Luna Muzicii Românești la Casa Artelor „Dinu Lipatti” Partea a IV-a

Casa Artelor „Dinu Lipatti” vă invită sâmbătă, 28 noiembrie 2020, la orele 17:00, să participați la Evenimentul Online „Luna Muzicii Românești” la Casa Artelor „Dinu Lipatti”, Partea a IV-a.

În luna noiembrie, Casa Artelor „Dinu Lipatti” a celebrat împlinirea unui secol de existență a Societății Compozitorilor Români, devenită în 1949 Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România din care a făcut parte, cu mare onoare, și mentorul nostru spiritual, pianistul, compozitorul și pedagogul Dinu Lipatti. În semn de prețuire și recunoaștere, Casa Artelor „Dinu Lipatti” a intitulat luna noiembrie „Luna Muzicii Românești”, toate Premierele Online transmise fiind dedicate compozitorilor și interpreților români.

Sâmbătă, 28 noiembrie, de la orele 17:00, vă oferim Selecțiuni din Festivalul Internațional „Meridian” la Casa Artelor „Dinu Lipatti”, Înregistrări din anii 2018 și 2019, într-un Recital Extraordinar de Muzică Românească în care îi veți putea revedea în Premieră Online pe pagina noastră de Facebook pe pianista Mădălina-Claudia Dănilă, soprana Irina Iordăchescu, pianista Verona Maier, pianista Ilinca Dumitrescu și fagotistul Vasile Macovei.

Pianista Mădălina-Claudia Dănilă a absolvit ca șefă de promoție Liceul de Artă din Brăila, unde a studiat la clasa Prof. Galina Matkovskaia. Ulterior a urmat cursurile de licență și master (2009-2015) la Universitatea Națională de Muzică București unde a studiat cu Prof.univ.dr. Sandu Sandrin – pian, Prof.univ.dr. Șerban-Dimitrie Soreanu – muzică de cameră și Lector univ.dr. Cristina Popescu-Stănești – acompaniament, în prezent fiind masterandă la Temple University Philadephia. A obținut numeroase premii la concursuri naționale și internaționale de pian și muzică de cameră și a urmat cursuri de măiestrie cu muzicieni reputați, precum Josu de Solaun, Roberto Russo, Lea-Yoanne Adam, Jean-Claude Pennetier sau ansamblul cameral Trio Osiris.

Irina Iordăchescu este Prim Solistă a Operei Naționale București din anul 2005. În 2001, a fost invitată la Scala din Milano unde a susținut două concerte sub bagheta dirijorului Ricardo Muti.  Tot la Scala din Milano a cântat unul dintre rolurile principale în opera „Teneke” de F. Vacchi. Au urmat roluri principale în producții de operă și concerte, la Carnegie Hall, New York, P.I. Ceakovski Hall și Sankt Petersburg  Philharmonic, Rusia; Mulhouse Philharmonic Hall, Franța; Glyndebpurne Opera Festival, Anglia.

Pianista Verona Maier a absolvit Universitatea de Muzică București în anul 198, la clasa de pian a profesoarelor Ioana Minei și Ana Pittiș. Din 1990 este cadru didactic la Universitatea Națională de Muzică din București, fiind în prezent conferențiar la Departamentul Instrumente cu claviatură și Muzică de cameră. Desfășoară o bogată activitate artistică, materializată în recitaluri, concerte și cursuri de măiestrie susținute în țară și în străinătate. În 2004, a fost distinsă cu medalia „Meritul cultural” – clasa I de către Președinția României.

Pianista Ilinca Dumitrescu s-a născut în București, într-o familie de artiști și a studiat cu profesori celebri precum Cella Delavrancea și Mihail Jora în România, Stanislav Neuhaus și Iakov Flier la Conservatorul de Stat „P.I. Ceaikovski” din Moscova. A concertat în orașe de pe 5 continente, 45 de țări, 38 de capitale ale lumii, în importante săli de concerte. Este deținătoarea premiului Aacdemiei Române, a premiului Radio România Cultural, dar și multor dinstincții internaționale, printre care „Chevalier de L’ Ordre des Arts et Lettres”, acordată de guvernul francez.

Fagotistul Vasile Macovei, „interpret ce dispune de un real simţ al construcţiei sonore, de un impresionant complex de timbruri”, a fost timp de câteva decenii prim fagotist solist al Orchestrei Operei Naţionale din Bucureşti. Este membru fondator al al ansamblurilor: Hyperion, Traiect, Gaudeamus, Modus şi Archaeus (1985 – 1994), cu care a susţinut nenumărate concerte și  Laureat al Concursului Internaţional de la Markneukirchen (Germania, 1978). A efectuat turnee în țări din 4 continente și a participat la importante festivaluri internaţionale. În 2016 primeşte din partea Forumului Muzical Român ,,Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate’’.

Programul invitaților noștri cuprinde lucrări de George Enescu, Dinu Lipatti, Ion Dumitrescu, Vasile Timiș, Ghenadie Ciobanu, Dan Bălan.

Festivalul Internațional „Meridian” la Casa Artelor „Dinu Lipatti” (2018 și 2019) a fost realizat în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.

Vă așteptăm cu drag să celebrămpe pagina de Facebook a Casei Artelor „Dinu Lipatti”, Centrul Cultural al orașului București care promovează Cultura clasică românească!

Parteneri media principali: Romantic FM

Parteneri media: Agerpres, Jurnalul Național, centruldepresa.ro, Radio București FM, Observatorul Cultural

 

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.


Galerie foto:


Cuvinte cheie:
luna muzicii romanesti, pianista Mădălina-Claudia Dănilă, soprana Irina Iordăchescu, pianista Verona Maier, pianista Ilinca Dumitrescu, fagotistul Vasile Macovei


Comunicat publicat de: Casa Artelor „Dinu Lipatti” (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Casa Artelor „Dinu Lipatti”

Memoria Culturii Românești la Casa Artelor Dinu Lipatti Ediția a IV-a

Casa Artelor Dinu Lipatti vă așteaptă cu drag la evenimentul „Memoria Culturii Românești”, Ediția a IV-a, vineri, 9 decembrie 2022, de la ora 19:00, prezentat…

„Arta de a iubi” la Casa Artelor Dinu Lipatti Expoziție fotografică de Cătălina Flămînzeanu și Recital de Muzică clasică

Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită marți, 6 decembrie 2022, de Moș Nicolae, de la orele 19:00, la un eveniment plin de tandrețe și de…

Aniversare Dana Ciocârlie

Casa Artelor Dinu Lipatti organizează evenimentul „Aniversare Dana Ciocârlie” ce va avea loc Vineri, 25 noiembrie 2022, de la orele 19:00, în cadrul căruia cunoscuta…

„George Enescu – Piese necunoscute” la Casa Artelor Dinu Lipatti

Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită la Evenimentul Extraordinar „George Enescu – Piese necunoscute”, Joi, 10 noiembrie 2022, de la ora 19:00, în cadrul căruia…

CASA LIPATTI Open Stage - Stagiune Muzicală dedicată Profesorilor şi Discipolilor Ediția a XIX- a

Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită vineri, 7 octombrie 2022, de la orele 19:00, la cea de-a XIX-a Ediție a Programului CASA LIPATTI Open Stage…
Vezi profilul Casa Artelor „Dinu Lipatti”