazia care le distruge recolta (VIDEO) 72

După ani la rând în care seceta a pârjolit pământul și a compromis culturile agricole, 2026 părea să fie, în sfârșit, un na bun pentru…
12367107

#Sansa News - Record istoric de frig în luna lui Cuptor! Câte grade s-au înregistrat la Buzău în cea mai rece zi de 22 iulie din istoria măsurătorilor meteorologice 55

Ziua de ieri, 22 iulie, a doborât toate recordurile meteorologice, devenind oficial cea mai rece zi de 22 iulie de când se efectuează măsurători…
12367106

#Sansa News - Închiderea păstrăvăriei, doar începutul? Antreprenor: ?Este dezamăgitor, ne gândim să renunțăm la tot ce înseamnă România? 75

La câteva zile după ce o familie de antreprenori din Gura Teghii a decis să pună lacătul pe o afacere de suflet, pentru care a investit 16 ani…
12367105

#Sansa News - (VIDEO) Două parcuri industriale în proiect pentru Buzău! „Există discuții și în zona de armament”. Investiții pe programul SAFE! 69

De la zero parcuri industriale, Buzău va avea nu una, ci două astfel de zone speciale, cu facilități multiple…
12367104

#Sansa News - (VIDEO) Roșia care a cucerit! Are două culori, coaja crocantă și este urmașa celebrului soi „Inimă de bou”. Ce au spus degustătorii 68

Gustul roșiilor din grădina bunicii a fost redescoperit în roșiile cultivate de cercetătorii de la Stațiunea de Cercetare Legumicolă Buzău,…
12367103

#Sansa News - Afacere omorâtă cu legea! Primul parlamentar care se mișcă în cazul închiderii păstrăvăriei din Gura Teghii! În rest, toți doar au clipit! 44

Decizia drastică a unei familii din Gura Teghii de a pune lacătul pe afacerea creată și susținută timp de 16 ani stârnește prima reacție.…
12367102

#Sansa News - Paradă spectaculoasă în centrul Buzăului! Ansambluri folclorice din opt țări defilează, joi seară, în fața buzoienilor. Programul, AICI (VIDEO&FOTO) 48

Buzăul devine, începând din această seară, capitala folclorului internațional, odată cu debutul celei de-a XI-a ediții a Festivalului…
12367101
Vezi mai multe stiri din Buzau