La aniversară… Luminița Constantinescu, la Casa Artelor “Dinu Lipatti”

Primăria Municipiului București prin Casa Artelor „Dinu Lipatti” vă invită sâmbătă, 23 februarie 2019, de la orele 18.00, să ne fiți alături La aniversară… Luminița Constantinescu, la Casa Artelor “Dinu Lipatti”.

Evenimentul va debuta, în Salonul de muzică al Casei Artelor “Dinu Lipatti”, cu un moment de laudatio. Vor vorbi soprana Maria Slătinaru Nistor, realizatoarea radio Mihaela Doboș și criticul muzical Costin Popa.

Seara va fi încununată de un recital susținut de voci tinere, dar binecunoscute scenelor de operă românești și internaționale – soprana Irina Iordăchescu, tenorul Bogdan Mihai și baritonul Alexandru Chiriac. Va acompania, la pian, Ghizela Tulvan.

Maestru de ceremonii al acestui frumos eveniment va fi nimeni altul decât îndrăgitul om de televiziune Marius Constantinescu, cel care a moștenit, de la mama sa, arta interviului și pasiunea pentru jocul cu imaginea.

Regizoarea Alice Barb, directorul fondator al Casei Artelor „Dinu Lipatti” este inițiatoarea proiectului „La aniversară…” , prin care propune celebrarea unor personalități importante din domeniul cultural, la ceas aniversar.

După ce la finalul anului trecut am sărbătorit-o pe celebra soprană Virginia Zeani, de această dată „La aniversară…” o are în prim plan pe Luminița Constantinescu, un om al cărui destin a fost legat permanent de muzica clasică, de spectacolul de operă și de spectacolul de televiziune, un artist care a reușit să le împletească, în cel mai fericit mod, pe toate trei.

De-a lungul carierei, Luminița Constantinescu a organizat concerte cu public, a realizat filme artistice TV, cicluri radiofonice (“Biografii muzicale”, “Zig-Zag muzical”, “Al treilea gong”, “Seară de operă”), portrete TV (Viorica Cortez, Angela Gheorghiu, Leontina Văduva, Ruxandra Donose, Nicolae Herlea, Ludovic Spiess).
De mare succes s-au bucurat ciclurile de emisiuni “Vă place opera?” și “Quo vadis opera?”

A fost producător al emisiunilor “Placido Domingo în România”, “Cele trei soprane”, “Tenorul secolului la București – Luciano Pavarotti”.

A realizat, de asemenea, filmele de operă “Cenușăreasa”, de G. Rossini și “Paiațe”, de R. Leoncavallo.

A întreprins turnee artistice ca redactor și critic muzical în SUA, Japonia, Germania, Franţa, Italia, Austria, Anglia.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Vă așteptăm cu drag!

Partener media principal: Radio Romantic

Parteneri media: B1 TV, Agerpres, Jurnalul, centruldepresa.ro, Radio București FM

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.


Galerie foto:


Comunicat publicat de: Casa Artelor „Dinu Lipatti” (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Casa Artelor „Dinu Lipatti”

Memoria Culturii Românești la Casa Artelor Dinu Lipatti Ediția a IV-a

Casa Artelor Dinu Lipatti vă așteaptă cu drag la evenimentul „Memoria Culturii Românești”, Ediția a IV-a, vineri, 9 decembrie 2022, de la ora 19:00, prezentat…

„Arta de a iubi” la Casa Artelor Dinu Lipatti Expoziție fotografică de Cătălina Flămînzeanu și Recital de Muzică clasică

Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită marți, 6 decembrie 2022, de Moș Nicolae, de la orele 19:00, la un eveniment plin de tandrețe și de…

Aniversare Dana Ciocârlie

Casa Artelor Dinu Lipatti organizează evenimentul „Aniversare Dana Ciocârlie” ce va avea loc Vineri, 25 noiembrie 2022, de la orele 19:00, în cadrul căruia cunoscuta…

„George Enescu – Piese necunoscute” la Casa Artelor Dinu Lipatti

Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită la Evenimentul Extraordinar „George Enescu – Piese necunoscute”, Joi, 10 noiembrie 2022, de la ora 19:00, în cadrul căruia…

CASA LIPATTI Open Stage - Stagiune Muzicală dedicată Profesorilor şi Discipolilor Ediția a XIX- a

Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită vineri, 7 octombrie 2022, de la orele 19:00, la cea de-a XIX-a Ediție a Programului CASA LIPATTI Open Stage…
Vezi profilul Casa Artelor „Dinu Lipatti”