Onna Gall – sustenabilitate și responsabilitate

Onna Gall este despre creativitate, sustenabilitate și responsabilitate.

Din ce în ce mai mulți designeri realizează importanța reciclării materialelor și impactul waste-urilor asupra mediului. Din resturile ce rămân după croirea unui anumit tipar se pot naște proiecte foarte interesante și inedite, iar creațiile din colecția Amalgam sunt dovada acestui lucru.

Linia ținutelor create de Simona Geacă, fondatoarea brand-ului Onna Gall este feminină, menită să pună în evidență formele și să ascundă defectele. Sunt potrivite pentru orice tip de talie și ocazie, de la ținuta pentru office până la evenimente importante ca Noaptea Designerilor!

(un interviu realizat de AnaMaria Kovalciuc)

AnaMaria Kovalciuc: Cum a luat naștere brand-ul Onna Gall? De ce acest nume?

Simona Geaca (Onna Gall): Se spune că fiecare om este născut cu un scop în viață; poți ajunge la el mai devreme sau, pe drumuri sinuoase, mai târziu. Îi putem spune și sens. Onna Gall este parte din sensul meu și reprezentarea artistică a propriei personalități; denumirea brandului este inspirată din numele meu.

AMK: Onna Gall înseamnă și sustenabilitate, reciclare, protecția mediului. Vorbește-ne despre proiectele tale Amalgall și  PaINT YoUR Top.

OG: Sustenabilitatea nu mai reprezintă un trend, ci o necesitate.  Fiecare dintre noi poate fi o resursă valoroasă prin fiecare mic pas pe care îl facem către susținerea unui mâine mai bun. Resturile de țesătură rezultate în urma procesului de producție sunt folosite pentru creații noi, perfect purtabile. Rezultatul este de fiecare dată unul surprinzător cu o unicitate atipică dată de țesătura finală.

PaINT YoUR ToP este primul proiect experimental care satisface mai degrabă o emoție prin mesajul pe care îl poartă. Și asta înțeles mot a mot. Pentru că fiecare pictură reprezintă  dorința sau gândul purtătorului, celui care a comandat produsul și implicit ilustrația. Este un proiect custom made în totalitate și este lansat în colaborare cu ARTpi (https://www.behance.net/artpi).

Și pentru că una dintre valorile Onna Gall este să susțină cauze sociale, PaINT YoUR ToP a fost afiliat programului Salvați Pădurile Carpatice dezvoltat de WWF Romania și campaniei Culori pe cale de dispariție. Procent din vânzări a fost donat acestei cauze.

AMK: Când vine vorba de inspirație în creatiile tale, de unde vine ea?

OG: Însăși viața e inspirație. De la prima rază de soare care crează umbre pe perete, la aerul rece al dimineții, la pata de cafea vărsată pe agendă;  toate aceste jocuri de forme și senzații pot fi transpuse cu  creativitate în obiecte de îmbrăcăminte.  Apoi prin joc, jocul cu țesătura. Și prin greșeli; am transformat destul de multe greșeli în creații noi încât să trec în job description: a greși este obligatoriu!

AMK: Cărui tip de femeie se adresează creațiile tale?

OG: Unei femei puternice; și spun asta fără a fi neapărat feministă. Femeile au fost și sunt ființe uimitor de puternice; jonglează între diversele taskuri  zilnice cu o eleganță de felină. Eu cred în femei. Și în aceași măsură cred și în puterea hainelor de a schimba starea de spirit. Pentru că atunci când te îmbraci frumos, te simți bine, te simți mai încrezătoare să faci toate lucrurile pe care trebuie să le faci. Onna Gall creează pentru aceste doamne ținute destul de versatile încât pot fi purtate în toate instanțele unei zile.

AMK: Care este colecția ta de suflet?

OG: Citeam de curând un interviu cu un guru designer care spunea că dacă încă îți mai place prima colecție e o problema Îmi asum asta și spun că sunt încă atașată de prima colecție, poate pentru că a fost pregătită cu oarecare inocență. O dată intrată în business, lucrurile s-au schimbat semnificativ.

AMK: Cum te-a afectat pandemia când vine vorba de inspirație și puterea de a crea? Dar asupra afacerii tale, a avut vreun impact negativ marea problemă globală?

OG: Cum spuneam mai sus, atunci când îți găsești sensul și te așezi pe drumul tău, factorii externi nu te mai zdruncină atât de tare. Poate ceva mai multă monotonie zilele astea…

Cât despre aspectul financiar, când am schimbat macazul de la advertising la fashion design (= a se citi în cazul asta „croitorie”), m-am gândit că uite, am în sfârșit o meserie, fac ceva concret, pot supraviețui și pe timp de război, că doar toată lumea trebuie să se îmbrace. Dar, da, loviturile sunt mai puternice întotdeauna pentru cei mici.

AMK: Ce surprize ai pregătit în noua colecție pentru consumatorii de fashion?

OG: Ca și până acum, voi merge pe aceași linie de ținute confortabile, materiale plăcute la atingere, finisaje delicate, păstrând o linie fină de eleganță și mister.

AMK: Ce planuri ai pentru anul viitor?

OG: Să fac un master în risk  management.

Apoi, să lucrez în continuare, să dezvolt brand-ul, să rafinez partea de design, să mă specializez și să dezvolt proiecte experimentale: mă gândesc de mult timp la o țesătura proprie, obținută prin vopsire manuală sau imprimare digitală. Nu m-am decis încă. Sky is the limit!

 

 

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.


Galerie foto:


Comunicat publicat de: Asociația Anonymo Muza (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Asociația Anonymo Muza

Veni, vidi, WOW! - Amsterdam

Amsterdam este una din capitalele fascinante ale bătrânului continent. Aflat în nordul Olandei, la 5,5 m sub nivelul mării, face parte din patrimoniul UNESCO. Este…

Andreea Arju un Prometeu al Mileniului III

După mai bine de 12 ani petrecuți în corporație, în domeniul financiar bancar, mi-am dat seama că trebuie neapărat să fac o schimbare. Am conștientizat…

Veni, vidi, WOW! Bratislava – orașul încoronărilor

Bratislava, capitala Slovaciei, străbătută de Dunăre, se află la granița cu Austria (marginea orașului reprezintă de fapt granița dintre cele 2 state), Cehia și Ungaria.…

Miracolore by Afrodita Blasius

Minimalismul este un curent ce a apărut în anii `60 însă continuă să fie în trend chiar și acum în mileniul III. Bijuteriile create de…

Metal Poetry by Cristina Dinu – Vând povești, obiectele sunt bonus

Unii oameni sunt o sursă nesecată de inspirație. Forța lăuntrică și harul îi face să strălucească în întunericul numit nonvalori, îi face să se delimiteze…
Vezi profilul Asociația Anonymo Muza