Galele Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical “Ludovic Spiess” – Un omagiu adus lui Giacomo Puccini

După un turneu de succes cu spectacolul „DescOperă La Traviata” în Brașov, Constanța și Cluj, care a atras peste 1500 de spectatori și a implicat peste 300 de artiști, Studioul Experimental în Artele Spectacolului Muzical “Ludovic Spiess” are plăcerea de a anunța organizarea a două gale extraordinare.

Aceste gale, interpretate de tinerii soliști ai studioului, vor aduce în prim-plan talentul genial al compozitorului Giacomo Puccini, comemorând 100 de ani de la dispariția sa și aducând un omagiu muzei sale, legendara soprană româncă Haricleea Darclée.

Evenimentele vor avea loc pe 4 iulie, de la orele 18:30 și 20:30, la Opera Națională București, Sala Mare. Accesul este liber, iar biletele pot fi ridicate de la casa de bilete a Operei Naționale București.

Sub îndrumarea artistică a regizorului Operei Naționale București, Alexandru Nagy, Studioul Experimental și-a reluat activitatea în luna ianuarie 2023, inițiind o serie de proiecte și programe destinate să creeze o platformă artistică pentru noul public și pentru noile generații de artiști lirici. Aceste inițiative au fost posibile datorită parteneriatelor de succes cu Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Universitatea Națională de Muzică București, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și alte instituții culturale din București și din țară.

Aceste spectacole au beneficiat de sprijin financiar din partea Ministerului Culturii, în calitate de finanțator, precum și de sponsorizările oferite de Catena – Farmacia Inimii, Fildas – numele sănătății în România, Asociația Environ, Remat Holding, Ecolectare, Atelier Atlas și Asociația Muze. Grație acestor colaborări, studioul a reușit să atragă un nou public la evenimente inedite, precum precum Opera Vie – Noaptea Muzeelor, Opera Halloween, Opera Labirint, Puccini Express, Opera în Comunitate în cadrul inițiativei „Ia un loc la tine la bloc”, dipticul „La Piață x Revoluția” de Mihail Jora și Adrian Iorgulescu, seria de concerte „Vissi d’Arte”, Promenada Operei, și premiera absolută a spectacolului „Coriștii în provinție” de Diana Dembinski-Vodă.

Opera Națională București, prin Studioul Experimental în Artele Spectacolului Muzical “Ludovic Spiess”, alături de InfoCons, Atelier Atlas și Senso Arte, vă invită să participați la aceste două gale extraordinare. Vă așteptăm cu drag la o seară de excepție, unde soliștii, pianiștii Bogdana Grecova și Gabriel Gîțan, împreună cu balerina Raluca Jercea, vor interpreta un program dedicat exclusiv creațiilor lui Giacomo Puccini. Să celebrăm împreună această ocazie deosebită!

Detalii Eveniment:

Data: 4 iulie 2024

Ore: 18:30 și 20:30

Locație: Opera Națională București, Sala Mare

Acces: Gratuit (biletele se ridică de la casa de bilete a Operei Naționale București, în zilele de 03, respectiv 04 iulie între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 17:00)

Vă așteptăm cu drag să ne fiți alături la aceste gale extraordinare!

Galerie foto:


Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

Gerard Darel aduce colecția Primăvară - Vară 2026 în România, exclusiv în Băneasa Shopping City

Gerard Darel, brandul parizian sinonim cu eleganța effortless și luxul discret, lansează în România colecția Primăvară – Vară 2026, disponibilă exclusiv în boutique-ul din Băneasa…

KA-BOM: un ecosistem de specialiști care lucrează împreună pentru a îmbunătăți colaborarea în organizații

KA-BOM se lansează oficial pe piața din România, ca un “one stop shop” de facilitare construit în jurul colaborării interdisciplinare.

Soarele nu mai estompează culoarea. O oxidează. Descoperă rutina care îți salvează părul vara aceasta!

Vara nu mai este despre look-uri effortless și reflexe naturale obținute la soare. În realitate, este cel mai agresiv sezon pentru păr, iar culoarea este…

Hailey Bieber a purtat Calvin Klein la Gala TIME100 din 2026

Calvin Klein anunță că Hailey Bieber a purtat o ținută personalizată Calvin Klein Collection la ediția din 2026 a Galei TIME100 Gala ce a avut…

Cohn&Jansen semnează campania de lansare George Business

Cohn&Jansen anunță lansarea campaniei de comunicare pentru George Business, noul ecosistem BCR dedicat antreprenorilor români.
Vezi profilul Andrei Filip