Epilarea definitivă cu laser: cum scapi de părul nedorit și îți îmbunătățești vizibil pielea

Epilarea definitivă a devenit una dintre cele mai populare proceduri dermatologice din ultimii ani. Motivele sunt simple: rezultatele sunt durabile, pielea arată mai uniform, iar problemele frecvente precum iritațiile sau firele de păr crescute sub piele pot fi reduse considerabil.

 

Statisticile arată că peste 80% dintre femei folosesc constant metode de epilare, aproape 40% dintre bărbați apelează la epilare pentru anumite zone, epilarea cu laser numărăndu-se printre cele mai solicitate proceduri non-invazive din medicina estetică.

„Pentru mulți pacienți, epilarea definitivă nu este doar o chestiune estetică, ci și una de confort dermatologic. Tratamentul corect realizat reduce foliculita, iritațiile și îmbunătățește aspectul pielii”, explică Dr. Amalia Anghel, medic primar dermatovenerologie și fondator Skinmed Clinic.

 

De ce acum este momentul ideal să începi epilarea definitivă

Specialiștii recomandă începerea tratamentelor de epilare definitivă în perioadele cu expunere redusă la soare. Pielea bronzată poate reduce eficiența laserului și crește riscul de iritații. În lunile mai reci sau în perioadele cu expunere solară moderată: pielea este mai protejată; ședințele pot fi realizate la intervalele corecte, iar rezultatele devin vizibile până la sezonul cald.

Dr. Amalia Anghel: „Epilarea definitivă nu se face într-o singură ședință. Tratamentul este adaptat ciclului de creștere al firului de păr și necesită mai multe etape pentru rezultate optime”.

 

De ce trebuie să faci un consult dermatologic înainte

Un aspect ignorat de multe persoane este evaluarea medicală înaintea tratamentului.

Prin intremediul acestuia, dermatologul analizează tipul de piele, culoarea și grosimea firului de păr, dar și eventuale afecțiuni cutanate.

Această evaluare permite alegerea corectă a parametrilor laserului și crește siguranța procedurii.

 

Cine poate beneficia de epilarea definitivă

Tratamentul este recomandat pentru:

  • persoanele care se confruntă cu iritații frecvente după ras;
  • pacienții cu foliculită sau fire de păr crescute sub piele;
  • femei și bărbați care își doresc reducerea permanentă a pilozității.

Procedura poate fi amânată temporar în cazul infecțiilor cutanate active, al anumitor tratamente fotosensibilizante sau al unor afecțiuni dermatologice.

 

Laserul Soprano: tehnologia care schimbă regulile epilării definitive

Una dintre tehnologiile performante utilizate în prezent este laserul Soprano, recunoscut internațional pentru eficiența și siguranța sa.

Principalul său avantaj este faptul că acționează pe trei lungimi de undă simultan, ceea ce permite tratarea diferitelor tipuri de păr și piele.

  • 755 nm (Alexandrite) – eficient pentru firele superficiale;
  • 810 nm (Diode) – acționează în profunzimea foliculului pilos;
  • 1064 nm (Nd:YAG) – ajunge la rădăcina firului de păr și este sigur inclusiv pentru pielea mai pigmentată.

„Combinația celor trei lungimi de undă crește eficiența tratamentului și permite rezultate mai uniforme”, explică Dr. Amalia Anghel.

 

Beneficii care merg dincolo de îndepărtarea părului

Pe lângă reducerea pilozității, epilarea cu laser poate aduce beneficii suplimentare pielii prin reducerea inflamațiilor și iritațiilor; diminuarea firelor de păr crescute sub piele; îmbunătățirea texturii pielii; reducerea nevoii epilării clasice.

 

De ce contează tehnologia și experiența clinicii

În ultimii ani, piața epilării definitive a fost invadată de dispozitive de proveniență incertă sau tehnologii fără validare medicală.

„Este important ca pacienții să aleagă o clinică dermatologică și o tehnologie sigură, testată clinic. Un aparat performant și experiența echipei medicale pot face diferența dintre rezultate durabile și tratamente ineficiente”, spune Dr. Amalia Anghel.

Pentru mulți pacienți, alegerea unei tehnologii performante și a unei echipe medicale experimentate rămâne cea mai sigură cale pentru a scăpa de părul nedorit și pentru a obține o piele mai uniformă și mai sănătoasă.

 

Galerie foto:


Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

Arón Piper și Francesca Michielin, îmbracați în Tommy Hilfiger la evenimentul caritabil Vogue World: Milano 2026

Tommy Hilfiger anunță că actorul Arón Piper și cântăreața și compozitoarea Francesca Michielin au purtat ținute prezentate pe podium din colecția de primăvară 2027 TOMMY…

Harry Styles a purtat Calvin Klein Collection la concertul susținut în cadrul rezidenței sale „Together, Together” la Madison Square Garden

Artistul Harry Styles a purtat Calvin Klein Collection la concertul din cadrul rezidenței sale „Together, Together”, susținut la Madison Square Garden din New York.

Skinmed Clinic pune căderea părului sub lupă: tricoscopie și PRP pentru un Hair Reset de toamnă

Toamna are reputația anotimpului în care „ne cade părul mai mult”, iar observația populară are și un corespondent biologic.

Calvin Klein introduce Perfectly Fit Bra cu Teyana Taylor în rol principal

Lenjeria pentru femei „Perfectly Fit Custom Lift” este concepută pentru a oferi libertate de mișcare, confort și susținere, fiind creată pentru fiecare moment în parte.

Calvin Klein și ROSALÍA au sărbătorit lansarea noului Euphoria Signature Elixir în cadrul unui cocktail party după New York Fashion Week

Calvin Klein și Calvin Klein Fragrances au celebrat lansarea noului parfum Euphoria Signature Elixir în cadrul unui cocktail party intim la care a participat în…
Vezi profilul Andrei Filip