“De 25 de ani iluminam afaceri, case, destine. Și ne propunem să facem acest lucru și în următorii 25 de ani, accelerând adoptarea de către piață a soluțiilor electrice smart & eco. "– Ionut Popa, CEO CONSOLIGHT
CONSOLIGHT a înregistrat în cei 25 de ani de existență o creştere susținută și organică pe piaţa materialelor electrice din România, devenind jucător strategic în importul şi distribuţia de sisteme electrice complete, cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro estimată pentru 2021.
Cei 8.000 de clienți la nivel național beneficiază de un portofoliu de aproximativ 60.000 de produse și soluții electrice, atent selecționate de la 100 de furnizori internaționali și regionali.
Brandul propriu Elmax și divizia Consotech, specializată în soluții electrice smart & eco, reprezintă diferențiatorii Consolight pe piață. Suprafețele de depozitare din țară ating 15.000 mp, incluzând depozitele și hub-urile logistice din București și Constanța, pentru achiziția și modernizarea cărora se investesc în prezent aproximativ 3 milioane de euro. Programul de investiții include și traininguri pentru resursa umană.
Compania are aproximativ 300 de angajați la nivel de grup de firme (Consolight, Mercury Lighting, Tablomet).
Ionuț Popa – CEO Consolight și Consuela Popa – Administrator Consolight într-un interviu exclusiv despre cei 25 de ani de Consolight.
Care sunt principiile și valorile care stau la fundamentul brandului Consolight?
De 25 de ani iluminam afaceri, case, destine. Și ne propunem să facem acest lucru și în următorii 25 de ani, accelerând adoptarea de către piață a soluțiilor electrice smart & eco. Ne dorim să devenim furnizorul preferat pentru produse, soluții și echipamente electrice, cu cele mai competitive servicii, oferite de o echipă de profesionistă.
Ne-am angajat să oferim clienților noștri cele mai bune produse și soluții electrice, de la producători internaționali și regionali foarte bine selectați. Scopul nostru este să înțelegem nevoile în schimbare ale clienților (magazine revanzatoare, arhitecți, proiectanți, instalatori, dezvoltatori de proiecte complexe) și să le depășim așteptările cu ajutorul unei echipe atent selectate, cu competențe tehnice care permit consultanță de specialitate, care ne diferențiază pe piață distribuției de soluții electrice complete.
Un alt principiu major îl reprezintă atenția sporită acordată parteneriatelor cu producătorii și clienții strategici din domeniul nostru de activitate. Ne dorim să devenim prima lor opțiune în piață de profil.
Vrem ca eforturile noastre să confirme mereu competența antreprenorilor români de a dezvolta afaceri exclusiv cu capital local.
Anul acesta împliniți 25 de ani de la înființare. Care e povestea din spate brandului Consolight?
Ca aproape orice companie deschisă în anii ’90, Consolight a început cu o etapă de comerț. De la o investiție de câteva zeci de mii de euro la deschiderea a 4 magazine de produse electrice, bine poziționate și distribuite în toată capitala, drumul a presupus multă determinare și entuziasm. Într-o perioadă în care nu existau lanțurile DIY că să acopere cererea susținută a pieței, mai ales cea legată de sectorul construcțiilor, magazinele noastre au convins consumatorul și au adus notorietate brandului Consolight.
Etapa a doua de dezvoltare este cea în care am renunțat la magazine și am început distribuția la nivel de jucător strategic pe piață națională a soluțiilor electrice, către clienți B2B, magazine partenere sau instalatori. În 2012 am deschis propriul nostru depozit, după ani de zile cu depozite închiriate, urmat de alte depozite în proximitatea principalilor noștri clienți. Iar acum am ajuns la peste 15.000 mp de spații de depozitare în întreagă țară, cu focus pe achiziția și modernizarea celor 2 hub-uri logistice de la București și Constanța. Investiția în hub-uri logistice, în extinderea flotei proprii, și pregătirea personalului este în acest moment de aproximativ 3 milioane de euro.
