Peste 530,000 de elevi din întreaga țară își vor putea imagina Orașul Viitorului prin activitățile din Kit-ul pentru Săptămâna Verde realizat de ASAP România

Începând de astăzi, 13 martie, ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului), programul Fundației The Institute, trimite către școlile partenere din întreaga țară Kit-ul digital ASAP pentru Săptămâna Verde. Acesta conține informații teoretice despre colectarea separată și reciclare, dar și idei de activități pe care profesorii le pot desfășura la clasă împreună cu elevii, în această perioadă dedicată proiectelor despre mediu, natură și schimbări climatice, fără cursuri conform orarului obișnuit, sau oricând își doresc ulterior.

Astfel, Kit-ul ASAP pentru Săptămâna Verde ajunge la peste 530,000 de elevi din cele 899 de școli partenere ASAP din toată țara și va fi distribuit prin email, în format digital, de către ASAP reprezentanților instituțiilor școlare înscrise în program. Kit-ul va fi de asemenea disponibil pentru descărcare pe site-ul ASAP, www.asap-romania.ro, în secțiunea Resurse, astfel că oricine poate avea acces la el.

Activități „verzi”, distractive și educative pentru elevi

 

Kit-ul ASAP include:

  1. Ghidul de Reciclare ASAP, cu informații selectate și prezentate pentru a fi ușor de predat elevilor în clasă;
  2. Planșe cu jocuri și activități pe care profesorii să le folosească  în clasă împreună cu elevii;
  3. Fișă cu instrucțiuni pentru profesori despre cum să folosească acest kit.

 

„Ne-am decis să realizăm acest Kit pentru Săptămâna Verde ca urmare a solicitărilor venite din partea profesorilor din școlile ASAP. Au fost mai multe cereri primite din școlile din capitală și din zona Moldovei prin care ni se cerea ajutorul în acest sens, așa că am răspuns pozitiv și ne-am bucurat că    și-au dorit să le oferim activități „verzi” pentru această săptămână.

Ne alăturăm acestui demers pentru consolidarea și creșterea comunității ASAP, dar și pentru a susține dezideratul programului ca informațiile despre colectarea separată și importanța acesteia pentru comunitate să ajungă la cât mai mulți tineri”, a precizat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.

 

Rebus și Trivia pe teme de colectare separată și reciclare sau un exercițiu de imaginație marca ASAP, despre cum văd elevii Orașul Viitorului, sunt câteva dintre activitățile propuse în acest Kit. După parcurgerea lui, elevii vor ști răspunsuri la întrebări precum: „Câte milioane de pungi sunt folosite la nivel global în fiecare minut?”, „Ce tipuri de plastic nu se pot recicla?”, „Cum putem rezolva problema plasticului?”,  sau „Care este cel mai mare stat poluator?”.

 

Programul Săptămâna Verde se desfășoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, fiecare unitate educațională din mediul preuniversitar având flexibilitatea să își aleagă o săptămână din această perioadă în care acoperă conținut și desfășoară activități legate de schimbările climatice și protecția mediului în interiorul sau în afara unității educaționale.

 

Gestionarea deșeurilor: cursuri online gratuite pentru profesori și administratori de școli

 

ASAP România a dat și startul unei noi serii de cursuri, prima din acest an, de gestionare a deșeurilor,  dedicate profesorilor și administratorilor responsabili de deșeuri din școli. Cursurile sunt organizate pentru toate unitățile de învățământ din țară, gratuit, în format online, și conțin 2 module: unul dedicat gestionării deșeurilor, cu accent pe bune practici în școli, și un al doilea referitor la legislația actuală de administrare a deșeurilor și la obligațiile școlilor în tot acest proces. Înscrierile se pot face aici. La finalul instruirilor, cursanții obțin o adeverință de participare, pentru portofoliile personale.

 

***

Parteneri media: Rock FM, Hotnews, Ambasada Sustenabilității în România

 

***

Despre ASAP România

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România.

 

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea design-ului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

 

 

 

 

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.


Galerie foto:


Cuvinte cheie:
ASAP Romania, Kit digital, Saptamana Verde, program responsabilitate sociala


Comunicat publicat de: Story District (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Story District

ASAP România și Alex Zamfir deschid conversația despre meserii creative, AI și sustenabilitate, prin jocul „Tu ce cre(e)zi?”, lansat acum în format digital

După succesul primului joc educativ „Adevăr sau Reciclare”, lansat la începutul anului 2023, programul ASAP România continuă colaborarea cu Alex Zamfir, cunoscut în mediul online…

Spațiu pentru idei, curaj pentru viitor: ASAP România și impactul educației asupra tinerilor în 2025

Experimentare. Extindere. Impact. 2025 a fost anul în care ASAP România, programul de responsabilitate socială al Fundației The Institute, a explorat curajos noi direcții în…

Viitorul planetei în pagini de bandă desenată: iată elevii câștigători din județele Bacău și Mureș în concursul BANDA ASAP

„Într-o lume plină de indiferență, fii tu schimbarea!” este titlul lucrării unuia dintre elevii participanți la ediția a șasea a concursului de benzi desenate BANDA…

„Sonification Room”: Luni, în capitală, publicul devine co-creator al unui performance imersiv gratuit, finalul proiectului Transcendent Renaissance – Emerging Talents

Lumina, sunetul și corpul devin orchestră colectivă la București! Luni, pe 8 decembrie, publicul din capitală este invitat să pășească într-o experiență unică și interactivă:…

10 perspective despre sustenabilitate semnate de tineri designeri. Câștigătorii burselor ASAP RegenZ expun la DIPLOMA Show 2025

Peste 80 de proiecte înscrise, un juriu format din trei profesioniști de renume și 10 lucrări câștigătoare care conturează stilul unei noi generații de creatori.…
Vezi profilul Story District