Finalizarea proiectului cu titlul „Capital de lucru” în cadrul Top Business Travel&Event SRL
Top Business Travel&Event SRL anunta finalizarea proiectului cu titlul ”Capital de lucru”, proiect nr. RUE 3891 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, cu completările şi modificările ulterioare, aferente Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea IMM-urilor ca reacție la pandemia COVID.
Proiectul se derulează pe o perioada de maxim 12 luni, de la data intrării în vigoare a contractului de finanțare cu nr. M2-3891/23.03.2021, incheiat cu Agenția pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului BUCUREŞTI, respectiv de la data de 29.03.2021. Perioada de implementare a proiectului este de 180 de zile de la momentul obținerii ajutorului financiar: respectiv de la data de 30.03.2021 până la data de 26.09.2021.
Obiectul general al proiectului a reprezentat sprijinirea întreprinderii beneficiare Top Business Travel&Event SRL, sub formă de grant pentru capital de lucru, măsura implementată de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA) și Agenția pentru IMM, Atragere de Investitți și Promovarea Exportului (AIMMAIPE) în conformitate cu prevederile Ordonantei de Urgență a Guvernului nr. 130/2020.
Proiectul a avut printre principalele rezultate, următoarele:
-menținerea activității pe o perioada de minim 6 luni,
-menținerea sau suplimentarea numărului locurilor de munca față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni, la data acordării grantului
Valoarea totală a proiectului este de 38.606,0175 lei, din care valoarea grantului este de 33.570,45 lei, si 5.035,5675 lei reprezintă cofinanțarea proprie.
Informaţii suplimentare se pot obţine la: Alexandru Razvan Ionescu, telefon 0727.323.500, e-mail: office@eurovacanta.eu.
Proiect cofinanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regionala prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.
capital de lucru, grant, topbusiness, turism
Comunicat publicat de: Energocons Invest SRL (click pentru a vizualiza profilul)