Introducere în Cultura Japoneză – Curs în trei întâlniri

Samurai, gheişe, călugări zen, scriitori și regizori celebri pe de o parte, Hello Kitty, Mario, j-rock şi anime pe de altă parte – unde începe şi unde se termină Japonia?

Vom încerca să înțelegem mai multe despre această țară fascinantă și îndepărtată la cursul Introducere în cultura japoneză care începe joi, 9 noiembrie, ora 19.00, la Fundația Calea Victoriei.

Cu o istorie lungă şi controversată, cultura japoneză a dat naştere unor paradoxuri ce cuprind stricte reguli şi ierarhii sociale, o dragoste pentru artă şi frumos, o filosofie a simplităţii îndelung studiate, dar şi o cultură a jocului şi a vizualului ce depăşeşte orice imaginaţie.

Dacă samuraii erau poeţi, caligrafi desăvârşiţi şi strategi, iar gheişele studiau până la desăvârşire arta conversaţiei, în ziua de azi această viziune asupra vieţii/lumii se regăseşte în cultura organizaţională a corporaţiilor, în sistemul educaţional şi chiar în modul în care se construiesc jocurile video, benzile desenate (manga) ori animaţiile japoneze (Cool Japan).

Vorbim despre practicile shinto şi buddhiste, semnificația ceremoniei ceaiului și importanța acordată caligrafiei. Am rezervat o întâlnire discuțiilor despre artă şi mitologie – teatru, muzică, literatură, spirite şi zei ai naturii.

Ne ocupăm și de ceea ce înseamnă Japonia acum: realităţi virtuale, staruri holograme (Hatsune Miku) şi o evoluţie tehnologică fără precedent.

În cele trei întâlniri vom aprofunda perspectivele variate asupra vieţii în Japonia, din trecut în prezent, punând accent pe o istorie a mentalităţilor şi practicilor culturale traduse în simboluri, semnificaţii şi subiecte care continuă să ne surprindă în ziua de azi.

Cursul începe în 9 noiembrie, la 19.00, are 3 întâlniri și se desfășoară la sediul Fundației Calea Victoriei. Pentru înscriere și achitarea taxei de participare puteți lăsa un mesaj pe contact@victoriei.ro.

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.




Cuvinte cheie:
cultura japoneza, japonezi, atelier, bucuresti, fundatia calea victoriei, timp liber


Comunicat publicat de: (click pentru a vizualiza profilul)

Database Error; SQL: SELECT DISTINCT `t`.* FROM `wp_pods_comunicat-de-presa` AS `t` LEFT JOIN `wp_podsrel` AS `rel_author` ON `rel_author`.`field_id` = 61 AND `rel_author`.`item_id` = `t`.`id` LEFT JOIN `wp_users` AS `author` ON `author`.`ID` = `rel_author`.`related_item_id` WHERE ( `author`.`id` = AND t.id 2655 AND validat = "da" ) ORDER BY `t`.`created` DESC, `t`.`titlu`, `t`.`id` LIMIT 0, 5; Response: You have an error in your SQL syntax; check the manual that corresponds to your MariaDB server version for the right syntax to use near 'AND t.id 2655 AND validat = "da" ) ...' at line 14