Primul parc de distracții dedicat animalelor de companie se deschide la PetExpo 10

La aniversarea celor zece ani, PetExpo 10 aduce în premieră primul parc de distracții dedicat animalelor de companie. Conceptul unic în România include zone de distracție pentru patrupede, unde acestea își vor putea petrece întreaga zi alături de stăpânii lor. De la piscine cu bile până la zone de networking și street-food, parcul de distracții este făcut să ducă divertismentul animalelor de companie la următorul nivel. Accesul în zona de entertainment pentru patrupede va fi gratuit pentru vizitatorii târgului pe toată perioada desfășurării acestuia, între 15 – 17 iunie 2018, în pavilioanele C4 și C5.

Parcul de distracții pentru animalele de companie este împărțit în 5 zone și este potrivit atât animăluțelor energice, cât și celor care vin pentru relaxare și socializare.

Zona Perfect Fit Challenge este dedicată patrupedelor pline de energie și agile care se vor distra alături de stăpânii lor trecând prin obstacole, tuneluri sau sărind la trambulină.

Cea de a doua zonă este dedicată animăluțelor cărora le plac mingile. În zona Play Ball patrupedele vor găsi aruncătoare de mingi, o piscină cu bile și multe alte jucării care le vor atrage atenția.

Pentru animăluțele care vor să ia o pauză de la distracție și să petreacă timpul cu stăpânii lor există Pet Networking Area cu băncuțe și fotolii pentru relaxare, dar și street-food pentru cei înfometați.

Beauty Salon este zona în care animăluțele vor fi răsfățate de cei mai buni stiliști din România. Această zonă este perfectă pentru patrupedele care au nevoie de o nouă coafură potrivită pentru sezonului cald.

Ultima zonă este Stairway of Champions dedicată animăluțelor acrobate și curajoase. Patrupedele vor trebui să ajungă pe cea mai înaltă scară și să devină campioanele jocului.

La cea de-a zecea ediție a târgului ne dorim ca toți vizitatorii să aibă parte de o experiență inedită alături de familie și de animalele lor de companie. În acest an, aducem în premieră pentru România parcul de distracții pentru animalele de companie. Patrupedele vor avea parte de jocuri, concursuri, răsfăț și relaxare ”, spune Ilie Pană, organizatorul evenimentului PetExpo.

La PetExpo 10, cel mai mare târg dedicat animalelor de companie, sunt așteptați peste 10.000 de vizitatori, iubitori de animale care își doresc o experiență unică pentru ei și patrupedul lor.

Costul unui bilet la PetExpo este de 20 de lei, iar cei care le vor achiziționa online de pe site-ul evenimentului, pana la 1 iunie 2018, vor beneficia de un discount de 50%.

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.




Cuvinte cheie:
parc de distractii pentru animalele de companie, targ dedicat animalelor de companie


Comunicat publicat de: Creative Business Management (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Creative Business Management

10 evenimente pentru animale de companie au loc în Arena PetExpo

PetExpo, târgul dedicat animalelor de companie, va găzdui pe 13 – 14 aprilie, un maraton de 10 evenimente și concursuri. Deschiderea evenimentelor va avea loc…

Pisoiul Bossulică va fi purtătorul de cuvânt al PetExpo 2019

Pisoiul Bossulică, unul dintre cele mai cunoscute animale din social media în România, va deveni, anul acesta, purtătorul de cuvânt al târgului PetExpo 2019. Aceasta…

Cele mai importante evenimente de pet grooming se desfășoară la PetExpo 2019, între 12 și 14 aprilie, la Romexpo

Cele mai importante evenimente de grooming din țară vor avea loc în acest an în cadrul târgului dedicat animalelor de companie, PetExpo. Sâmbătă, experții în…

Prima asigurare pentru animale de companie se lansează la PetExpo

Proprietarii de câini sau pisici vor putea încheia o asigurare de sănătate pentru a deconta eventualele cheltuieli generate de îmbolnăvirea acestora. Produsul, oferit de de…

PetExpo, cel mai important târg dedicat animalelor de companie, își deschide porțile pe 12 aprilie

Cel mai important târg dedicat animalelor de companie din România va avea loc, anul acesta, în perioada 12-14 aprilie, la Romexpo. Organizatorii au anunțat că…
Vezi profilul Creative Business Management