Tommy Hilfiger și Shawn Mendes colaborează pentru o colecție vizând un viitor mai bun cu Classics Reborn pentru Primăvară 2023

Parteneriatul cu Shawn Mendes se axează pe sustenabilitate, modelând cea mai recentă campanie și colecție.

Tommy Hilfiger prezintă colecția Tommy X Shawn Classics Reborn, o campanie și o colecție-capsulă alături de cântărețul și compozitorul nominalizat la premiile GRAMMY și câștigător al mai multor discuri de platină, Shawn Mendes. Colaborarea redefinește și renaște ținutele clasice atemporale, oferind un aer nou ținutelor iconice ale stilului prep, concepute în spiritul sustenabilității.

Noua colecție realizată în colaborare cu Shawn Mendes este inspirată de abordarea TOMMY HILFIGER a stilului prep anterior anilor ’90, punând în lumină croieli relaxate și confortul original, cu accent pe incluziune. Aceste noi design-uri reinterpretează look-uri iconice TOMMY HILFIGER într-un mod contemporan, creând o colecție de ținute clasice pentru prezent și viitor. Parteneriatul înglobează viziunea comună a lui Shawn Mendes și Tommy Hilfiger în materie de sustenabilitate prin utilizarea de materiale reciclate și inovatoare.

Campania reunește o echipă de prieteni și de membri ai familiei cântărețului, precum și susținători ai sustenabilității și creatori din noua generație. Shawn este însoțit de sora sa, Aaliyah Mendes, de artistul, cantautorul și prietenul său apropiat, Jon Vinyl, de artistul-producător Mike Sabath, de artistul multidimensional, Ahmad Cissé, de autoarea și modelul Maye Musk, de designerul Czarina Kwong, de campionul pentru schimbare, Deprise Lons, și de modelele Yvesmark Chery și Anita Jane Pathammavong.

Campania Classics Reborn prezintă colecția de articole pentru bărbați și femei având ca element central stilul prep modern.

Viziunea lui Tommy Hilfiger și a lui Shawn Mendes a fost inspirată de patru principii. Primele două, Color Reborn și Materials Reborn, asigură includerea în colecție a inovării sustenabile. Celelalte două, Self Reborn și Community Reborn, reflectă un mod de viață contemporan:

Color Reborn include materiale care sunt realizate din textile reciclate și prezintă culori vii. Recycrom™ utilizează o nouă tehnică de fabricare a vopselei, creată prin reprelucrarea deșeurilor provenite din tăiere din fabrică, înainte de consum într-o pulbere colorată.

Materials Reborn integrează tehnologii de ultimă oră, creând noi fibre confortabile din textile reciclate. Acesta încorporează Circulose®, un material realizat din deșeuri textile reciclate care au fost amestecate cu fibre de lemn, reducând dependența de resursele virgine și asigurând faptul că textilele din bumbac uzate pot face parte dintr-un sistem de reciclare mai circular, mai degrabă decât să ajungă în depozitele de deșeuri.

Self Reborn reflectă angajamentul unei abordări proaspete a ideilor, pasiunilor și perspectivelor, mergând până la articolele pe care le purtăm.

Community Reborn pune în lumină ideea de a te înconjura de oameni care te fac să fii mai bun.

Colecția Tommy X Shawn Classics Reborn marchează un alt pas în realizarea viziunii noastre în materie de sustenabilitate, deoarece ne propunem să creăm un tip de modă care nu irosește nimic și îi întâmpină pe toți (Waste Nothing and Welcome All).” a spus Tommy Hilfiger. „Shawn este un tânăr impresionant și pledează pentru schimbări pozitive. Suntem mândri să fim parteneri cu el și să continuăm să ne jucăm rolul în crearea unui viitor mai responsabil al modei.”

Campania Classics Reborn a fost regizată de Team Laird și filmată de Cass Bird. Pentru a lansa campania la nivel mondial, Tommy Hilfiger și Shawn Mendes au găzduit o serie de evenimente în Londra, Berlin, Milano și Ciudad de México. În magazine selecționate se desfășoară activări, oferind o platformă celor care susțin schimbarea pozitivă prin manifestări locale în materie de sustenabilitate.

Sunt foarte încântat să lucrez cu familia mea Tommy Hilfiger la colecția Classics Reborn”, a spus Shawn Mendes. „Colecția este extrem de specială pentru mine, deoarece am reușit să lucrez cu Tommy Hilfiger pentru cocrearea acestei game care include aceste versiuni uimitoare, de înaltă calitate și sustenabile ale celor mai clasice articole de îmbrăcăminte.”

