Editura Publisol lansează romanul „Strania istorie a armatelor secrete germane”, de Victor Débuchy

Editura Publisol anunță lansarea romanului de acțiune și de spionaj, „Strania istorie a armatelor secrete germane”, de Victor Débuchy. Această foarte stranie istorie a celui de-Al Doilea Război Mondial ne este prezentată într-o lumină nouă, de către autorul francez pe parcusul celor peste 350 de pagini.

 

Originar din Pas-de-Calais, unde locurile de lansare a armelor secrete au înflorit precum margaretele pe pajiște, a trăit nemijlocit operaţiunea „Crossbow“. Spectator al primelor plecări ale bombelor zburătoare, martor al nașterii și al pieirii a ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai mare bază pentru rachetele naziste, Victor DÉBUCHY conturează, cu talentul său de povestitor, scurta existenţă a acestor arme revoluţionare, care, la început, n-au fost decât un amuzament nevinovat pentru niște oameni pricepuţi, dar de care au știut repede să profite militarii îndrăzneţi.

„Strania istorie a armelor secrete germane” este un tulburător roman de acţiune și de spionaj, în care evoluează o mulţime de personaje asupra cărora destinul și-a pus amprenta. Arme blestemate, V-1 și V-2 i-au lezat pe șefi militari și politici aliaţi, semănând discordia în rândul lor, fără să-i scutească de aceeași soartă pe adversarii acestora, care le-au folosit. Cu ochiul unui observator competent, Victor DÉBUCHY ne descrie în ce au constat aceste confruntări, în care visul, ambiţia, ura și megalomania s-au înfruntat cu nechibzuinţa, ezitarea, scepticismul și trufia.

„Din 13 iunie 1944 și până în 29 martie 1945, Londra, Anvers-ul și Liège au fost la cheremul bombelor zburătoare și al rachetelor germane. Zi și noapte, V-1și V-2, lăsând în urma lor o lungă dâră de foc, asemenea unor comete, au parcurs cerul semănând groaza și moartea în calea lor. Aceste arme de represalii, menite să reaprindă flacăra șovăitoare a unei victorii din ce în ce mai compromise, au rămas fără efect asupra cursului războiului. Veniseră prea târziu! Cu toate acestea, Hitler ar fi putut, dacă n-ar fi fost la mijloc veșnica sa inconsecvență, să  facă operaționale cu câțiva ani mai repede aceste rachete secrete, pe care Aliații n-au știut nici să le conceapă, nici să le realizeze în cursul acestui conflict.”

Cartea este disponibilă pe site-ul editurii publisol.ro, în librării și magazine on-line (emag.ro, libris.ro, librex.ro, elefant.ro, librărie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, bookzone.ro etc) și la chioșcurile de presă. Preț – 64,90 lei.

 

Galerie foto:


Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

Earthbate Challenge Romania 2026: mai mult decât o competiție. O generație care învață să gândească viitorul

Pe 6 mai 2026, la Genesis College, a avut loc finala celei de-a V-a ediții a campionatului de dezbateri pe tema schimbărilor climatice – Earthbate…

Maxi Pet deschide al treilea hipermarket pentru animale de companie din București

Maxi Pet, lider național în comerțul cu hrană și accesorii pentru animale de companie, anunță deschiderea unui nou hipermarket în București — Maxi Pet Emil…

Teyana Taylor, îmbrăcată în ținute personalizate Calvin Klein Collection la evenimentul The Dirty Rose

Actrița, producătoarea și directoarea creativă Teyana Taylor, nominalizată la premiile Oscar, a purtat o ținută personalizată din Calvin Klein Collection la cea de-a treia ediție…

Gerard Darel aduce colecția Primăvară - Vară 2026 în România, exclusiv în Băneasa Shopping City

Gerard Darel, brandul parizian sinonim cu eleganța effortless și luxul discret, lansează în România colecția Primăvară – Vară 2026, disponibilă exclusiv în boutique-ul din Băneasa…

KA-BOM: un ecosistem de specialiști care lucrează împreună pentru a îmbunătăți colaborarea în organizații

KA-BOM se lansează oficial pe piața din România, ca un “one stop shop” de facilitare construit în jurul colaborării interdisciplinare.
Vezi profilul Andrei Filip