Celebrul tenor italian, Alessandro Safina revine pe scena Sălii Palatului din București cu un concert memorabil!

Alessandro Safina va susține un concert de excepție alături de o orchestră simfonică pe data de 26 mai 2023 pe scena Sălii Palatului din București, începând cu ora 19:30.

Tenorul Italian va interpreta în cadrul concertului compoziții noi, dar și hituri celebre care i-au adus faima mondială.

După o pauză de câțiva ani, celebrul tenor Alessandro Safina revine în România și promite un show de excepție. Este primul concert solo pe care tenorul îl susține în țara noastră, după pandemie și promite că va fi unul unic.

Alessandro Safina este unul dintre cei mai apreciați tenori în România, a colaborat cu Loredana Groza și cu Zsuzsana Cerveni (una dintre participantele la Vocea României). Un alt moment de neuitat pentru care a primit ovațiile publicului din România a fost duetul cu Andrea Bocelli, al cărui invitat special a fost în turneul mondial al acestuia.

Alessandro Safina a devenit faimos în întreaga lume prin vocea sa unică, farmecul natural și curajul creativ. Interesat de muzică încă din copilărie, la 12 ani a început studiile muzicale în cadrul unei academii, iar vârsta de 17 ani, a intrat la Conservatorul de muzică „Luigi Cherubini” din Florența. În 1989, a câștigat premiul I la „Concorso Lirico Internazionale” din Mantova, un concurs dedicat sopranei italiene Katia Ricciarelli. Premiul a marcat începutul unei cariere strălucite în lumea operei.

Câțiva ani mai târziu, Safina a devenit solist al celor mai bune teatre muzicale din Europa și a continuat să cânte în unele dintre cele mai prestigioase locuri din lume, inclusiv Barbican din Londra, Teatrul Bibiena din Mantova, Basel, Strasbourg, Marsilia și la Festivalul Internațional Wexford din Irlanda.

Deși Alessandro este în întregime învăluit în dragostea lui pentru muzica clasică și în special iubitor al legendarul tenor Enrico Caruso, el este inspirat și de muzica pop modernă precum U2, Genesis, Depeche Mode și The Clash. Astfel și-a arătat dorința de a combina cele două genuri muzicale, clasic și pop, aducând astfel muzica clasică mai aproape de oameni.

În anul 1999 Alessandro Safina s-a lansat albumul de debut “Insieme a te”, un disc plin de elemente clasice, soul și muzicale pe care interpretul îl numește „Opera-Rock”.  Safina a reușit să obțină afirmarea definitivă în Olanda, în luna noiembrie 2000, când a fost invitat să cânte în cadrul prestigioasei gale Night Of The Proms. Single-ul Luna de pe albumul “Insieme a te” a rămas în topul hiturilor muzicale olandez timp de 14 săptămâni. Albumul în sine a câștigat de patru ori discul de platină în Olanda și a fost lansat în alte treizeci și șase de țări.

De-a lungul timpului, Alessandro a dăruit lumii duete muzicale uimitoare cu Sarah Brightman, Elton John, Ewan McGregor, Barbara Hendricks și Sumi Jo. În plus, a apărut în filme și pe coloane sonore de film, inclusiv în „Moulin Rouge!” al lui Baz Luhrmann.

Biletele pentru concertul pe care Alessandro Safina  îl va susține pe 26 mai, ora 19:30 la Sala Palatului, se găsesc în format electronic pe www.eventim.ro și format printat la casa de bilete a Sălii Palatului sau în magazinele Flanco, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay.

 

 

Galerie foto:


Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

Gerard Darel aduce colecția Primăvară - Vară 2026 în România, exclusiv în Băneasa Shopping City

Gerard Darel, brandul parizian sinonim cu eleganța effortless și luxul discret, lansează în România colecția Primăvară – Vară 2026, disponibilă exclusiv în boutique-ul din Băneasa…

KA-BOM: un ecosistem de specialiști care lucrează împreună pentru a îmbunătăți colaborarea în organizații

KA-BOM se lansează oficial pe piața din România, ca un “one stop shop” de facilitare construit în jurul colaborării interdisciplinare.

Soarele nu mai estompează culoarea. O oxidează. Descoperă rutina care îți salvează părul vara aceasta!

Vara nu mai este despre look-uri effortless și reflexe naturale obținute la soare. În realitate, este cel mai agresiv sezon pentru păr, iar culoarea este…

Hailey Bieber a purtat Calvin Klein la Gala TIME100 din 2026

Calvin Klein anunță că Hailey Bieber a purtat o ținută personalizată Calvin Klein Collection la ediția din 2026 a Galei TIME100 Gala ce a avut…

Cohn&Jansen semnează campania de lansare George Business

Cohn&Jansen anunță lansarea campaniei de comunicare pentru George Business, noul ecosistem BCR dedicat antreprenorilor români.
Vezi profilul Andrei Filip