Ghidul chirurgical: o metodă inovatoare de plasare a implanturilor dentare, fără intervenție chirurgicală
Inserarea implanturilor dentare “fără intervenție chirurgicală” înseamnă plasarea implanturilor în os direct prin gingie (transgingival) cu ajutorul unui ghid chirurgical. Conceptul poate fi greu de înțeles imediat, de aceea ne propunem în acest articol să descifrăm misterul acestui tratament.
Primele etape ale implantării fără incizii vor fi aceleași ca și în cazul implantării convenționale. Mai întâi, trebuie să faceți o examinare și să consultați un implantolog, să tratați bolile inflamatorii ale cavității bucale, să îndepărtați placa bacteriană. Acești pași sunt standard, deoarece permit dentistului să examineze starea dinți și a țesuturilor parodontale, să planifice implantarea și să reducă riscul de respingere a implantului.
Etapa de examinare în cazul implanturilor plasate cu ajutorul ghidului chirurgical este puțin mai laborioasă – în plus față de tomografia computerizată standard, se efectuează scanarea 3D a cavității bucale. Pe baza datelor obținute, se produce ghidul chirurgical. În el se află secretul tratamentului cu implanturi dentare fără incizii.
Ce este un ghid chirurgical?
Ghidul chirurgical este o „gutieră” din material plastic nedeformabil ce se mulează perfect pe forma maxilarului și arcadei dentare. Ghidul chirurgical este fixat ferm pe suprafața maxilarului. Asta înseamnă că toți dinții existenți, precum și toate spațiile edentate, vor fi acoperite de ghid.
În poziția viitorului implant, ghidul are un orificiu ce se continuă cu un „tunel” care ghidează exact poziția și înclinarea implantului.
Este necesară doar o puncție a gingiei prin care va fi introdus implantul și care are câțiva milimetri în diametru (corespunde diametrului implantului). Dar nu există tăieturi sau suturi reale.
Indicații pentru implantul dentar ghidat digital
Indicațiile sunt aceleași ca și pentru implantarea convențională – lipsă unuia sau a mai multor dinți.
Există cazuri în care implantarea fără incizii este cea mai potrivită:
- în cazul absenței complete a dinților, atunci când este necesar să se instaleze în același timp un număr mare de implanturi dentare;
- inserarea implanturilor în zona anterioră, atunci când este necesar să „închideți“ cât mai repede de un „spatiu gol” prin încărcarea imediată a implantului cu o coroană dentară provizorie;
- dacă pacientul are anxietate ridicată cu privire la tratamentul convențional cu implanturi dentare.
Avantajele ghidului chirurgical
- procedura se efectuează foarte rapid;
- vindecare rapidă – trauma tisulară este nesemnificativă, prin urmare, nu apare umflarea obișnuită a gingiilor, iar utilizarea prelungită a medicamentelor antiinflamatorii nu este necesară; în plus, nu există fire de sutură ce trebuie îndepărtate mai târziu;
- posibilitatea de a plasa implanturi dentare chiar și în prezența unei patologii concomitente (de exemplu, diabetul zaharat, în prezența căruia tratamentul convențional prezintă riscuri ridicate de vindecare prelungită a rănilor, respingerea implantului).
Există contraindicații pentru implanturile dentare ghidate digital?
Există contraindicații pentru acest tratament, dar acestea sunt în număr mic: boli oncologice în stadii severe, boli de sânge, boli mintale.
De asemenea, o astfel de intervenție nu poate fi efectuată dacă volumul osos nu este suficient. Este posibil să se descopere acest lucru în timpul examinării și să se efectueze o adiție osoasă anterior de plasarea implanturilor.
Echipa de implantologi a clinicii Omnia Dental urmărește tendințele actuale și dezvoltarea stomatologiei pentru a oferi întotdeauna pacienților lor cel mai bun și mai confortabil tratament!
implanturi dentare, ghid chirurgical, omnia dental
Comunicat publicat de: Omnia Dental (click pentru a vizualiza profilul)