Colecția include o cămașă rugby cu stele și dungi, realizată dintr-un amestec de bumbac reciclat și organic, cu un croi relaxat; pantaloni chino, dublu plisați, confecționați din bumbac 100 % organic vopsit cu tehnologia Recycrom™. Alte elemente-cheie includ o jachetă varsity din amestec de lână reciclată și mâneci realizate cu nailon regenerat ECONYL® derivat din deșeuri organice și oceanice, inclusiv plase de pescuit. Materialele certificate de industrie sunt utilizate în întreaga lume, inclusiv cele ce respectă standardul privind lâna obținută din surse responsabile (RWS), standardul de conținut organic (OCS) și standardul global de reciclare (GRS).

Ca o continuare a angajamentului Tommy Hilfiger față de sustenabilitate, compania își propune să se asigure că design-ul tuturor produselor este realizat în manieră circulară. Pe lângă utilizarea materialelor cu impact redus, care acordă prioritate materialelor reciclate și reciclabile și implementează tratamente sigure de vopsire în condiții de siguranță, brand-ul continuă să testeze noi modele de afaceri care mențin produsele în uz mai mult timp. Pentru mai multe informații despre strategia de sustenabilitate a lui TOMMY HILFIGER , vizitați https://responsibility.pvh.com/tommy/

În România, colecția Tommy X Shawn Classics Reborn este disponibilă pe tommy.com și în magazinele TOMMY HILFIGER selecționate.

Prietenii și fanii brandului sunt invitați să se alăture conversației în social media folosind #TommyHilfiger, @TommyHilfiger și @ShawnMendes.

Despre SARKK

 SARKK a fost fondată în 1998 cu scopul de a fi distribuitor exclusiv Tommy Hilfiger în România, Grecia, Cipru, Bulgaria, Albania, Macedonia de Nord și Moldova. De la 1 iulie 2019, compania a fost numită și distribuitor exclusiv pentru CALVIN KLEIN în Grecia, România, Cipru, Bulgaria, Albania și Macedonia de Nord.

Extinderea companiei se bazează pe o abordare omnichannel și produsele ambelor brand-uri sunt disponibile în magazine fizice, prin parteneriate Shop In Shop, magazine Outlet, o largă rețea de clienți angro, precum și pe tommy.com. Vizând mereu o dezvoltare organică și durabilă, condusă de valorile CSR, SARKK, cu pași stabili și încrezători, este una dintre cele mai sănătoase corporații din industrie și se extinde captivând chiar și pe cei mai exigenți consumatori.

Despre Tommy Hilfiger

 TOMMY HILFIGER este unul dintre cele mai recunoscute brand-uri de lifestyle premium din lume, o sursă de admirație și inspirație pentru consumatori din 1985. Brand-ul creează un stil emblematic, care prinde viață la intersecția dintre clasic și nou, creat împreună cu oameni care modelează cultura la nivel global. TOMMY HILFIGER celebrează esența stilului american clasic cu o notă modernă. Tommy Hilfiger oferă consumatorilor din întreaga lume calitate premium, prin TOMMY HILFIGER și TOMMY JEANS, cu o gamă largă de colecții, inclusiv îmbrăcăminte sport, denim, accesorii și încălțăminte pentru bărbați, femei și copii. Tommy Hilfiger are un angajament de neclintit față de sustenabilitate și incluziune.

Vânzările globale în retail ale produselor TOMMY HILFIGER au fost de aproximativ 9,3 miliarde USD în 2021, iar brand-ul este susținut de peste 16.000 de asociați din întreaga lume – prezent în 100 de țări și în peste 2.000 de magazine, inclusiv cel mai mare magazin global al său, tommy.com.

 

 

 

 

Galerie foto:


Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

Earthbate Challenge Romania 2026: mai mult decât o competiție. O generație care învață să gândească viitorul

Pe 6 mai 2026, la Genesis College, a avut loc finala celei de-a V-a ediții a campionatului de dezbateri pe tema schimbărilor climatice – Earthbate…

Maxi Pet deschide al treilea hipermarket pentru animale de companie din București

Maxi Pet, lider național în comerțul cu hrană și accesorii pentru animale de companie, anunță deschiderea unui nou hipermarket în București — Maxi Pet Emil…

Teyana Taylor, îmbrăcată în ținute personalizate Calvin Klein Collection la evenimentul The Dirty Rose

Actrița, producătoarea și directoarea creativă Teyana Taylor, nominalizată la premiile Oscar, a purtat o ținută personalizată din Calvin Klein Collection la cea de-a treia ediție…

Gerard Darel aduce colecția Primăvară - Vară 2026 în România, exclusiv în Băneasa Shopping City

Gerard Darel, brandul parizian sinonim cu eleganța effortless și luxul discret, lansează în România colecția Primăvară – Vară 2026, disponibilă exclusiv în boutique-ul din Băneasa…

KA-BOM: un ecosistem de specialiști care lucrează împreună pentru a îmbunătăți colaborarea în organizații

KA-BOM se lansează oficial pe piața din România, ca un “one stop shop” de facilitare construit în jurul colaborării interdisciplinare.
Vezi profilul Andrei Filip