„Vaza lui Rubin. Neamțu/Comșa”, al doilea vernisaj la Arsmonitor

După o primă expoziție de succes, programul curatorial al galeriei Arsmonitor continuă cu expoziția-dialog intitulată Vaza lui Rubin, al cărei vernisaj va avea loc pe 16 noiembrie și va fi deschisă publicului până pe 15 ianuarie 2024. Sorin Neamțu și Radu Comșa aduc împreună două lumi vizuale opuse și distincte, în care desenul, pictura, sculptura și filmul stabilesc noi căi de comunicare și relaționare.

Duoul găzduit de galeria Arsmonitor deschide, pe un alt plan și sub alte circumstanțe, o intenție mai veche a celor doi artiști de a dialoga la nivel performativ în 2019-2020, cu arhiva MNAC, proiect care s-a rezumat, în cele din urmă, la două solouri distincte. La trei ani distanță, intenția lor inițială este transformată într-un dialog de suprapuneri și interpuneri între propriile limbaje vizuale.     

 “Pictura, ca proces meditativ, în cazul lui Neamțu, și pictura, ca demers anti-iconic, în cazul lui Comșa, se întâlnesc și comunică, atât față în față, cât și prin suprapuneri, într-un șir de concordanțe și discordanțe, în care ideea de imagine (formă, figură, contur) e trecută în planul secund. La Neamțu, forma este substituită și supusă procesului și auto-reflexiei, dizolvându-se în fundal. La Comșa, fundalul este instituit și concretizat în formă și obiect.

 Expoziția-dialog „Vaza lui Rubin. Neamțu/Comșa” aduce în discuție o serie de lucrări recente ale celor doi artiști într-un punct important al carierei lor artistice, propunând formate și mediumuri atipice pentru demersul lor cunoscut până la această dată. Picturile de mari dimensiuni fără șasiu ale lui Sorin Neamțu și filmul și sculptura în piele ale lui Radu Comșa sunt axele principale special create pentru acest dialog între forme și fundaluri”. (Fragment din textul curatorial)  

 Sorin Neamțu s-a născut în 1977 în Făgăraș și trăiește și activează în Timișoara. A studiat la Facultatea de Arte a Universității din Timișoara între 1999-2006. Este reprezentat de galeria Arsmonitor, București.

 Radu Comșa s-a născut în 1975 în Sibiu și trăiește și activează în Cluj-Napoca. A studiat pictura la Universitatea de Arte și Design din Cluj-Napoca între 1994-2001. Este reprezentat de galeria Sabot, Cluj-Napoca.

 Arsmonitor, cea mai nouă galerie de artă din peisajul cultural al Bucureștiului, este un start-up dedicat artei și transformării, dar, mai ales, dialogului dintre artiști, colecționari și comunitățile de iubitori de artă. Cofondatorii galeriei, Mia Munteanu (antreprenor) și Silviu Pădurariu (curator), și-au propus să creeze o planșă culturală care să faciliteze întâlnirea cu arta atât pentru colecționari și pasionați, cât și pentru neofiți.

 Expoziția inaugurală „Abțibild. Arte neaplicate” a adus împreună 10 artiști reprezentativi pentru ultimele trei decade ale artei contemporane românești și pentru trei spații culturale distincte din România, uniți sub o pasiune comună pentru imagine, formă și expresie artistică.

Galerie foto:


Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

Sănătatea, în topul preferințelor online: Ela Crăciun încheie sezonul podcastului cu peste 13 milioane de vizualizări

 Cu 23 de episoade, 512 materiale video și peste 13 milioane de vizualizări, podcastul Elei Crăciun încheie cel mai recent sezon cu cifre record.

Smart Food: secretul unei slăbiri eficiente este densitatea nutrițională

Tratamentul cu agoniști GLP-1, precum semaglutida sau tirzepatida, a schimbat semnificativ abordarea managementului greutății, prin reducerea senzației de foame și a aportului alimentar.

Dr. Amalia Anghel: „După 50 de ani, pielea nu mai are nevoie de mai mult volum, ci de mai multă structură”

Ai dormit bine, folosești creme bune, ai grijă ce mănânci și totuși chipul din oglindă pare mai obosit decât te simți.

Părul de festival, reinventat: Trei coafuri care te vor purta de la răsărit până la ultimul bis

Să fim sinceri: sezonul festivalurilor este singura perioadă din an în care poți să-ți tratezi părul ca pe personajul principal care merită să fie. Gândește-te…

Bergenbier S.A. anunță rezultatele financiare pentru anul 2025

Compania a încheiat anul cu o cifră de afaceri de aproape 939 milioane lei și contribuții de aproximativ 267 milioane lei la bugetul de stat,…
Vezi profilul Andrei Filip