Quadra Casa aduce în premieră internațională, la București, noua colecție GESSI Haute Culture

Integratorul de finisaje premium Quadra Casa marchează o nouă premieră cu impact internațional prin atragerea în exclusivitate a colecțiilor de lux GESSI Haute Culture, care vor putea fi comandate de către clienții români începând cu ianuarie 2025.

Noile produse din colecțiile Perle și Jacqueline au fost dezvăluite în cadrul unui eveniment exclusivist, găzduit de Quadra Casa, joi, 14 noiembrie, în showroom-ul său premium din Agora Floreasca.

Peste 200 de invitați de top din comunitatea de arhitecți și designeri, dar și dezvoltatori premium din România au intrat în atmosfera universului GESSI, care exprimă eleganță și rafinament prin fiecare element.

„Evenimentul s-a bucurat de un succes fulminant, iar invitații noștri distinși au fost foarte curioși să descopere noutățile din portofoliu. Suntem mândri și onorați că avem colecțiile GESSI Haute Culture Perle și Jacqueline în showroom-ul Quadra Casa din zona Floreasca. Este cu adevărat un moment cheie pentru noi și reprezintă încă o dovadă a parteneriatului puternic pe care îl avem cu GESSI, un brand integrat cu succes în amenajările high-end de locuințe din România. În România avem o bază de clienți care apreciază cu adevărat calitatea produselor italiene, în special gradul mare de personalizare și experiența unică pe care o creează în fiecare locuință. În urma evenimentului de lansare, am primit deja întrebări despre disponibilitatea noilor produse, ceea ce ne dovedește că prin acest parteneriat răspundem unei cereri complexe din piață”, a precizat Tatiana Popescu, Fondatoare, Quadra Casa.

Quadra Casa, primul showroom partener al GESSI pentru colecția Haute Culture

Cele două colecții GESSI au fost îndelung așteptate de către clienții români, ele fiind lansate în urmă cu doi ani în cadrul Salone del Mobile.Milano. De altfel, Quadra Casa este primul showroom partener al GESSI în care se regăsesc produse din gamele exclusiviste Perle și Jacqueline. La nivel european, acestea mai sunt disponibile doar în Casele GESSI din Milano și Londra.

Oana Epure, Sales & Project Manager GESSI în România, explică faptul că procesul de manufactură vine să pună aceste colecții din conceptul Haute Culture la dispoziția acelor clienți care își doresc cu adevărat unicitate. Astfel, GESSI oferă un răspuns comunității de arhitecți și designeri de interior care vor să ofere soluții unice acestor clienți.

În interpretarea GESSI, Haute Culture devine o filosofie născută cu scopul de a răspândi cultura frumuseții și a bunăstării personale prin spații imersive și experiențiale.

GESSI Haute Culture Perle încapsulează semnificațiile și caracteristicile bijuteriilor, care prin excelență reprezintă eleganța și rafinamentul. Așa cum perla este cea mai perfectă și rară formă din natură, sfera care punctează fiecare element al colecției este un simbol al purității și rodul unei cercetări profunde. Perla este confecționată manual din marmură, onix iranian sau sticlă de Murano.

Creațiile colecției Perle permit, prin combinații nesfârșite de forme unice, culori și finisaje, să interpreteze personalitatea într-un mod distinct în fiecare locuință.

În crearea colecției GESSI Haute Culture Jacqueline s-a optat pentru lemnul de bambus, datorită versatilității sale în procesul de creație. Fiecare element de bambus din colecție trece printr-un proces manual dedicat pentru transformarea într-un accesoriu unic în locuință.

„În cele din urmă, acestea sunt elementele caracteristice ale GESSI Haute Culture: recuperarea, reînnoirea și experimentarea cu toate abilitățile și măiestria care sunt tipice stilului de viață italian. Acestea au scopul de a proteja această cultură, care altfel ar risca să se piardă, și de a o duce la următorul nivel”, a adăugat Oana Epure, Sales & Project Manager GESSI în România.

