Important jucător în industria transporturilor lansează o platformă inovatoare pentru a crește siguranța și confortul la volan

IVECO lansează o nouă platformă digitală, cu informații în timp real, pentru clienții săi. IVECO ON și aplicația dedicată Easy Way oferă utilizatorilor o experiență unică la volan. Transformarea digitală a transporturilor cu ajutorul tehnologiei avansate și al noilor caracteristici va oferi acces rapid la oferta extinsă de servicii active de conectivitate, dezvoltate pentru a ajuta clienții să își gestioneze flota și afacerea într-un mod mai eficient și să ușureze viața șoferilor, care vor conduce în condiții mai sigure.

„Noul portal IVECO ON introduce funcția de Safe Driving, concepută pentru a îmbunătăți condusul în condiții de siguranță, indiferent de condițiile meteorologice, cu adăugarea de noi indicatori-cheie de performanță pe baza unor sisteme tehnologice avansate de asistență (Advanced Driver Assistance Systems). Această actualizare își propune să ajute șoferii să dobândească un stil de condus prudent și managerii de flotă să încurajeze practicarea condusului în siguranță, reducând accidentele și costurile de reparații,” a declarat Fabrizio Conicella, Director Global al Diviziei Digitale, Comerciale și de Vehicule Speciale.

Conform Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030, infrastructura de transport rutier, autostrăzile și drumurile de interes național și european reprezintă doar 21% din rețeaua de pe teritoriul României. Aproape 90% din rețeaua de drumuri este la standardul de o singură bandă pe sens și se află, conform clasificării acceptate, doar în proporție de 50% în stare bună, 30% în stare medie și 20% în stare proastă. Această situație clasează România pe primul loc în Europa privind rata mortalității prin accident rutier, de 94 decese la 1 milion de locuitori, față de 60 în UE. În acest context, IVECO vine în sprijinul utilizatorilor săi și își propune ca prin intermediul tehnologiei să ajute șoferii să conducă mai prudent, ținând cont de anumiți parametri cum ar fi infrastructura de transport rutier actuală.

Noul portal lansat a fost conceput pentru a oferi o experiență digitală completă, care se traduce prin navigare ușoară, îmbunătățiri și widget-uri noi. Actualizările au fost facilitate de tehnologia avansată și de experiența echipei de experți digitali. Au fost introduse de asemenea noi funcţionalităţi pe aplicația IVECO ON Easy way, care reduc consumul de combustibil şi costul total de proprietate (TCO), chiar cu până la 10%.

„Am dezvoltat IVECO ON pe baza feedback-ului și a sugestiilor pe care le-am primit de la clienții noștri. Folosind aplicația, șoferii pot accesa cu ușurință toate serviciile digitale care le fac viața mai ușoară și îi ajută la drum, cum ar fi evaluarea stilului de condus și serviciile de asistență la distanță; de asemenea pot să activeze de la distanță majoritatea funcționalităților cabinei. Administratorii de flote pot accesa foarte rapid informaţiile în timp real privind activitatea vehiculelor și tendințele de consum de combustibil, pentru a identifica acțiunile pe care le pot întreprinde pentru a îmbunătăți costul total de proprietate,” a declarat Fabrizio ConicellaDirector Global al Diviziei Digitale, Comerciale și de Vehicule Speciale.

În ceea ce priveşte îmbunătăţirea experienței utilizatorilor, sunt incluse: o reproiectare orientată către o navigare ușoară și intuitivă, un proces simplificat de înregistrare și activare, crearea unei secțiuni dedicate pentru gestionarea permisiunilor legate de utilizarea funcțiilor, cum ar fi comenzile cabinei șoferului. Aplicația IVECO ON Easy Way, introdusă pe gama grea IVECO S-WAY, oferă înregistrare și autentificare simplificate, asocierea automată a vehiculului cu dispozitivele mobile Android și IOS, conexiunea WI-FI automată și navigare intuitivă.

————————————————————————————-

IVECO este un brand al CNH Industrial N.V., lider mondial în domeniul bunurilor de capital, listat la Bursa din New York și la Bursa Italiană. IVECO proiectează, produce și comercializează o gamă largă de vehicule comerciale ușoare, medii și grele, camioane off-road și vehicule pentru aplicații precum misiuni off-road. IVECO are aproape 21.000 de angajaţi la nivel global. Gestionează unități de producție din 7 țări din Europa, Asia, Africa, Oceania și America Latină, unde produce vehicule cu cele mai noi și avansate tehnologii. 4.200 de puncte de vânzare și servicii în peste 160 de țări garantează asistență tehnică oriunde funcționează un vehicul IVECO.

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.




Cuvinte cheie:
IVECO, Safe Driving, Fabrizio Conicella, IVECO ON Easy Way, IVECO S-WAY, Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030


Comunicat publicat de: TUDOR COMMUNICATION SRL (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de TUDOR COMMUNICATION SRL

IVECO, Nikola și OGE anunță intenția de a accelera implementarea infrastructurii de alimentare cu hidrogen

IVECO, Nikola și OGE au anunțat colaborarea în scopul stabilirii unei structuri comerciale a transportului de hidrogen, printr-o rețea de conducte, de la sursele de…

Transportatorii români economisesc până la 10.000 de euro anual din folosirea combustibililor alternativi

Transportatorii din România care folosesc camioane alimentate cu combustibili alternativi economisesc între 5.000 – 7.000 euro pe an, doar din reducerea taxelor de drum, aferente…

Un nou concept de beauty, investiție de 100.000 de euro

O antreprenoare de 24 de ani din București, Alexandra Vasile, a investit în plină pandemie 100.000 de euro într-o afacere inedită pe piața din România…

Un important furnizor de soluții software își consolidează echipa de management

SOFTONE Group, membru al grupului de investiții Olympia, anunță consolidarea echipei de management a companiei prin numirea lui Panos Martinis în funcția de Director Executiv.…

Școala de Afaceri ASEBUSS și Universitatea Româno-Americană, primul consorțiu educațional privat din România, bazat pe modelul American

Singurul concept de ȋnvățământ facultate-master-MBA din România, bazat pe modelul american, care ȋși propune să crească noi generații de manageri și antreprenori bine pregătiți, este…
Vezi profilul TUDOR COMMUNICATION SRL