S-a lansat HEAL - programul care îți vindecă relația cu mâncarea!

“A mânca este o necesitate, a mânca inteligent este o artă.”

La Rochefoucauld

În funcție de statisticile pe care le citești, poți află că șansa de succes pe termen lung a unei diete este de maxim 20%. Unele statistici susțin că mai puțin de 3% dintre cei care urmează un regim de slăbire, reușesc să mențină kilogramele pierdute. Cei mai mulți se îngrașă la loc, o parte chiar peste greutatea inițială.

Unde se strecoară eroarea și ce au de făcut persoanele care își doresc să atingă o greutate sănătoasă și să rămână acolo?

Schimbarea stilului de viață în detrimentul vreunui regim miracol, documentare din surse de nădejde și o abordare holistică și pozitivă sunt principalele ingrediente pe care pariază programul HEAL, creat de Oana Trifu Bulzan.

Cred cu tărie că relația minte-corp-alimentație trebuie să ia naștere din acceptare și iubire. Cred în diversitate și sunt convinsă că frumusețea poate veni în recipiente mai mici sau mai mari iar mâncarea este mult mai mult decât un simplu combustibil menit să ne ispitească până la epuizare. Alimentul este binecuvântare, dragoste și bucurie” a explicat Oana Trifu Bulzan, specialist în schimbarea stilului de viață și creatorul programului HEAL.

Ce este programul HEAL?

HEAL este un program online intensiv cu ajutorul căruia poți dobândi odată pentru totdeauna obiceiuri alimentare sănătoase, îți poți îmbunătăți silueta și starea de sănătate.

De ce să urmezi cursul?

  • Te-ai săturat să cari după tine kilograme în plus, să urmezi la nesfârșit diete
  • Vrei să privești mâncarea ca pe un prieten, nu un inamic
  • Ai investit de-a lungul anilor o mică avere din dorința de a atinge greutatea visată
  • Vrei să primești informații reale, verificate

 Cum te va ajută programul HEAL?

  • Vei învața să migrezi către un stil de viață sănătos cu blândețe, fără să suferi din pricina schimbărilor, fără să renunți la mâncarea pe care o iubești
  • Vei găsi motivație și o abordare pozitivă
  • Vei învața cum să îți personalizezi alimentația la nevoile tale fără să fii permanent dependent de recomandările sau sfatul unui specialist
  • Nu vei mai ține niciodată în viața ta o dietă
  • Te vei bucura de o stare de bine și vei avea mai multă energie
  • Vei scădea riscul de boală cronică
  • Vei afla ce înseamnă mâncarea sănătoasă și unde o găsești

Pentru detalii si inscrieri, accesati https://oanatrifu.ro/program-heal/

 



Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

Tommy Hilfiger îl invită de Travis Travis Kelce și prietenii săi la The Plaza, în universul său New Yorkez, pentru toamnă 2026

„Only in New York” îl întâmpină pe ambasadorul global al brandului la The Plaza Hotel — fosta reședință a lui Tommy Hilfiger și una dintre…

KIKO MILANO Matte Diaries, colecția de toamnă în ediție limitată de la KIKO MILANO

Kiko Milano prezintă colecția de toamnă în ediție limitată KIKO MILANO Matte Diaries, o colecție în care aspectul mat clasic revine reinterpretat cu o notă…

Adria Arjona a purtat Calvin Klein Collection la premiera filmului “Onslaught” din Los Angeles

Actrița Adria Arjona a purtat Calvin Klein Collection la premiera fimului „Onslaught” al studioului A24 la Regal LA Live din Los Angeles.

Dua Lipa, îmbrăcată în Calvin Klein Collection la cina din ajunul aniversării sale, în Ibiza

Cântăreața Dua Lipa a purtat Calvin Klein Collection în cadrul cinei organizate cu ocazia zilei sale de naștere, chiar în ajun, în Ibiza.

JENNIE, îmbrăcată în Calvin Klein Collection în timpul concertului de la Summer Sonic Festival din Tokyo, Japan

Vedeta mondială a defilat în două ținute personalizate Calvin Klein Collection, inspirate din tradiția legendară a brandului în materie de denim
Vezi profilul Andrei Filip