"ASTĂZI E ZIUA TA!"
Centrul Național de Artă “Tinerimea Română” invită publicul bucureştean la Palatul Tinerimea Română, duminică, 8 martie 2026, ora 16:00, la un concert folcloric sub genericul „Astăzi e ziua ta!”. Concertul are o semnificație aparte fiind dedicat în exclusivitate celei mai dragi ființe de pe pământ: FEMEIA .
Alături de Orchestra de muzică populară a Ansamblului Folcloric „Cununa Carpaților ” dirijată de maestrul Dan Ionescu, se vor afla în calitate de invitați, tinerii interpreți Alexandru Olteanu, Ana Pop, Valeria Arnăutu, un nume de referință al cântecului popular bănățean și talentatul interpret teleormănean, Daniel Turică.
Soliști instrumentiști: Gică Pandelescu – acordeon și Ionuț Fieruță – nai.
Împreună, vor aduce bucurie și încântare în inimile publicului spectator.
Vă așteptăm cu drag!
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

