În premieră în România: Congresul Societății Europene de Chirurgie Oculoplastică și Reparatorie

În perioada 13 – 15 septembrie 2018, la Hotelul Radisson Blu din București, se desfășoară Congresul Societății Europene de Chirurgie Oculoplastică și Reparatorie (ESOPRS), eveniment științific internațional care are loc în premieră în România, cu sprijinul Societății Române de Oftalmologie.
Societatea ESOPRS este o societate profesională formată din chirurgi oftalmologi supraspecializati in chirurgia oculoplastică care promovează cele mai noi tendințe în domeniul chirurgiei estetice și reconstructive a pleoapelor, feței, orbitei și căilor lacrimale, domeniu aflat încă la început de drum în România.

ESOPRS 2018 este cel mai mare congres de chirurgie oculoplastică din lume, la manifestarea științifică de la București fiind așteptați speakeri și participanți din 64 de țări.

„Am avut posibilitatea să aducem la acest congres pe cei mai renumiți colegi din SUA și Europa care vor prezenta experiența lor cu ultimele tehnici și inovații din domeniu”, a declarat prof. dr. Dan Georgescu, președintele Congresului ESOPRS 2018, profesor de Oftalmologie & Chirurgie Oculoplastică în Statele Unite, membru al societățiilor europene (ESOPRS) și americane (ASOPRS) de chirurgie oculoplastică și reparatorie.

Timp de 3 zile, 6 keynote speakers și peste 500 de specialiști vor participa la un maraton științific complex la care vor fi susținute peste 100 de sesiuni științifice, 16 prezentări video și 165 de e-postere.

Printre specialiștii de renume mondial prezenți la București, enumerăm:

Richard Anderson[1] (SUA) – Lecții învățate în 40 de ani de chirurgie oculoplastică

Michele Beaconsfield (Marea Britanie) – Terapia celulară țintită în tratamentul cancerului

Patrick Tonnard (Belgium) – Blefaroplastia prin augumentare: studiu retrospectiv pe 500 de cazuri consecutive

Jonathan Hoenig (SUA) – Tratamente de întinerire a părții inferioare a feței și a gâtului

Dion Paridaens (Olanda) – Rolul nanotehnologiei în tratamentul bolilor de ochi asociate disfuncțiilor tiroidiene

Hunter Kwok-Lai Yuen (Hong Kong) – Tratamente combinate pentru malformațiile venoase orbitare

Este primul eveniment oftalmologic de asemenea anvergură organizat în România, din care vor beneficia medicii tineri și indirect miile de pacienți români care suferă de afecțiuni ale pleoapelor, orbitei (cavitatea ochiului) și căilor lacrimale. Ne-am dorit și am luptat foarte mult să putem  organiza acest congres în România și avem toată încrederea că efortul depus va fi justificat de beneficiile științifice și educaționale aduse oftalmologilor români, care sunt atrași sau care au îmbrățișat deja această superbă supraspecialitate a oftalmologiei”, a adăugat prof. dr. Dan Georgescu.

Prima zi a congresului ESOPRS 2018 este dedicată cursurilor avansate, destinate tinerilor profesioniști din domeniu, care vor să se perfecționeze în chirurgia oculoplastică, chirurgia estetică și reconstructivă a pleoapelor, feței, orbitei și a căilor lacrimale.

Dacă sunteți un pacient și doriți să adresați o întrebare medicilor participanți sau domnului prof. dr. Dan Georgescu, ne puteți scrie la patients@esopr2018.ro.

[1] Unul dintre cei mai mari specialiști din domeniu, părintele chirurgiei oculoplastice din Statele Unite ale Americii.

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.




Cuvinte cheie:
ESOPRS Bucuresti, chirurgie oculoplasctica, oftalmologie


Comunicat publicat de: Ralcom (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Ralcom

Sănătatea mintală – prioritate pe agenda publică

Societatea Română de Sprijin a Vârstnicilor și a Suferinzilor cu Afecțiuni de tip Alzheimer, în calitate de lider de parteneriat, și Asociația Habilitas – Centru…

Chirurgia cardivasculară, ultimele inovații

Congresul Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară (SRCCV 2018) va avea loc în perioada 01-04 noiembrie 2018, la Hotel Sport din Poiana Brașov, unde sunt așteptați…
Vezi profilul Ralcom