Spectacole-lectură cu piesele scrise de tineri la EXCELSIOR

NEW DRAMA – Concurs de dramaturgie pentru adolescenți
ediția a IV-a

 

Teatrul EXCELSIOR prezintă sâmbătă, 20 octombrie 2018, șase spectacole-lectură realizate pe baza textelor finaliste ale Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA, ediția a IV-a.

La începutul anului, adolescenții din întreaga țară au fost invitați să scrie o piesă într-un act, pe care să o trimită teatrului alături de o scrisoare de motivație, prin care să explice de ce își doresc să participe la acest concurs. Din 56 de piese înscrise, șase au fost selecționate de juriul de specialitate.

Cei șase finaliști au participat la atelierul de scriere dramatică desfășurat în perioada 27-29 aprilie, la Teatrul EXCELSIOR. În urma atelierului, toate cele șase piese au fost rescrise, sub directa îndrumare a regizorului și scenaristului Radu Apostol, coordonatorul acestui atelier.

Etapa a III-a a concursului NEW DRAMA, se va desfășura sâmbătă, 20 octombrie, începând cu ora 11.00, la Sala Studio a Teatrului EXCELSIOR. Cele șase texte finaliste vor fi transformate în spectacole-lectură, realizate de tineri regizori și actori, încă studenți ai Universtității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București.

Textele finaliste sunt:

Băiatul cu șosete roz de Alexandru Gorghe (18 ani, Botoșani)
Nu te duce capul? de Maria Alexandra Stoica (14 ani, Pitești)
Androgin de Iuliana Mardar (18 ani, Constanța)
Inner Drama de Adriana Costinaș (16 ani, Baia Mare)
În căutarea pierderilor de Denisa Anton (15 ani, Sat Traian, Com. Braniștea, Jud. Galați)
Altfel printre ceilalți de Petronela Dușa (15 ani, Sat Pătrângeni, Zlatna, Jud. Alba)

Piesa câștigătoare a celei de-a IV-a ediții a Concursului de dramaturigie pentru adolescenți NEW DRAMA va fi desemnată de juriul compus din: Andreea Grosu, Andreea Ciocîrlan, Andrei Grosu – regizori și Andreea Hristu și Dan Pughineanu – actori ai Teatrului Excelsior, protagoniști în spectacolul Missouri Sky de Victor Morozov, piesa câștigătoare a ediției 2017.

Ca și în edițiile precedente, piesa câștigătoare va fi pusă în scenă în stagiunea 2018-2019 și va intra în repertoriul Teatrului EXCELSIOR.

Mai multe detalii și noutăţi despre spectacolele și programele Teatrului EXCELSIOR sunt disponibile pe site-ul http://www.teatrul-excelsior.ro.

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.


Galerie foto:


Cuvinte cheie:
NEW DRAMA, adolescent, teatru, texte, piese, lectura, Excelsior,


Comunicat publicat de: Teatrul EXCELSIOR (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Teatrul EXCELSIOR

Piesele finaliste ale Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA 2020

Teatrul EXCELSIOR are plăcerea să anunțe cele șase piese finaliste ale celei de-a VI-a ediții a Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA, desemnate, după…

CENUȘĂREASA este gata de bal! Actorii Teatrului EXCELSIOR, într-un nou spectacol muzical

Sâmbătă, 15 și duminică, 16 februarie 2020, ora 19:00, Teatrul EXCELSIOR vă invită la premiera spectacolului CENUȘĂREASA – o adaptare muzicală originală a basmului omonim,…

Bal la Teatrul EXCELSIOR! Sosește CENUȘĂREASA!

Teatrul EXCELSIOR prezintă sâmbătă, 15 și duminică, 16 februarie 2020, premiera spectacolului CENUȘĂREASA – o adaptare muzicală originală, semnată Eduard Petru Jighirgiu, cu participarea coregrafului…

START înscrierilor pentru NEW DRAMA, concursul de dramaturgie pentru adolescenți

Teatrul EXCELSIOR organizează în perioada ianuarie – octombrie 2020 cea de-a șasea ediție a Concursului de Dramaturgie NEW DRAMA, dedicat adolescenților cu vârste cuprinse între…

Spectacol eveniment! Musicalul FAMILIA ADDAMS ajunge la Pitești

Spectacolul de musical FAMILIA ADDAMS ajunge la Pitești, pe 1 noiembrie, în cadrul Festivalului Internațional al Teatrului de Studio și de Forme Noi
Vezi profilul Teatrul EXCELSIOR