Flori de Ie continuă călătoria dedicată prezentării portului tradițional românesc peste hotare

La invitația doamnei Monica Irimia, reprezentant al Asociației Tracia Land Italia, Cristina Chiriac, fondator Flori de Ie, în parteneriat cu Brândușa Bordeianu Make up Artist, împreună cu Universitatea Aldo Moro și Facultatea de Business și Turism vor reprezenta România la Bari, Italia, în data de 9 martie 2017, în cadrul evenimentului Primăvară, bine ai venit cu Mărțișor!

Mărțișorul este o brățară împletită cu două fire, unul alb și unul roșu, simbolizând atât viața și puritatea sufletului cât şi sacrificiul și sângele. Potrivit legendei Mărțișorul era un dar al fetelor sau femeilor către băieți sau bărbați, cu ocazia venirii primăverii, pentru a sărbători renașterea naturii și ca un simbol de bun augur de sănătate și frumusețe„, spune Monica Irimia, organizator al inițiativei si coordonator pe Sud pentru asociația Tracia Land.

Evenimentul se va desfășura în salonul Universității Aldo Moro din Bari și este parte a unui proiect dezvoltat în parteneriat cu Primăria locală. Flori de Ie organizează o paradă a costumelor tradiționale românești, din colecția proprie, care vor fi îmbrăcate de către reprezentanți ai comunității de români din Italia. De asemenea, va avea loc și o dezbatere care are ca temă sporirea cunoștințelor despre istoria și cultura României. Prezentarea va fi împărțită în două momente de paradă ale costumelor populare românești, legate între ele printr-un material special, documentar, realizat de Agerpres. Imaginile alb-negru şi color, adevărate opere de artă pot fi descoperite în Arhiva Fotografică Agerpres, vă vor conduce spre o călătorie în timp, prin istoria României.

Cristina Chiriac a călătorit cu poveștile florilor de ie, promovând arta manuală românească, de la New York la Londra, Viena, Abu Dhabi, Moscova, Dubai, Shanghai. „Pe viitor, se anunță alte multe călătorii şi surprize. Am reuşit, prin ia românească, să oferim o nouă perspectivă celor de peste hotare asupra valorilor noastre. Flori de ie încearcă să conserve și să transmită mai departe ceea ce specialiști în tradiția noastră populară numesc însemne magice cusute cu grijă, care au menirea de a proteja purtătorul de spiritele rele. Ia romanescă reprezintă în acest moment cel mai bun ambasador al valorilor românești, crează punți și unește inimi, aduce speranță în suflete.”

Flori de Ie este primul concept care are la bază veșmintele tradiționale românești, acceptat și apreciat alături de alte branduri internaționale în proiecte cu expunere națională și internațională, precum expozițiile și târgurile internaționale de modă, cultură și design, recuperator de valori tradiționale și continuator destoinic al culturii românești. Anul acesta Flori de ie a lansat prima ie cusută manual cu fir metalic, o premieră națională.

În cadrul evenimentului ce va avea loc la Bari, dorim să întâmpinăm primăvara anului 2017 cu povești autentice românești. Astfel, vor avea ocazia de a prezenta iile românești persoane din culturi diferite, precum: Spania, Italia, India, Brazilia, și nu numai. Dorim să arătăm lumii arta tradițională și valoroasă a poporului român, ce a reușit să culeagă aprecieri și laude din toate colțurile lumii”, a mai adaugat Cristina Chiriac.

Misiunea Flori de Ie este aceea de a deveni un instrument valoros în reprezentarea portului popular românesc la nivel global, prin încurajarea şi intermedierea parteneriatelor cu alte ţări. Flori de Ie a participat la numeroase evenimente naționale și internaționale, în cadrul cărora a adus în prim-plan cultura și portul popular românesc. Mai multe detalii despre brandul Flori de Ie pe site-ul: www.florideie.ro.

Organizatori: Asociația Tracia Land, Comune di BARI Municipio 1, Flori de Ie, Brândușa Bordeianu Make-up Artist, Universitatea Aldo Moro și Facultatea de Business și Turism
Parteneri media principali: Agerpres și RTV; Parteneri media: Leaders Reunited, Bursa.ro, Eva.ro; Fotografiile de la eveniment vor purta semnătura lui Roberto Sibilano.

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.


Galerie foto:


Cuvinte cheie:
flori de ie, bari, italia, port, imbracaminte, colectii


Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

Sănătatea, în topul preferințelor online: Ela Crăciun încheie sezonul podcastului cu peste 13 milioane de vizualizări

 Cu 23 de episoade, 512 materiale video și peste 13 milioane de vizualizări, podcastul Elei Crăciun încheie cel mai recent sezon cu cifre record.

Smart Food: secretul unei slăbiri eficiente este densitatea nutrițională

Tratamentul cu agoniști GLP-1, precum semaglutida sau tirzepatida, a schimbat semnificativ abordarea managementului greutății, prin reducerea senzației de foame și a aportului alimentar.

Dr. Amalia Anghel: „După 50 de ani, pielea nu mai are nevoie de mai mult volum, ci de mai multă structură”

Ai dormit bine, folosești creme bune, ai grijă ce mănânci și totuși chipul din oglindă pare mai obosit decât te simți.

Părul de festival, reinventat: Trei coafuri care te vor purta de la răsărit până la ultimul bis

Să fim sinceri: sezonul festivalurilor este singura perioadă din an în care poți să-ți tratezi părul ca pe personajul principal care merită să fie. Gândește-te…

Bergenbier S.A. anunță rezultatele financiare pentru anul 2025

Compania a încheiat anul cu o cifră de afaceri de aproape 939 milioane lei și contribuții de aproximativ 267 milioane lei la bugetul de stat,…
Vezi profilul Andrei Filip