Minio comunică pentru Miniso în România

Agenția de comunicare strategică Minio Studio a câștigat pitch-ul pentru contul Miniso și va ajuta la promovarea în România a retailerului japonez.

Minio este agenția care se va ocupa de comunicarea în România a unuia dintre brandurile cu cea mai mare ascensiune la nivel mondial în ultimii ani, lanțul japonez de retail Miniso.

Parteneriatul dintre Minio și Miniso este unul de lungă durată, agenția ocupându-se de dezvoltarea comunicării brandului în țara noastră. Activitățile Minio includ dezvoltarea și implementarea strategiei de comunicare, gestionarea prezenței în Social Media, lansarea magazinelor și crearea anumitor campanii de comunicare punctuale.

Miniso este o poveste de succes care s-a născut în Japonia, în anul 2013. În cei cinci ani de existență, producătorul și comerciantul de produse pentru casă, accesorii și jucării a ajuns să dețină peste 3000 de magazine în peste 70 de țări din întreaga lume.

Miniso are succes pe piețe de desfacere precum Dubai, Australia, SUA, Canada și, bineînțeles, Japonia sau China. Expansiunea în Europa este recentă și este parte integrantă a unui plan de dezvoltare care are ca scop extinderea în 100 de țări până în 2020. Începând din 2017, brandul este prezent în Germania, Polonia, Serbia, Spania, Grecia, Estonia și Ucraina.

Produsele comercializate se împart în șapte mari categorii: sănătate și frumusețe, produse sezoniere, cadouri, accesorii digitale, accesorii creative pentru casă, produse pentru viața de zi cu zi și ambalaje speciale.

Miniso vinde și produse cu licență ale unora dintre marile branduri mondiale, cum ar fi Marvel, Pink Panther sau We Bare Bears.

Sâmbătă, 1 septembrie, Minio a realizat primul proiect pentru Miniso, lansarea primului magazin în România, în Veranda Mall, din București. Printre invitați s-au numărat influencerii implicați în campania de lansare: SORE, Sînziana Iacob, Andreea Retinschi, Andreea Verde și Anais Baby.

Peste 100 de oameni s-au așezat în fața magazinului cu mult timp înainte de începerea evenimentului.  Cei prezenți au avut parte de un spectacol de percuție la tobe Taiko, tradiții japoneze autentice, premii surpriză și reduceri la toate produsele. Astfel, primii 200 de cumpărători au primit câte un cadou din partea gazdelor, în timp ce toată lumea s-a bucurat de 10% discount la toate produsele în ziua lansării.

La finalul acestei săptămâni, Miniso își lansează al doilea magazin în Auchan Titan, urmând ca de la jumătatea lunii octombrie, brandul japonez să fie prezent și în Mega Mall. Este doar începutul pentru că se plănuiește deschiderea a 40 de magazine în toată țara până în anul 2020.   

„Miniso este un brand japonez de succes, extins la nivel global, dar pornit de un antreprenor și de un designer. Este o reală mândrie că ne putem folosi experiența de retail acumulată în ultimii 15 ani ca să contribuim la succesul Miniso în România. Eu eram deja fan al brandului, dar a fost și dragoste la primul mail între echipă și client.”, a declarat Ioana Mucenic, CEO Minio.

Este o provocare să lansezi un brand nou în România. De aceea, am decis să colaborăm cu o echipă profesionistă, curajoasă și inovatoare. Cei de la MINIO au înțeles rapid care sunt valorile noastre și au acționat prompt în dezvoltarea unei strategii de comunicare și în implementarea campaniilor noastre de promovare. Suntem siguri că vom avea o colaborare de succes, mai ales că se pare că am fost predestinați să lucrăm împreună, având în vedere că numele noastre diferă doar printr-un singur S: MINIO – MINISO.”a spus și Jake Liu, CEO Miniso România.

Începerea colaborării cu Miniso vine la finalul unei veri pline de proiecte importante pentru Minio. Printre ele, campania on-line de vară Rowenta Men – Câștigă pe teren propriu, campania de comunicare in-store Bonduelle – Începe aventura în Bonduellia, campania de comunicare strategică pentru brandul de nutriție pentru copii Milupa sau campania promoțională on-line Stadionul iubirii, implementată în România, Bulgaria și Serbia pentru Durex.

Cele două echipe

MINIO STUDIO

Ioana Mucenic – CEO
Călin Ionescu – Head of Accounts

Gabriel Băicoianu – Account Manager
Theodora Tanczos – Digital Account Manager
Marius Marin – PR Manager

Marius Cioroabă – Copywriter

George Bonea – Copywriter

Alex Nedeianu – DTP

Dan Cernăianu – Art Director

Cristina Ștefan – Junior Account Executive

MINISO ROMÂNIA

Jake Liu – CEO Miniso România

Petra-Lin Gyöngyössy – Marketing Specialist Miniso

DESPRE MINIO STUDIO

Minio Studio este o agenție decisă să dezvolte campanii de comunicare curajoase și autentice. Pe lângă campaniile de comunicare integrate, agenția derulează și proiecte inovatoare de tehnologie. Minio Studio aduce la un loc 23 de oameni, cu expertize diferite, conduși de Ioana Mucenic, un antreprenor nativ, cu 14 ani de experiență și cu pasiune pentru calitate și inovație. Printre clienții agenției se numără companii de top, precum Avon, Carrefour, Hasbro, Jacobs Douwe Egberts, JYSK România, Milupa, Mondelez, Novartis, Reckitt Benckiser, Sandoz, Tefal, Tymbark.

Pentru mai multe detalii:

Marius Marin – PR Manager Minio Studio

marius.marin@minio.ro

0751.265.507

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.


Galerie foto:


Cuvinte cheie:
minio studio, minio, miniso, miniso romania, colaborare, comunicare, magazin miniso, lansare miniso, PR, social media, digital, promovare


Comunicat publicat de: Minio Studio (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Minio Studio

Heineken® Says “Cheers To The Real Hardcore Fans” – But They Aren’t Who You Think

Heineken® launches “Cheers To The Real Hardcore Fans”, a campaign that subverts expectations and redefines what it means to be a “real hardcore fan” in…

Heineken® spune „În cinstea tuturor fanilor adevărați” – care nu sunt așa cum crezi tu

Heineken® lansează „În cinstea tuturor fanilor adevărați”, o campanie care depășește orice așteptări și redefinește ceea ce înseamnă să fii un „fan adevărat”, în încercarea…

Minio Studio and Coca-Cola HBC launch a new Creative Chaos series about an international employer branding campaign

The strategic creative agency Minio Studio has launched a new Creative Chaos series, this time in partnership with Coca-Cola HBC.

Minio Studio și Coca-Cola HBC lansează o nouă serie Creative Chaos despre o campanie internațională de employer branding

Agenția de creație strategică Minio Studio a lansat o nouă serie Creative Chaos, de această dată în parteneriact cu Coca-Cola HBC.

Minio Studio concluded 2023 with 11 awards at industry festivals and 4 additional nominations at European festivals

In 2023, strategic creative agency Minio Studio won 11 awards at local and international industry festivals for campaigns designed for Coca-Cola HBC, Ciuc Radler® (Heineken®),…
Vezi profilul Minio Studio