Restaurantul CASA DOINA a împlinit 130 DE ANI

Aproape în inima Bucurestiului, sălășluiește una dintre cele mai frumoase capodopere artistice ale marelui Arhitect Ion Mincu.

Clădirea, declarată monument istoric, este unul dintre cele mai apreciate restaurante din București și toamna aceasta a celebrat 130 de ani.

În frumoasa gradină, la umbra arborilor înalți, al hortensiilor parfumate, la granița cu parcul Kiseleff, se scriu povești interesante. “Sute de clienți trec zilnic pragul restaurantului și se bucură de experiențe memorabile.” – povestește Geo Repidonis, administratorul restaurantului.

De la gustul de odinioară al bucatelor, la preparate moderne delicioase, la vinuri mereu alese, la evenimente private spectaculoase, toate construiesc ceea ce astăzi înseamnă CASA DOINA.

Exact cum se petrecea pe vremuri, cu seri dansante, doamne elegante, grădini misterioase și muzica bună, exact așa a fost și petrecerea aniversară de 130 de ani, ce a avut loc pe 27 septembrie, într-o seară călduroasă de toamnă. Un local de vis, ce este descoperit și de tinerele generații și iubit la fel de mult, indiferent de vârstă.

Alături de invitați de seamă, atât apropiați ai restaurantului, cât și colaboratori, s-au bucurat de o seară specială și vedete precum Amalia Enache, Elisabeta Lipă, Dan Cruceru, Roxana Blagu, Miki Buzarnescu, Ana Pârvulescu, Dana Savuică, Florentina Opriș și Maria Andrei.

Seara a fost încununată de muzica bună a Tarafului Cleante și Diana Matei, precum și a talentaților Andreea și Xenti Runceanu.

Unei aniversări atât de spectaculoase, nu putea să-i lipsească și momentele emoționante. Echipa Casa Doina a premiat cu diploma de excelența cel mai vechi angajat al restaurantului, pe domnul Nicu Hotin, șef de sală, care a declarat: “În cei 32 de ani dedicați Casei Doina am servit de la ambasadori, la prințese, la președinți de țară și chiar și pe Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, pe atunci în calitate de soție a Vicepreședintelui. Anul acesta ies la pensie și o să îmi lipsească eleganța și atmosfera din fiecare seară, precum și oaspeții care ne trec pragul.”

Casa Doina înseamnă tradiție, înseamnă perfecțiune și eleganță, înseamnă rețete vechi de peste 130 de ani, dar și rețete moderne, care să bucure fiecare dorință. Casa Doina este locul unde trebuie să ajungi măcar o dată.

 

Galerie foto:


Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

Flori de ie a devenit limbaj diplomatic la Nicosia: peste 300 de lideri au celebrat prietenia, patrimoniul și cooperarea dintre România și Cipru

Peste 300 de reprezentanți ai Guvernului și Parlamentului Republicii Cipru, ai Administrației Prezidențiale a României, ai corpului diplomatic, ai mediului de afaceri și academic, precum…

Josh O'Connor, îmbrăcat în Calvin Klein Collection în New York City

Actorul Josh O’Connor a purtat Calvin Klein Collection în timp ce participa la conferințele de presă dedicate noului său film, „Disclosure Day”, ce au avut…

Ai 30 de ani și încă nu ai riduri? Dermatologii spun că acum este momentul perfect să începi prevenția

Dacă ai trecut de 25 de ani și te gândești că tratamentele dermatologice sunt pentru „mai târziu”, s-ar putea să ai o surpriză. Specialiștii spun…

Mixit aduce aromele tropicale în vacanță: fructe exotice liofilizate și gustări practice pentru drum, plajă și rucsac

Mixit, brandul ceh cunoscut pentru mixurile personalizabile de musli, lansează o selecție complet nouă de fructe exotice liofilizate și extinde recomandările de sezon pentru cei…

Conferința Brain Event 2026 aduce la București elita mondială a cercetării în longevitate și sănătatea creierului

Pe 20 iunie 2026, Sala Palatului va găzdui Conferința Brain Event 2026, unul dintre cele mai importante evenimente ale anului dedicat sănătății creierului, longevității și…
Vezi profilul Andrei Filip