Floristica – de la pasiune, la afacere profitabilă

Aranjamentele florale au devenit unele dintre cele mai creative moduri de a transmite un mesaj privat sau de business, iar investițiile în aceste creații consumă bugete importante pentru persoanele și companiile care vor să facă un cadou. Cele mai scumpe buchete de flori comandate online pot ajunge și până la 5000 de euro, chiar dacă acesta este mai degrabă un exemplu inedit decât o regulă.

Cel mai scump buchet comandat pe Floridelux.ro a fost, de fapt, un aranjament: o inima tridimensională de trandafiri, în valoare de aproximativ 8000 de euro. O altă comandă importantă și aproape de neuitat a fost una formată din 10 ursuleți de flori mari (1.2 m înălțime), valorând aproximativ 5000 de euro, oferiți de o companie tuturor partenerilor doamne cu ocazia zilei de 8 martie”, spune Ioana Dosinescu, managing partner al cele mai mari florării online din România, Floridelux.ro. Potrivit reprezentantului florăriei, pentru realizarea unor aranjamente complexe este nevoie de mai multe aptitudini pe care doar cei mai experimentați decoratori florali le stăpânesc. “Floristica este un subiect foarte amplu și vast, însă foarte mulți au senzația că află, cunosc și deja știu tot din 2-3 buchete realizate pe grabă. Recomandăm multă răbdare pentru a asimila corect informația și pentru a învăța să o aplici corect. Ascultă și învață de la cei care au experiență în domeniu, pentru a ști cum să vii apoi cu idei noi”, spune Ioana Dosinescu.

Diferența între un începător și un profesionist constă în creativitate și timpul de realizare a unor buchete complexe. De exemplu, timpul de realizare diferă foarte mult în funcție de dexteritatea și experiența floristului care îl realizează. Acelaşi aranjament floral, unui florist începător poate să îi ia până la 2 ore, în timp ce unui florist expert 15 minute.

Cum încep o afacere cu flori?

Pentru cei care își doresc să experimenteze acest tip de business, agenția de training Creative Business Management împreună cu Floridelux.ro lansează cel mai complex program educativ în acest domeniu. Florăria va pune la dispoziție cei mai experimentați decoratori ai săi, într-un program ce va începe din  17 martie 2018. Potrivit reprezentanților Floridelux.ro, acest program este necesar pentru a seta principiile de calitate ale unei industrii cu destul de puțină experiență pe piața românească.

Cursul este structurat pe patru module, în funcție de nivelul de pregătire al cursanților și se întinde pe o perioadă de un an. Cea mai mare investiție pe care trebuie să o facă o persoană care dorește să deschidă propria afacere cu flori este timpul.

Mai mult decât despre bani este vorba despre o investiție de timp. Este nevoie de mult studiu și practică intensă pentru a ajunge să cunoști diverse tehnici, să ai rapiditate, dexteritate și viteză de lucru la volume, alături de cunoașterea florilor, îngrijirea lor, sezonalitate, ofertare și preţuri”, spune reprezentantul Floridelux.ro. Potrivit acesteia, cel mai mare obstacol al unei astfel de afaceri este caracterul său sezonier, care determină vârfuri de vânzări puternice în anumite perioade și scăderi drastice în altele. “Trebuie foarte multă experiență și cunoștințe extinse pentru a transforma o florărie într-una profitabilă tot timpul anului”, a mai precizat Ioana Dosinescu.

În acest scop, ultimul modul de training, Florist Expert, este dedicat managementului de florărie, completând cunoștințele practice ale cursanților cu noțiuni economice care îi vor ajuta să facă profit.

 

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.


Galerie foto:


Cuvinte cheie:
curs designer floral,


Comunicat publicat de: Creative Business Management (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Creative Business Management

10 evenimente pentru animale de companie au loc în Arena PetExpo

PetExpo, târgul dedicat animalelor de companie, va găzdui pe 13 – 14 aprilie, un maraton de 10 evenimente și concursuri. Deschiderea evenimentelor va avea loc…

Pisoiul Bossulică va fi purtătorul de cuvânt al PetExpo 2019

Pisoiul Bossulică, unul dintre cele mai cunoscute animale din social media în România, va deveni, anul acesta, purtătorul de cuvânt al târgului PetExpo 2019. Aceasta…

Cele mai importante evenimente de pet grooming se desfășoară la PetExpo 2019, între 12 și 14 aprilie, la Romexpo

Cele mai importante evenimente de grooming din țară vor avea loc în acest an în cadrul târgului dedicat animalelor de companie, PetExpo. Sâmbătă, experții în…

Prima asigurare pentru animale de companie se lansează la PetExpo

Proprietarii de câini sau pisici vor putea încheia o asigurare de sănătate pentru a deconta eventualele cheltuieli generate de îmbolnăvirea acestora. Produsul, oferit de de…

PetExpo, cel mai important târg dedicat animalelor de companie, își deschide porțile pe 12 aprilie

Cel mai important târg dedicat animalelor de companie din România va avea loc, anul acesta, în perioada 12-14 aprilie, la Romexpo. Organizatorii au anunțat că…
Vezi profilul Creative Business Management