Drumul spre fericire

Ce este fericirea? Nu cred că putem da vreun răspuns concret la această întrebare, putem afirma doar că noi toți, ca ființe umane, suntem mereu în căutarea ei. Suntem într-o fugă continuă după fericire, o fugă care pare să nu se sfârșească niciodată. Pentru cei mai mulți, fericirea înseamnă împlinire pe plan profesional, pentru unii pe plan familial, iar pentru alții acestea două combinate. Ce-i drept, acest „sentiment” diferă de la o persoană la alta și de la o personalitate la alta, însă multe persoane se mint că sunt fericite negând realitatea crudă.

Mihaela, o mamă tânără de 27 de ani, ce lucrează la Ok Studio deja de un an, ne-a atras atenția într-o zi prin expresia „M-am mințit 3 ani că sunt fericită.” Fetele erau în pauza de masă, în salonul de la Ok Studio și, curioase și ele de ce Mihaela a spus asta, au rugat-o să le detalieze povestea.

Povestea acestei femei luptătoare, este una foarte des întâlnită în zilele de azi. Lucru ce este trist, pentru că, odată cu trecerea timpului, se presupune că și mentalitățile ar fi trebuit să se schimbe iar rolul femeii să nu mai fie de casnică convinsă care trebuie să stea acasă, să aibă grijă de copii iar bărbatul să aibă ultimul cuvânt. Aceste vremuri sunt de domeniul trecutului, sunt specifice generațiilor anterioare, dar se pare că încă se păstrează și în ziua de astăzi.

Revenind la povestea Mihaelei, aceasta a decis să o împărtășească și cu noi.

„M-am căsătorit de tânără, pentru că mama mereu mi-a spus că ea s-a căsătorit de la 19 ani și ar trebui să fac și eu același lucru. Așa că, la 21 de ani eram deja căsătorită și aveam și un copil. Pe soțul meu l-am iubit foarte mult, a fost o relație lungă, era primul meu prieten și nu-mi imaginam viața fără el.  A fost frumos la început, însă după ce copilul a împlinit deja 2 ani, i-am sugerat că ar fi cazul să-mi găsesc și eu o slujbă. Firește că nu a acceptat și mi-a spus clar că rolul unei femei e să stea acasă și să aibă grijă de tot. La 22 de ani am născut deja al doilea copil și începusem să observ că era destul de greu să ne întreținem, așa că am insistat iar cu faptul că ar trebui să-mi găsesc ceva de lucru.

Atunci a fost pentru prima oară când m-a lovit. De atunci totul s-a schimbat. Muncea foarte mult și atunci când venea acasă era nervos pe orice, chiar dacă îmi făcem treaba foarte bine, nimic nu părea să fie suficient de bun. Violența a continuat, până în ziua în care mi-a reproșat că nu sunt bună de nimic și m-a aruncat în stradă efectiv. Copiii au rămas la el și eu am fost nevoită să merg la mama mea. Voiam să-l dau în judecată, voiam să divorțez, voiam să-mi iau copiii, dar pentru asta aveam nevoie de bani și deci, de un job. Din pură întâmplare am dat de Ok Studio și am mers la interviu să văd cum m-aș descurca. Am fost angajată și am descoperit cu drag că am intrat într-un colectiv minunat și că mai erau multe femei cu aceeași poveste ca a mea. În câteva luni, am reușit să câștig suficienți bani pentru a divorța și mi-am recuperat și copiii.

Acum, sunt o mamă împlinită, stau împreună cu cei doi îngerași ai mei, ne-am cumpărat un apartament și i-am dat la școli bune. Acum, sunt fericită, da. Înainte doar mă mințeam și suportam tot ce mi se întâmpla, dar acum mi-am dat seama că nu era ok ce făceam și mă bucur că am putut să învăț din greșeli.”