În prezent reușim să acoperim solicitările a aproximaiv 8000 de clienți la nivel național, prin cele 12 filiale și 4 puncte de lucru. De la 5 angajați în primii ani am ajuns la aproape 300 persoane. la nivel de grup de firme (Consolight, Mercury Lighting, Tablomet). Cât privește cifra de afaceri, am ajuns de la câteva zeci de mii de euro în primul an la peste 50 de milioane de euro în acest an aniversar, după un sfert de secol pe piață.
Care a fost investiția inițială?
Investiția inițială a fost de câteva zeci de mii de euro din fonduri proprii. Domeniul electric este unul pe care l-am îmbrățișat ca urmare a experienței părinților în domeniul proiectării și construcțiilor, precum și a creșterii susținute înregistrate de acesta, inclusiv în perioade de criză.
Cum au evoluat investițiile și afacerea în timp?
CONSOLIGHT a avut o creştere susținută și organică pe piaţa materialelor electrice din România, devenind jucător strategic în importul şi distribuţia de sisteme electrice complete. Pregătim următorii 25 de ani prin divizia Consotech, vârf de lance în distribuţia soluţiilor electrice smart & eco.
De-a lungul timpului am făcut investiții de peste 10 milioane de euro, iar în prezent nivelul investițiilor depășește 3 milioane de euro, pentru achiziții și dotări pentru hub-urile logistice din București și Constanța și modernizarea celor peste 15.000 mp de spații de depozitare la nivel național, pentru consolidarea stocurilor, dezvoltarea flotei și pregătirea profesională a angajaților.
În prezent reușim să acoperim solicitările celor 8.000 de clienți, cu un portofoliu de peste 60.000 de articole atent selecționate de la furnizori internaționali stabili și cu game de produse diversificate, pentru satisfacerea nevoilor diverse ale consumatorilor (de la cele uzuale la cele premium sau specifice, din proiecte majore).
Legat de proiecte de succes ale Consolight cu dezvoltatori sau cu autorități locale, putem să amintim o lungă listă doar din 2021, care vin din zona industrială, de birouri, a iluminatului de siguranță și securitate, precum și iluminatului public. Printre proiectele de referință realizate în ultima perioadă, cu produse livrate de noi, se află iluminatul stradal din Mogoșoaia, Spitalul Județean de Urgență Sibiu, Altex Clariant, Hala Multico, Honeywell Lugoj, Sala Sporturilor Floreasca, Hala Kastamonu și Kaufland. De asemenea, printre proiectele de anvergură unde livrăm sisteme electrice de joasă și medie tensiune se află clădirile Atenor Expo, Emag 2, Dacia One, Opera Residence, Lidl Cernica, ONE Cotroceni, Shopping Park Timișoara, Bazinul de înot Moșnița Nouă, Centrul Logistic Profi, Complex Novopolis Constanța, AROBS Cluj, Stadionul Alexăndria, CTPark, clădire Karcher România și depozitul Jumbo.
De la 5 angajați în primii ani am ajuns la aproape 300 persoane la nivel de grup de firme (Consolight, Mercury, Tablomet). Investim în programe de training și ne mândrim cu ingineri de vânzări care oferă consultanță de specialitate
Câte filiale aveți în acest moment în țară?
Suntem în proximitatea clienților noștri prin 12 filiale (3 în Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Braşov, Sibiu, Cluj Napoca, Craiova, Timişoara, Oradea) și 4 reprezentanţi locali (Buzău, Piteşti, Ploieşti, Baia Mare). În următorii 2 ani preconizăm deschiderea a încă 3-4 puncte de lucru.
Cum vă diferențiați de concurență?
Diferențierea CONSOLIGHT vine dintr-o cuadratură de elemente, care se aliniază pentru a oferi beneficii maxime clienților noștri:
– Peste 6 milioane euro stoc, pentru a compensa provocările majore din piață;
– peste 60.000 produse în portofoliu, pentru a oferi o gama completă profesioniștilor, din care se remarcă gama de produse hi-tech ale diviziei Consotech;
– resursa umană, echipa profesionistă de ingineri de vânzări și consultanți;
– putere financiară care ne recomandă ca partener solid pentru proiecte de milioane de euro. Tratarea cu maximă responsabilitate a provocărilor financiare și punerea în balanță a oportunităților de vânzare cu solvabilitatea potențialilor clienți.
