La pas prin România”, prima broșură montană realizată de turiștii fotografi

La pas prin România” prima broșură realizată într-un efort colectiv al fotografilor pasionați de călătorii va fi lansată oficial, la finalul acestei luni. Aceasta cuprinde 50 dintre cele mai frumoase fotografii trimise de oamenii care au răspuns inițiativei Hotelului Carmen din Predeal. Reprezentanții hotelului, în parteneriat cu: DescoperimRomania.ro, România Turistică și Expovers.ro au lansat provocarea de a trimite cele mai frumoase fotografii montane în cadrul concursului ”Fotografi la înălțime”.

Timp de o lună, pasionații de călătorii au trimis către juriul format din reprezentanții celor trei parteneri media fotografii care spun povestea muntelui, așa cum este ea văzută prin lentilele aparatului de fotografiat. Cele mai inspirate fotografii fac parte din broșura ”La pas prin România”, care se dorește a fi un mini ghid de turism ce surprinde frumusețea munților din România prin ochii turiștilor. Ghidul cuprinde informații esențiale despre zonele montane cu potențial turistic, trasee și gradele de dificultate și este dedicat atât începătorilor, cât și pasionaților de drumeții montane.

Acțiunile noastre au în prim plan promovarea turismului montan din România. Ne-am bucurat să vedem frumusețea munților noștri prin obiectivul turiștilor. Am fost surprinși de fotografiile reușite și de numărul mare de participanți. Prin ochii lor pot descoperi și alții frumusețile ascunse ale munților din România. Considerăm această broșură un mic ghid pentru cei care vor să își petreacă cât mai mult timp în natură. Sperăm să fie o inspirație pentru ei în alegerea destinațiilor montane”, spune Nicoleta Bogdan, reprezentantul hotelului Carmen.

Lansarea broșurii face parte din campania demarată de Hotelul Carmen pentru promovarea stațiunilor montane din România. Odată cu acest ghid, reprezentanții hotelului lansează și campania ”Curat cu a(l)titudine”, care se va desfășura pe parcursul lunilor iulie – august 2018 și își propune să adune din nou pasionații de munte dar în alt scop, acela de a curăța traseele montane.

Mini ghidul de turism este disponibil gratuit pe site-ul hotelului.


Alte comunicate publicate de Creative Business Management

10 evenimente pentru animale de companie au loc în Arena PetExpo

PetExpo, târgul dedicat animalelor de companie, va găzdui pe 13 – 14 aprilie, un maraton de 10 evenimente și concursuri. Deschiderea evenimentelor va avea loc…

Pisoiul Bossulică va fi purtătorul de cuvânt al PetExpo 2019

Pisoiul Bossulică, unul dintre cele mai cunoscute animale din social media în România, va deveni, anul acesta, purtătorul de cuvânt al târgului PetExpo 2019. Aceasta…

Cele mai importante evenimente de pet grooming se desfășoară la PetExpo 2019, între 12 și 14 aprilie, la Romexpo

Cele mai importante evenimente de grooming din țară vor avea loc în acest an în cadrul târgului dedicat animalelor de companie, PetExpo. Sâmbătă, experții în…

Prima asigurare pentru animale de companie se lansează la PetExpo

Proprietarii de câini sau pisici vor putea încheia o asigurare de sănătate pentru a deconta eventualele cheltuieli generate de îmbolnăvirea acestora. Produsul, oferit de de…

PetExpo, cel mai important târg dedicat animalelor de companie, își deschide porțile pe 12 aprilie

Cel mai important târg dedicat animalelor de companie din România va avea loc, anul acesta, în perioada 12-14 aprilie, la Romexpo. Organizatorii au anunțat că…
Vezi profilul Creative Business Management