Eroul reciclării într-o bandă desenată - concurs inedit cu premii pentru elevii din București, județele Ilfov și Constanța, la inițiativa ASAP România și Animest

Armata Selectării Atente a Plasticului, în parteneriat cu Animest, continuă concursul BANDA ASAP, de bandă desenată pe tema reciclării, de această dată pentru elevii din București, județele Ilfov și Constanța, și dă start înscrierilor!
Omul-Plastic, Omul-Hârtie, Omul-Sticlă – ce erou al reciclării își vor imagina elevii și cum va prinde povestea lor viață? Tema de concurs este: ”2040. În România încă se mai aruncă plastic la gunoi. Un erou/ o eroină decide să ia soarta plasticului în propriile mâini”, iar mecanismul, destul de simplu: tinerii trebuie să deseneze povestea lor într-un șablon de benzi desenate, care se descarcă de pe site-ul oficial ASAP România, din pagina dedicată, iar apoi să fie înscris de către un profesor în concurs, până pe 6 noiembrie.

Miza concursului e triplă! ASAP România pune la bătaie premii pentru școlile câștigătoare, pentru elevi, dar și pentru profesorii coordonatori. Astfel, 8 table interactive vor ajunge la școlile și liceele declarate învingătoare, câte un hoverboard pentru cei 8 tineri entuziaști care au convins juriul cu povestea lor și un curs online de dezvoltare personală va fi oferit fiecărui profesor care a înscris și a ghidat în concurs elevii câștigători din orașele și județele amintite: București, Ilfov, Constanța.

 

„După un start atât de creativ și entuziast al concursului BANDA ASAP în Brașov și Iași, mutăm polul benzilor desenate spre zona de sud și sud-est a țării și îi așteptăm pe elevii din București și din Județele Ilfov și Constanța să ne bucure cu lucrările lor. Alegerea orașelor a venit firesc, evoluția lor e una frumoasă în programul ASAP, administrațiile de aici fiind constant deschise la sugestiile noastre de îmbunătățire a infrastructurii de colectare în școli. Baftă tuturor elevilor și mulțumim profesorilor că le înscriu lucrările în concurs!” – Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.

 

Lucrările vor fi evaluate pe categorii (școli gimnaziale / licee) de către același juriu ca și la prima ediție a concursului, format din 3 experți în domeniul benzilor desenate și al ilustrației: Maria Surducan, una dintre cele mai cunoscute ilustratoare din România, Nini Tuan, ilustratoare din Malaezia, stabilită în România de peste 15 ani, cu o experiență vastă în ilustrație, animație și benzi desenate, și Ligia Soare, cofondator și coorganizator Animest.

Dacă tema de concurs e respectată, atunci juriul va trebui să mai țină cont de încă două criterii de selecție, și anume: creativitatea autorului și aspectul vizual al desenului.

 

„O temă de concurs ofertantă, premii numeroase și o șansă pentru elevi de a se gândi cum ar arăta pentru ei eroul reciclării. Sunt cel puțin 3 motive foarte bune pentru care să participe în concurs, iar eu abia aștept să le jurizez lucrările împreună cu ceilalți doi colegi experți. Suntem încântați de acest parteneriat început alături de programul ASAP și ne entuziasmează poveștile aflate până acum, așa încât vrem să continuăm să descoperim eroii reciclării. Le transmit elevilor curaj, inspirație și multă baftă!” – Ligia Soare, cofondator și coorganizator Animest.

 

Câștigătorii concursului vor fi anunțați pe 27 noiembrie, după etapa de jurizare.

Toate detaliile despre procesul de înscriere, desfășurarea concursului, criteriile de jurizare și premii sunt disponibile în regulamentul concursului BANDA ASAP – aici.

 

***

Parteneri media: Ambasada Sustenabilității în România, Hotnews, Rock FM.

 

***

Despre ASAP România

 

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.600 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare.

 

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

Toate informațiile despre programul ASAP sunt disponibile pe site-ul oficial ASAP România și pe conturile de social media, Facebook, Instagram și TikTok.

 

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.




Cuvinte cheie:
BANDA ASAP, ASAP, Animest, concurs elevi, Bucuresti, Constanta, premii, eroul reciclării, bandă desenată, colectare separată


Comunicat publicat de: Story District (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Story District

ASAP România și Alex Zamfir deschid conversația despre meserii creative, AI și sustenabilitate, prin jocul „Tu ce cre(e)zi?”, lansat acum în format digital

După succesul primului joc educativ „Adevăr sau Reciclare”, lansat la începutul anului 2023, programul ASAP România continuă colaborarea cu Alex Zamfir, cunoscut în mediul online…

Spațiu pentru idei, curaj pentru viitor: ASAP România și impactul educației asupra tinerilor în 2025

Experimentare. Extindere. Impact. 2025 a fost anul în care ASAP România, programul de responsabilitate socială al Fundației The Institute, a explorat curajos noi direcții în…

Viitorul planetei în pagini de bandă desenată: iată elevii câștigători din județele Bacău și Mureș în concursul BANDA ASAP

„Într-o lume plină de indiferență, fii tu schimbarea!” este titlul lucrării unuia dintre elevii participanți la ediția a șasea a concursului de benzi desenate BANDA…

„Sonification Room”: Luni, în capitală, publicul devine co-creator al unui performance imersiv gratuit, finalul proiectului Transcendent Renaissance – Emerging Talents

Lumina, sunetul și corpul devin orchestră colectivă la București! Luni, pe 8 decembrie, publicul din capitală este invitat să pășească într-o experiență unică și interactivă:…

10 perspective despre sustenabilitate semnate de tineri designeri. Câștigătorii burselor ASAP RegenZ expun la DIPLOMA Show 2025

Peste 80 de proiecte înscrise, un juriu format din trei profesioniști de renume și 10 lucrări câștigătoare care conturează stilul unei noi generații de creatori.…
Vezi profilul Story District