Mirrors of Brâncuși sau reinterpretarea marelui sculptor în limbaj contemporan

Mirrors of Brâncuși este un proiect organizat de Fundația Art Production, Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă și Christian Westblink, cu sprijinul JTI și al Muzeului Național al Țăranului Român.

„Ne-am dorit o legătură între tradiția pe care o găzduim la Muzeului Țăranului Român și contemporaneitate. Pentru că este e expoziție despre Brâncuși, despre cum noi, cei de astăzi îl vedem”, a declarat Virgil Nițulescu, Directorul Muzeului Național al Țăranului Român, la vernisajul expoziției Mirrors of Brâncuși, care a avut loc ieri seară.

„Este un proiect la care a muncit mult o întreagă echipă, nu doar Fundația Art Production. Vreau să le mulțumesc tuturor pentru tot efortul depus și pentru sprijin.”, a adăugat Valerian Mareș, Președintele Fundației Art Production.

„Această expoziție pornește de la public spre Brâncuși. Am întrebat oamenii din jur ce știu și ce cred despre Brâncuși și ne-am dat seama că există amănunte din viața lui cu care ne-am putea identifica și astlfel să reușim să-l înțelegem mai bine. Ne-am dorit să vă puteți privi în opera lui ca într-o oglindă”, a precizat Silvana Dulamă-Popa, curatorul expoziției.

„Ideea unei expoziții virtuale Brâncuși a apărut acum trei ani, în perioada pregătirii Europalia. Ne gândeam cum ar fi să prezentăm Coloana fără sfârșit în Piața Rogier, din Bruxelles, sau  Poarta Sărutului la intrarea în Comisia Europeană… Ar fi fost o completare a excepționalei Expoziții Brâncuși de la Bozar, organizată de ICR într-un moment de glorie pentru România. Astăzi vom vedea un alt fel de expoziție, interactivă. De la sublimarea formei la esența lucrurilor. O esență de România”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova și Bulgaria.

„Mă bucur că mă aflu aici pentru că sunt în largul meu acolo unde mesaje clasice sunt prezentate într-un context nou și într-un limbaj contemporan. Reinterpretarea valorilor noastre fundamentale va face să devenim relevanți în toată lumea.”, a concluzionat Iulian Bulai, președintele Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaților.

Expoziția Mirrors of Brâncuși va putea fi vizitată la Muzeul Național al Țăranului Român, sala Irina Nicolau, în perioada 10 – 24 februarie, de marți până duminică, în intervalul 10:00 – 18:00. Ulterior, ea va fi prezentată în diverse orașe din România și din străinătate.

Mirrors of Brâncuși este un proiect organizat de Fundația Art Production, Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă și Christian Westblink, cu sprijinul JTI și al Muzeului Național al Țăranului Român.

Proiectul este finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Sprijinul financiar nerambursabil acordat pentru realizarea proiectului Mirrors of Brâncuși este de 947.646,45 lei, echivalentul a 195.653,24 Euro.

***

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice.

Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu € 3,3 miliarde între 1994 și 2014 și € 1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021.

Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului  cultural. Bugetul Programului este de 29 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.ro-cultura.ro.

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.




Cuvinte cheie:
Mirrors of Brancusi, Fundatia Art Production, Muzeul National al Taranului Roman, Programul RO-CULTURA Roman, Roman


Comunicat publicat de: Fundatia ART PRODUCTION (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Fundatia ART PRODUCTION

Notte Morricone, un spectacol transcendental: muzica lui Morricone, de la film la dans

Centrul Coregrafic Național Aterballetto din Italia prezintă în cadrul Întâlnirilor JTI spectacolul Notte Morricone, pe 24 și 25 iunie 2026, orele 19:30, la Teatrul Național…

Școala de dans „Tradiții în Mișcare” s-a deschis în București – un nou spațiu dedicat patrimoniului cultural viu

Un nou spațiu dedicat tradiției românești și educației prin dans: Școala de dans „Tradiții în Mișcare”, un proiect cultural și educațional care își propune să…

“TÎLCOVENIILE” ajung la Ploiești - muzică și poezie la Filarmonica Paul Constantinescu

Fundația ART PRODUCTION în parteneriat cu Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești prezintă pe 27 februarie, ora 19:00, la Filarmonica Paul Constantinescu – sala Ion Baciu,…

PIAZZOLLA MEETS KLIMT - concert spectacol imersiv

Când aurul lui Gustav Klimt întâlnește febra tangoului lui Astor Piazzolla, se naște o seară care pulsează între pasiune, tensiune, libertate și melancolie. Culorile prind…

Premieră inedită la Ateneul Român - un concert-spectacol „cu tâlc”

Fundația ART PRODUCTION prezintă pe 2 decembrie, ora 19:00, la Ateneul Român, “TÎLCOVENII” un concert-spectacol original, semnat de doi maeștri ai muzicii, dansului și poeziei,…
Vezi profilul Fundatia ART PRODUCTION