Experți internaționali vin la București pentru a analiza provocările industriei IT, la CODECAMP, cea mai longevivă conferință IT din România

Într-un studiu realizat la nivel global de către Grand View Research, piața globală de software development a fost estimată la 429,5 miliarde de dolari în 2021, cu un potențial de creștere de 11,7% până în 2030 și o creștere a nevoii de resursă umană de 22%.

În România, piața IT a ajuns la 9 miliarde de euro și ar putea crește până la 11 miliarde de euro în perioada următoare, potrivit celei mai recente analize a ANIS.

Din 2008, când Codecamp organiza prima ediție, numărul angajaților din IT&C a înregistrat o creștere de peste 70%, ajungând în prezent la peste 220.000 de ITiști în România. În acești ani Codecamp a organizat peste 90 de conferințe, străduindu-se să atragă în România cei mai cunoscuți experți din industrie la nivel mondial.

Pe 4 mai va avea loc la București o nouă ediție a Codecamp, cea mai longevivă conferință IT din România, la care vor participa cei mai buni speakeri tech ai momentului, care vor aborda subiecte de maxim interes pentru industria IT. Evenimentul va cuprinde discuții despre impactul Inteligenței Artificiale în dezvoltarea softwareului sau miturile și adevărurile din spatele condiției de developer full-stack.

Pe cele trei scene ale Codecamp_Festival vor urca nume importante ale software development-ului internațional, cum ar fi: Kevlin Henney – consultant, trainer și co-autor al cărților 97 Things Every programmer should know și A Pattern Language for Distributed ComputingMichael Feathers – inițiator al mișcării Agile și autorul cărții Working Effectively with Legacy Code, Indu Alagarsamy – Principal Engineer la The New York Times sau Dylan Beattie – Microsoft MVP și unul dintre cei mai energetici speakeri care au urcat pe scena Codecamp.

„Pe măsură ce ne apropiem de aniversarea a 15 ani din această toamnă, suntem la fel de dedicați să oferim publicului nostru o experiență memorabilă. Ne dorim ca evenimentele Codecamp să îmbine învățarea de la cei mai buni experți din industrie, în mijlocul unei comunități cu adevărat vibrante, cu interacțiunea cu firme remarcabile de pe piața IT locală și bucuria de a petrece o zi întreagă la ceea ce ne străduim să fie un eveniment aparte. Vom discuta atât despre evoluția industriei, trenduri actuale în dezvoltarea de software, cât și despre abilitățile de care au nevoie atât în prezent, cât și în viitor cei care lucrează în domeniu.” Dan Nicola, co-fondator Codecamp.

În zona Expo a Festivalului, participanții vor avea ocazia să afle mai multe despre companiile IT importante din România, cum ar fi Nagarro, Sustainalytics, Systematic, Luxoft, Grid Dynamics, Playtika, Stefanini sau Thales. Totodată, aceștia vor avea parte de o experiență specială, în care vor face cunoștință cu oamenii care au schimbat fața dezvoltării software, într-o atmosferă relaxată. Se vor putea bucura de mâncăruri din bucătăria internațională în zona de food-trucks, vor avea experiențe inedite oferite de parteneri, se vor putea bucura de bere artizanală sau vor putea savura o cafea de specialitate, iar la finalul zilei, se vor putea relaxa cu un cocktail și muzică live. ZOB va susține un concert de închidere a festivalului, urmat de un after party.

Potrivit unei cercetări McKinsey, țările UE-27 vor avea un deficit de competențe digitale cuprins între 1,4 și 3,9 milioane de oameni până în 2027. În același timp, studiul realizat la nivel global, pe un eșantion de 18.200 de respondenți, indică faptul că 19% dintre specialiștii în resurse umane consideră că recrutarea Software Developerilor va reprezenta o mare provocare și în 2023. Participarea la Codecamp face parte din strategia de employer branding a companiilor partenere și îi aduce și mai aproape de specialiștii IT prezenți la eveniment.

În cadrul Codecamp_Festival, în zilele dinaintea conferinței (2-3 mai), vor avea loc la București și patru Masterclass-uri, destinate persoanelor care vor să își perfecționeze cunoștințele. Acestea sunt workshopuri hands-on, susținute de traineri de top, care vor ghida personal participanții pe parcursul celor două zile:

Architecture with Agility, cu Kevlin Henney;

Distributed Systems with C# and .NET, cu Dylan Beattie;

Moving Past Technical Debt, cu Michael Feathers și

Nonlinear Thinking, cu Diana Montalion.

Biletele atât pentru Codecamp_Festival, cât și pentru Masterclass-uri pot fi achiziționate de pe site-ul codecamp.ro sau contactând echipa la adresa de e-mail team@codecamp.ro.

Descrierea Companiei: 
Codecamp este una dintre conferințele de tehnologie de tradiție din România, organizând din 2008 până în prezent peste 90 de evenimente în orașe precum București, Iași, Timișoara sau Cluj-Napoca. De-a lungul anilor, în jurul conferințelor Codecamp s-a format o adevărată comunitate, din care fac parte zeci de mii de specialiști IT din toate domeniile, companii de renume, start-up-uri și experți pe plan internațional.

În videoul de mai jos poți vedea cum a arătat ediția din 2022 a Codecamp_Festival:
https://youtu.be/QeuR8ruDInk

Galerie foto:


Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

ghd aduce “Good Hair Day” în România, marcând lansarea oficială a brandului nr. 1 de plăci de îndreptat părul din Marea Britanie

ghd (Good Hair Day), liderul mondial în inovarea din domeniul tehnologiei de înfrumusețare și marca numărul unu din Marea Britanie în materie de aparate de…

Earthbate Challenge Romania 2026: mai mult decât o competiție. O generație care învață să gândească viitorul

Pe 6 mai 2026, la Genesis College, a avut loc finala celei de-a V-a ediții a campionatului de dezbateri pe tema schimbărilor climatice – Earthbate…

Maxi Pet deschide al treilea hipermarket pentru animale de companie din București

Maxi Pet, lider național în comerțul cu hrană și accesorii pentru animale de companie, anunță deschiderea unui nou hipermarket în București — Maxi Pet Emil…

Teyana Taylor, îmbrăcată în ținute personalizate Calvin Klein Collection la evenimentul The Dirty Rose

Actrița, producătoarea și directoarea creativă Teyana Taylor, nominalizată la premiile Oscar, a purtat o ținută personalizată din Calvin Klein Collection la cea de-a treia ediție…

Gerard Darel aduce colecția Primăvară - Vară 2026 în România, exclusiv în Băneasa Shopping City

Gerard Darel, brandul parizian sinonim cu eleganța effortless și luxul discret, lansează în România colecția Primăvară – Vară 2026, disponibilă exclusiv în boutique-ul din Băneasa…
Vezi profilul Andrei Filip