Quadra Casa continuă investițiile în anul 2025

Extinderea afacerilor a fost o constantă pentru Quadra Casa în ultimii opt ani, din care ultimii trei ani au însemnat creșterea semnificativă a spațiului de showroom și investiții în operațiunile de depozitare.

Următorul pas este extinderea Quadra Casa la nivel național și, în prezent, căutăm colaboratori care cred în valorile brandului nostru. Avem deja parteneriate cu cinci companii cu care ne-am afiliat și alături de care lucrăm pentru a răspunde la nevoile diverse ale clienților”, a spus Tatiana Popescu, fondatoare Quadra Casa.

În continuare, compania pregătește deschiderea unui nou showroom în Otopeni, în care va fi expusă gama completă de produse, și consolidarea prezenței în orașe regionale precum Cluj-Napoca și Iași, inclusiv pe segmentul clienților de retail.

Quadra Casa are o valoare a stocurilor de 20 milioane de euro, iar portofoliul companiei se ridică la 500 de branduri și peste 500 de furnizori.

În prezent, cererea pentru produsele și serviciile Quadra Casa predomină din segmentele de rezidențial și cel hotelier. În zona rezidențială se înregistrează cerere atât din segmentul nou, dar și pe segmentul de „refurbishment” în cadrul proiectelor existente.

La nivel de companie, operațiunile sunt gestionate prin QC Project, QC 2, QC 3 în Agora Floreasca și QC Hub & Warehouse din Otopeni.

Quadra Casa este o afacere de familie care a luat naștere din dorința de a oferi clientului final o experiență completă, de la consiliere profesionistă, adaptarea bugetului și alegerea celor mai bune soluții, până la livrare și servicii post-livrare. Cu o experiență de 10 ani pe piața din România și investiții de milioane de euro, Quadra Casa are acum trei showroom-uri în care se găsesc produse de la cele mai importante branduri de finisaje din lume.

GESSI este un brand italian de lux specializat în producția de baterii și accesorii premium pentru băi și bucătării. Fondat în anul 1992 de către Umberto Gessi, acest brand s-a impus rapid în industria de design interior prin inovație, calitate superioară și un angajament față de sustenabilitate. Sediul principal și operațiunile de producție ale companiei sunt situate în Serravalle Sesia, Italia, iar de-a lungul anilor, GESSI a devenit un lider internațional în sectorul de obiecte sanitare de lux.

 

 

Galerie foto:


Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

Maxi Pet deschide al treilea hipermarket pentru animale de companie din București

Maxi Pet, lider național în comerțul cu hrană și accesorii pentru animale de companie, anunță deschiderea unui nou hipermarket în București — Maxi Pet Emil…

Teyana Taylor, îmbrăcată în ținute personalizate Calvin Klein Collection la evenimentul The Dirty Rose

Actrița, producătoarea și directoarea creativă Teyana Taylor, nominalizată la premiile Oscar, a purtat o ținută personalizată din Calvin Klein Collection la cea de-a treia ediție…

Gerard Darel aduce colecția Primăvară - Vară 2026 în România, exclusiv în Băneasa Shopping City

Gerard Darel, brandul parizian sinonim cu eleganța effortless și luxul discret, lansează în România colecția Primăvară – Vară 2026, disponibilă exclusiv în boutique-ul din Băneasa…

KA-BOM: un ecosistem de specialiști care lucrează împreună pentru a îmbunătăți colaborarea în organizații

KA-BOM se lansează oficial pe piața din România, ca un “one stop shop” de facilitare construit în jurul colaborării interdisciplinare.

Soarele nu mai estompează culoarea. O oxidează. Descoperă rutina care îți salvează părul vara aceasta!

Vara nu mai este despre look-uri effortless și reflexe naturale obținute la soare. În realitate, este cel mai agresiv sezon pentru păr, iar culoarea este…
Vezi profilul Andrei Filip