Scapino Ballet din Rotterdam la cea de-a XXVI-a ediție a Întâlnirilor JTI

Compania Scapino Ballet din Rotterdam vine în premieră în România, la cea de-a XXVI-a ediție a Întâlnirilor JTI, evenimentul corporatist de marcă al JTI România, cu spectacolul „Anima Obscura”, pe 19 și 20 iunie, ora 19:30, la Teatrul Național București și pe 23 și 24 iunie, cu spectacolul „Origins”, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).

Anima Obscura investighează dorința de nemurire, fiind prima producție majoră pentru Scapino, semnată de directoarea artistică Nanine Linning. „Am vrut să spun o poveste despre dorința noastră de nemurire. În trecut, existau practici oculte ale alchimiștilor, acum există biohackeri care experimentează cu natura noastră umană. Ca artist, pun întrebări critice despre viitorul umanității și astfel a luat naștere ideea mea pentru Anima Obscura”, explică Linning.

Spectacolul este o lucrare monumentală pentru un ansamblu mare de dansatori, în care coregrafia, performance-ul video, animația, hologramele, designul costumelor și muzica live se îmbină într-o experiență imersivă.

„Pusă în mișcare și acompaniată de muzică și dans, a apărut o operă de artă totală care trezește emoții puternice și captivează publicul”, scrie Die Glocke despre Anima Obscura.

În cadrul FITS, Scapino Ballet Rotterdam prezintă Origin, format din două lucrări coregrafice, în colaborare cu RIDCC (Rotterdam International Duet Choreography Competition), Theater Bielefeld și Les Théâtres de la Ville de Luxembourg.

Cei doi coregrafi Sarah Baltzinger și Isaiah Wilson și-au construit o reputație de-a lungul anilor prin creații remarcabile, angajate social. Noua lor coregrafie, GOATS, este o satiră imaginativă asupra vremurilor contemporane.

Coregrafa Olivia Court Mesa creează piese profund personale. În The breakable us, își folosește stilul intuitiv pentru a ilustra transformarea de la traumă la recuperare. Court Mesa explorează ideea de traumă ca fiind parte din existența umană, de care ne vindecăm și devenim o nouă versiune a noastră. Pe lângă cele două piese, din spectacol fac parte și două filme premiate, selectate de Cinedans Film Festival. Este pentru prima dată când o companie de dans colaborează cu acest festival internațional de renume.

Scapino Ballet Rotterdam este o companie de dans de prestigiu, înființată în 1945 și cunoscută pentru producțiile sale inovatoare. Scapino a jucat un rol esențial în dezvoltarea dansului modern și, pe lângă piesele susținute în sălile de teatru din Olanda, prezintă spectacole și la numeroase festivaluri internaționale și diverse teatre.

„JTI se numără printre puținii susținători ai dansului contemporan în România și suntem bucuroși că am reușit și în acest an să aducem în fața publicului o companie de prestigiu, cu două spectacole realizate recent. Iubitorii acestui gen artistic pot spune că sunt astfel la curent cu cele mai noi producții, prezentate pe mari scene ale lumii”, a declarat Antonio Vencesla, Director Corporate Affairs și Comunicare JTI România, Moldova și Bulgaria.

Fiți alături de noi și la această ediție, cea de-a XXVI-a a Întâlnirilor JTI! Biletele se găsesc la Casa de bilete a Teatrului Național București și online în rețelele Eventim.ro și Bilet.ro.

 

Întâlnirile JTI  au fost Inaugurate în anul 2000 de celebra companie de balet Bejart Ballet Lausanne, iar de atunci au avut loc în fiecare an. Mai multe detalii, pe www.intalnirilejti.com și Întâlnirile JTI | Facebook

 

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.


Galerie foto:


Cuvinte cheie:
Intalnirile JTI, Anima Obscura, Fundatia Art Production, TNB


Comunicat publicat de: Fundatia ART PRODUCTION (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Fundatia ART PRODUCTION

Premieră inedită la Ateneul Român - un concert-spectacol „cu tâlc”

Fundația ART PRODUCTION prezintă pe 2 decembrie, ora 19:00, la Ateneul Român, “TÎLCOVENII” un concert-spectacol original, semnat de doi maeștri ai muzicii, dansului și poeziei,…

Concert extraordinar susținut de cvintetul „Accademia dei Cameristi”

Institutul Italian de Cultură din București prezintă duminică, 5 octombrie 2025, la ora 19.00, în Sala Mare a Centrului Național de Artă „Tinerimea Română” (Bd.…

CHOPIN EXPOSED - Un dialog artistic între Sergiu Tuhuțiu și Flavia Giurgiu

Luni, 13 octombrie, ora 19:30, vă invităm la Chopin EXPOSED, un spectacol inovator care îmbină muzica lui Frédéric Chopin cu texte contemporane inspirate de aceasta,…

Întâlnirile JTI, o istorie de 25 de ani sub semnul prieteniei

„Este un moment cu adevărat special pentru parcursul simbolic de 25 de ani al acestor Întâlniri, care au adus în România daruri de neuitat. E…

Întâlnirile JTI la 25 de ani. ALICE - Un spectacol „intens”, „surprinzător", „extraordinar”

„Un spectacol excepțional, emoționant, fluid, cum rar ne e dat să vedem! A fost extraordinar, cum sunt toate evenimentele marca Întâlnirile JTI”, a spus Cristina…
Vezi profilul Fundatia ART PRODUCTION