S-a lansat ediția a VI-a a albumului Lifestyle Design Interior cu o copertă semnată de Karim Rashid

Anul 2021 a fost, pentru arhitectura de interior, un an cu foarte multe proiecte și evenimente frumoase, iar sfârșitul anului a venit cu mult așteptata lansare a ediției a VI-a a albumului Lifestyle Design Interior, proiect editorial care reunește cele mai reușite amenajări interioare rezidențiale din 2021 din România.

Noua ediție a albumului se remarcă nu doar printr-un număr record de pagini – 432, dar și printr-un standard mai ridicat al proiectelor față de anii anteriori, precum și prin includerea unor nume noi din domeniu care aduc efervescență în designul românesc. O parte dintre proiectele prezentate în album au participat și au fost premiate anul trecut și în cadrul: ediției a XIV-a “ACUM” a Bienalei Naționale de Arhitectură, ediției a XIX-a Anualei de Arhitectură București și European Property Awards 2021-2022.

Și anul acesta coperta este semnată de designerul internațional Karim Rashid: Am dorit să creez un model decorativ care să vorbească despre timpul în care trăim. Premisa de la care am pornit a fost să creez linii grafice 2D complexe care să fie percepute ca fiind 3D. Liniile ondulate vorbesc despre felul nostru de a fi și ating o sensibilitate estetică recent identificată a erei tehno pop.

Începând cu această ediție, proiectul editorial a fost preluat de către RIDA – Romanian Interior Design Association, prima și singura asociație profesională de design interior din România. RIDA își propune să modeleze viitorul în designul interior pe piața românească împreună cu arhitecții și designerii de interior care vor să se alăture comunității RIDA. Demersul este suținut de profesioniștii din domeniile conexe arhitecturii și designului de interior.

Asociația a lansat de curând și platforma www.designdeinterior.ro. Aceasta reprezintă o modalitate de promovare pentru arhitecți și designeri de interior. Fiecare dintre aceștia are o pagină dedicată care conține datele de contact, serviciile pe care le oferă și proiectele reprezentative. În același timp, oamenii pasionați de design de interior sau care își propun să se înceapă un proiect de amenajare sau renovare găsesc pe platformă proiecte din care să se inspire, tendințe și sfaturi în secțiunea blog, dar și profilul arhitecților/designerilor de interior la care pot apela să îi ghideze și să îi sprijine în acest proces.

Arhitecții și designerii de interior sunt invitați să contribuie la proiectul RIDA de creare a unei comunități de profesioniști în domeniu și la dezvoltarea platformei www.designdeinterior.ro prin trimiterea profilului profesional și a unui portofoliu de proiecte la album@designdeinterior.ro

Publicul este invitat să se inspire din cele 63 de proiecte rezidențiale de top din toată țara, semnate de arhitecți și designeri talentați din întreaga țară, prin comandarea albumului Lifestyle Design Interior 2022 sau achiziționarea acestuia din librăriile Cărturești.

Albumul a fost tipărit în peste 10.000 exemplare cu sprijinul partenerilor Kerama Marazzi, Porcelanosa Grupo, Laufen, Delta Studio, Steinberg, Egger, Dalet.

Sponsori principali: Kludi, Wienerberger, Grohe, Kuma, Alukonigstahl, Ravak, Knauf Insulation, Knauf Danoline, Porta Doors, LIV, Franke, Vernis.

Sponsori: LG, SanSwiss, Electrolux, Blum, Barlinek, Alumil, Kitchen Ink, Mendola Fabrics, Argenta, Fibrex, Sense.



Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

„Lacul lebedelor” revine pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța, într-un omagiu emoționant adus lui Oleg Danovski

Pe 7 noiembrie 2026, de la ora 19:00, Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța devine gazda unei seri de gală în care eleganța baletului…

Îți cade părul la menopauză? Cum îl speli, îl vopsești și îl coafezi fără să-l agresezi? Sfaturile speciliștilor și produsele care pot ajuta

Căderea părului, pierderea volumului și subțierea progresivă a firelor sunt printre schimbările care pot afecta încrederea femeilor aflate în perimenopauză sau menopauză.

Louisa Jacobson a purtat Calvin Klein Collection la conferința filmului „The Gilded Age” din New York

Actrița Louisa Jacobson a purtat Calvin Klein Collection la evenimentul de presă dedicat filmului „The Gilded Age” din New York City.

Ce se întâmplă dacă nu mai faci injecții pentru riduri? Dr. Amalia Anghel explică miturile despre cel mai popular tratament contra ridurilor de expresie

O frunte încruntată, ridurile dintre sprâncene și liniile fine din jurul ochilor pot schimba expresia feței, chiar și atunci când suntem relaxați sau bine dispuși.

De la preț la valoare: Secom® și Sonica Works aduc în prim-plan criteriile care fac diferența, prin noua platformă „Standardul Secom®”

Campania digital-first transformă criteriile de selecție, calitatea documentată, inovația și soluțiile integrate în argumente concrete de valoare, ilustrate prin produse și servicii din ecosistemul Secom®.
Vezi profilul Andrei Filip