– Am dezvoltat și un brand propriu – Elmax, pentru soluții electrice la îndemâna, de tip “value for money”, accesibile și ușor de montat. Am dorit astfel o acoperire cât mai mare a nevoilor clienților, asigurând permanent calitate și consultanță din partea echipei noastre de vânzări.
Care au fost cele mai mari provocări de când ați lansat businessul?
Evident momentele resimțite de piață au fost cele 2 crize mondiale, cea financiară din anii 2009-2010 și cea „pandemică”, pe care o traversăm în prezent, cu efecte și în plan economic. În ambele Consolight a reușit să mențină stabilitatea și chiar să crească.
Criza financiară din 2009-2010 ne-a găsit deja capitalizați. În cei 2 ani de criză am reușit să deschidem 4 filiale. Restrângerea activității a fost una redusă (cu doar 8%) comparativ cu alte domenii, rezultat al restricțiilor financiare și reducerilor de costuri auto-impuse de companiile client. Criza a avut totuși ca rezultat dispariția unor jucători din piață, care nu au putut susține scăderile de volume vândute, iar cotele lor de piață s-au redistribuit între cei care au rezistat acestei perioade.
A doua criză, cea “pandemică”, resimțită în economie de peste un an și jumătate, a reprezentat însă pentru sectorul produselor electrice o oportunitate de creștere. Aceasta s-a datorat boom-ului înregistrat în domeniul contructiilor, care ne-a permis creșteri ale cifrei de afaceri de peste 15% anual în ultimii 2 ani.
În ce fel v-a afectat pandemia business-ul?
Provocările majore în această perioadă vin din trei direcții: scăderea numărului autorizațiilor de construire, investițiile în industrie (mentenanța clădirilor noi) și reducerea numărului de proiecte de clădiri de birouri.
În ceea ce privește specificitatea segmentului de corpuri de iluminat, principalele dificultăți sunt legate de legislația nealiniată celei europene, precum și lipsa de educare a pieței în direcția creșterii calității produselor utilizate. Ultima lege care reglementează iluminatul public este din 2006, motiv pentru care nu o dată am primit solicitări pentru produse care nu se mai produc de ani de zile. Ne concentrăm să aplanăm provocările actuale ale pieței (creșterea permanentă a prețurilor, ruperi de stoc din ce în ce mai frecvente) și să le transformăm în valoare adăugată pentru partenerii noștri.
Dezvoltarea accelerată a industriei construcțiilor din ultimii trei ani, în special în zona rezidențială și logistică, a făcut totuși ca piața locală a echipamentelor electrice și de automatizare să nu scadă, ba dimpotrivă să înregistreze o creștere peste media europeană. Segmentul se află într-o etapă de dezvoltare care va continua cel puțin 10 ani, în ciuda pandemiei și a crizei înregistrate în alte sectoare ale economiei.
Sectorul echipamentelor electrice de joasă și medie tensiune a înregistrat un trend ascendent în primele nouă luni ale anului 2021, context în care Consolight a consemnat o creștere de aproximativ 20% în acest interval. La nivelul întregului an, creșterea va fi de peste 15%, asemănătoare cu cea de anul trecut.
Ce vă propuneți pentru 2021-2022?
Ne dorim să ne consolidăm poziția de lider pe piața distribuitorilor de materiale electrice în următorii 5 ani, dublând cifra de afaceri din acest an, până la 100 milioane de euro în 2026.
Continuăm planul de investiții curente de aproximativ 3 milioane de euro, în achiziția și dotarea hub-urilor logistice și depozitelor proprii (15.000 mp la nivel național), a extinderii flotei proprii, precum și a trainingului și investiilor în resursa umană.
Pregătim următorii 25 de ani prin dezvoltarea diviziei Consotech, ca mișcarea strategică a Consolight, care să asigure clienților soluții alternative smart &eco pentru produsele clasice, a căror utilizare ar putea fi afectată de criza energetică, dar și de evoluțiile tehnologice din următorii ani. Am încheiat astfel parteneriate cu furnizori de nişă în domeniul iluminatului şi al soluţiilor smart (de tip smart home & smart city, panouri fotovoltaice, stații de încărcare vehicule electrice), cu produse inovatoare, pe care le dorim adoptate cât mai rapid de piaţă.
Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)




